Agenţia de notaţie Moody's retrogradează perspectiva a 17 bănci germane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de notaţie financiară Moody's a retrogradat miercuri de la "stabilă" la "negativă" perspectiva a 17 bănci germane şi mai multor filialele ale lor, la două zile după ce a retrogradat-o pe cea a statului german pe baza unor incertitudini cu privire la zona euro.

Băncile vizate, printre care figurează KB Deutsche Industriebank şi Deutsche Postbank, sunt cele ale căror evaluare financiară depinde de "sprijinul statului federal german şi/sau al landurilor şi comunelor", a explicat agenţia într-un comunicat, citat de AFP.

Luni, Moody's a coborât de la "stabilă la negativă" perspectiva Germaniei din cauza 'poverii' că noile ajutoare plătite ţărilor din zona euro aflate în dificultate ar putea apăsa asupra economiei ţării, notează Agerpres.

Luând această decizie, agenţia americană sugerează că nu ar exclude privarea primei economii europene de nota Aaa, cea mai bună posibilă, ce ar trebui sa îi permită să se împrumute de pe pieţe la rata cea mai mică.

Berlinul a reacţionat imediat asigurând că Germania va continua să fie 'ancora stabilităţii' zonei euro, unde mai multe ţări nu mai pot să se finanţeze la costuri reduse pe pieţe şi au avut nevoie de creditori internaţionali.

După această decizie, agenţia Moody's a retrogradat marţi perspectiva Fondului de salvare european, FESF, la care Germania este cel mai mare contribuabil.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”