Acţiunile penale împotriva sindicatului de la metrou continuă. Ministrul Transporturilor: Vom cere banii de la Rădoi şi sindicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos

Acţiunile penale împotriva sindicatului USML continuă, iar în paralel va fi depusă o acţiune în instanţă pentru ca acesta să plătească pagubele produse în urma grevei de vinerea trecută, a transmis ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

”Au apărut nişte poveşti în ultimele 24 de ore. Circulă un fake de la sindicate, că s-ar fi pus batista pe ţambal. E complet fals. Şi acţiunile penale depuse la DNA şi DIICOT continuă. Nu negociem legea.” a declarat Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, zilele trecute, poliţia a identificat 350 dintre participanţii la blocarea metroului.

”Nu există nici o intenţie de a da un pas înapoi. Azi, Metrorex depune o acţiune la Tribunal pentru despăgubirea de către sindicatul USLM. Vom cere banii de la Rădoi şi sindicat, 2.8 milioane de lei. Chiar ei au semnat că au oprit voluntar lucrul vineri”, a menţionat Drulă.

Ministrul a precizat că toate celelalte căi de tragere la răspundere a celor vinovaţi merg înainte.

”În Metrorex, legat de salarizare şi de personal – e matematic şi contabil imposibil să rămână la fel. Există doar variante matematice simple: ori se acceptă o renegociere a salariilor, ori se ajunge la disponibilizări, sau varianta 3 – insolvenţa. O companie în insolvenţă poate face şi scăderi de salarii, şi concedieri”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani