Adevărul Live: Subvenţia la hectar, statul, Europa şi rolul băncilor în agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alpinişti pentru INDAGRA FOTO UniCredit Ţiriac Bank

În vreme ce subvenţia europeană pe hectar s-a triplat în ultimii şapte ani, subvenţia din fonduri de stat s-a înjumătăţit. Cum influenţează această tendinţă afacerile fermierilor şi activitatea băncilor de finanţare a sectorului agricol?

Principalele răspunsuri ale lui Valentin Boldeiu, Coordonator Fonduri Europene UniCredit Ţiriac Bank, la întrebările Adevărul LIVE

Cum functionează subvenţia la hectar din fonduri europene?

  • Dacă ne referim strict la subvenţia pe hectar din fonduri europene, ea este finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Prin această facilitate, fermierii români au beneficiat în ultimii ani de subvenţii din ce în ce mai consistente – de la 50 euro/ha în 2007 la 160 euro/ha anul acesta. De menţionat este faptul că această valoare este înaintea corecţiei liniare aplicată de autoritatea de plată. Valoarea finală este de aproximativ 140 euro/ha după aplicarea corecţiei.
  • Corecţia liniară înseamnă că avem mai multe hectare eligibile decât cele negociate iniţial. Condiţiile de eligibilitate spun că o parcelă trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Acest număr de hectare eligibile a crescut pe parcursul timpului - prin comasări, printr-o mai bună gestionare a fondului de terenuri cu regim agricol, astfel încât suma se împarte la mai multe hectare în prezent.
  • Zilele acestea APIA a inceput să plătească avansul, care provine tot din FEGA, acesta fiind de 69 euro/ha - circa 50% din sumă.
  • Ne asteptăm ca subvenţia din bani europeni să rămână aproximativ la nivelul anului 2014 pentru perioada de programare următoare, 2014-2020.

Dar subvenţia din fonduri naţionale?

  • În momentul în care România a intrat în UE, statul s-a angajat să acorde nişte plăţi naţionale directe complementare. În 2007, acestea au fost aproape egale cu fondurile europene. Anul trecut, subvenţia naţională a fost de 21 euro/ha. Încă nu avem date pe 2014, dar sperăm să nu scadă sub 20 de euro, să păstrăm cel puţin nivelul avut anul trecut.
  • Este de interes o mai mare predictibilitate din partea autorităţilor române sau chiar o alocare multianuală, astfel încât fermierii şi finanţatorii să ştie de la început pe ce fluxuri de bani pot conta.
  • De-a lungul anului agricol, fermierul/procesatorul are nevoie de finanţare pentru anumite perioade în care este descoperit. De exemplu, între depunerea cererii de plată pe suprafaţă şi momentul încasării subvenţiei, iar banca poate acoperi acest gol.
  • Tocmai din acest motiv, sectorul bancar se uită cu foarte multă atenţie la finanţarea subvenţiilor APIA.  Practic, între momentul depunerii cererilor de plată – luna mai cel târziu - şi momentul încasării avansului – care, de altfel, se întâmplă chiar zilele acestea – sunt 4-5 luni în care campanile agricole de vară şi toamnă pot fi susţinute prin facilităţi de credit oferite de bănci.
  • Consider că subvenţia naţională nu prea ar mai avea unde să scadă sub nivelul actual. A fost de 47 euro/ha în 2007, ajungând la 21 de euro în 2013. Pentru 2014, noi estimăm 20 de euro. Sperăm să nu se ducă mai jos, pentru că este un domeniu care chiar are nevoie de sprijin din partea statului român.

Este agricultura un domeniu în care merită să investeşti în România?

  • Da, mai ales că acest domeniu beneficiază de puternica susţinere din fonduri europene, bani siguri, rulaţi printr-o autoritate de management în domeniul agriculturii, care se întâmplă să aibă cea mai bună rată de absorbţie – aproximativ 70% în prezent, pentru alocările 2007 – 2013. 
  • UniCredit Ţiriac Bank a avut încredere în proiectele de investiţii în domeniul agriculturii – în ferme, în capacităţi de procesare, în capacităţi de depozitare, în utilaje agricole.
  • Ponderea proiectelor din domeniul agriculturii în totalul proiectelor cu fonduri UE cofinanţate de UniCredit Ţiriac este de circa 30%. Considerăm că este un scor destul de bun. Ne dorim să finanţăm agricultura în continuare, cu tot ce înseamnă acest lucru – de la micul fermier la marii agricultori, trecând prin categoria noastră predilectă de clienţi – IMM. 
  • La şapte ani de la intrarea României în UE, putem spune că ne aflăm pe drumul cel bun. Încă nu avem o agricultură la un nivel de performanţă întâlnit în ţările occidentale, dar vedem din ce in ce mai mult cum calitatea utilajelor creşte, calitatea metodelor, a tehnologiilor creşte, astfel încât nu aş spune că sectorul chiar este critic subfinanţat. 
  • Se poate mai bine, aşteptăm şi perioada 2014 - 2020, unde putem beneficia, pentru proiectele de investiţii din PNDR, de o alocare de circa opt miliarde de euro. Mai avem 10,5 miliarde euro din FEGA – pilonul I al politicii agricole commune. Avem toate premisele pentru a îmbunătăţi activitatea în domeniu.

Comentariu pentru imaginile proiectate în timpul emisiunii:

UniCredit Ţiriac Bank a avut, la finalul săptămanii trecute, o iniţiativă inedită pentru promovarea creditelor APIA. Timp de două zile, o echipă de alpinişti utilitari a coborât pe faţada sediului băncii din Expoziţiei 1F, purtând panouri cu imagini reprezentative ale ramurilor pe care banca le creditează prin această facilitate. Scopul a fost de a capta atenţia mulţimii de vizitatori prezenţi vis-à-vis, la INDAGRA 2014, târg cu specific agricol găzduit de Romexpo.A răspuns la această întrebare şi la multe altele Valentin Boldeiu, coordonator fonduri europene în cadrul UniCredit Ţiriac Bank, la Adevărul Live. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile