Afaceri cu firma de amenajări interioare. Ce câştiguri îţi poate aduce pasiunea pentru decoraţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu relansarea sectorului de construcţii, în special a celui rezidenţial, încep să-şi revină şi industriile adiacente, printre care se numără şi cea de amenajări interioare. Este un moment prielnic, astfel, pentru a vă lansa în afaceri cu o firmă de amenajări interioare.

Amenajările interioare de locuinţe, birouri sau alte spaţii cu destinaţii speciale reprezintă o activitate tot mai prezentă în viaţa cotidiană, solicitările pentru un asemenea tip de lucrări de construcţii sunt tot mai dese.

Afaceri cu firma de amenajări interioare. Atenţie la avize!

Ideea înfiinţării unei firme de acest gen ar putea constitui o bună idee de afaceri în condiţiile respectării legislaţiei în vigoare privind execuţia lucrărilor de construcţii, implicit avize şi acorduri necesare la înfiinţarea firmei şi la începerea fiecărei lucrări.

Lucrările de acest gen se pot obţine fie prin licitaţii publice, atunci când finanţarea lucrărilor se efectuează din fonduri de stat, fie prin încredinţare directă din partea investitorului privat sau - când valoarea lucrărilor nu depăşeşte  valoarea maximă admisă - pentru lucrări cu încredinţare directă.

Afaceri cu firma de amenajări interioare. Resursa umană e cea mai importantă

Firma va fi condusă de un specialist în construcţii sau va avea angajat cel puţin un specialist care să coordoneze lucrările, de asemenea, muncitori calificaţi în finisaje şi lucrări interioare precum şi un designer angajat sau cu contract de colaborare.

Pentru lucrările de început, firma nu va avea nevoie de birou propriu, acesta fiind amenajat pe amplasamentul lucrării.

La execuţia lucrărilor, pe lângă respectarea procedurilor tehnologice uzuale, firma va ţine cont de tendinţele stilistice  ale momentului şi opţiunile beneficiarului, în conformitate cu proiectul de execuţie pus  la dispoziţia constructorului odată cu începerea lucrărilor.

Afaceri cu firma de amenajări interioare. Calcule financiare

Cheltuielile iniţiale, inclusiv cele necesare înfiinţării firmei, nu vor depăşi valoarea de 10.000 de lei, neavând nevoie pentru început de un spaţiu închiriat, care va fi necesar după extinderea firmei.

Personalul  firmei va fi plătit din  încasările obţinute după emiterea primei situaţii de plată, în conformitate cu lucrările executate în prima lună.

Profitul firmei va fi direct proporţional cu numărul lucrărilor contractate, un calcul sumar arată că la 1.500 de euro  cheltuiţi de firmă se poate obţine un profit brut  de aproximativ 12.000 de euro , în condiţiile obişnuite în care investitorul asigură materialele, inclusiv  transportul acestora la punctul de lucru.

Factorii de risc la execuţia lucrărilor de amenajări  interioare sunt: calitatea slabă a lucrărilor, depăşirea termenelor contractuale ( excepţie fac cazurile independente de activitatea constructorului), solicitarea unor preţuri suplimentare faţă de cele stabilite iniţial sau managementul neperformant.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate