Acţiunile Oltchim au revenit în ringul bursier şi închid pe plus cu 15% prima şedinţă după o suspendare de doi ani şi opt luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile Oltchim au închis în creştere cu 14,98% miercuri, prima şedinţă pe bursă pentru combinatul chimic după o suspendare de doi ani şi jumătate în care schimburile cu titluri Oltchim au fost oprite pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în contextul insolvenţei.

Variaţia zilnică a celor mai multe dintre acţiunile cotate la BVB este limitată la 15%.

Ultimele tranzacţii ale zilei cu titluri Oltchim au avut loc la preţul de 0,353 lei/unitate, în urcare cu 14,98% faţă de cotaţia de 0,307 lei/unitate, înregistrată înainte ca acţiunile să fie suspendate pe 30 ianuarie 2013, în contextul declanşării procedurii de insolvenţă.

Oltchim a revenit pe bursă miercuri, după ce instanţa a confirmat, săptămâna trecută, definitiv şi irevocabil, planul pentru reorganizarea companiei.

Capitalizarea Oltchim a urcat, după avansul de miercuri al titlurilor, la 121,15 milioane lei, de la 105,36 milioane lei anterior.

Valoarea schimburilor cu acţiuni Oltchim a fost redusă, de 8.384 lei, în timp ce numărul tranzacţiilor perfectate pe parcursul zilei s-a situt la 11.

Bursa a închis luni în scădere, cu un declin de 0,9% pentru BET şi de 0,7% pentru BET Plus, indicii de referinţă ai pieţei. Valoarea schimburilor cu acţiuni s-a ridicat la 60,8 milioane lei (13,76 milioane euro).

Situaţia financiară a societăţii s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de data la care acţiunile Oltchim au fost suspendate, potrivit companiei.

În primul semestru al anului în curs, Oltchim şi-a îmbunătăţit rezultatele economico-financiare din activitatea curentă comparativ cu aceeaşi perioadă din anii anteriori, înregistrând o cifră de afaceri de 364 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 73% faţă de primul semestru din 2013, precum şi profit EBITDA de 24,4 milioane lei. Pierderea totală s-a redus în doi ani cu 138 milioane lei, până la 9 mllioane lei în prima jumătate a acestui an, conform datelor transmise de Oltchim.

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minimum 307 milioane euro.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din 15 decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima