ACHIZIŢII PUBLICE: Contestaţiile anulate limitează atribuţiile Consiliului de soluţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) va fi evaluată anual de o comisie specială. Membrii Consiliului nu vor mai avea dreptul de a participa la soluţionarea contestaţiilor pentru cel puţin trei ani dacă se constată că deciziile lor au fost anulate în instanţă în proporţie de peste 75%.

Procedura a fost inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică legislaţia achiziţiilor publice, postat pe pagina web a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi care a fost discutat deja în Guvern în primă lectură.
„Evaluarea activităţii Consiliului se efectuează o dată pe an de către o comisie. În cazul în care se constată că deciziile emise de către membrii Consiliului au fost ulterior anulate în instanţă în proporţie de mai mult de 75%, membrii Consiliului urmează a fi sanctionaţi şi li se va lua dreptul de a participa la soluţionarea altor contestaţii pe o perioadă de minim trei ani“, se arată în document.

Cine compune comisia de evaluare

Comisia care evaluează activitatea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) este formată dintr-un reprezentant al ANRMAP, doi reprezentanţi ai Parlamentului, respectiv un senator şi un deputat, un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi un reprezentant al Consiliului Concurenţei, raportul de evaluare fiind înaintat primului-ministru.

Preşedintele CNSC – un singur mandat

Proiectul de ordonanţă mai stabileşte că preşedintele CNSC este ales pe o perioadă de trei ani, dar nu mai poate exercita două mandate consecutiv. Legislaţia în vigoare permite şefului CNSC să îşi reînnoiască mandatul o singură dată.
Modificarea este argumentată în document prin asigurarea independenţei Consiliului şi a membrilor săi.
CNSC are un 33 de membri, precum şi 64 persoane cu statut de personal tehnico-administrativ. Totalizând 97 de posturi.
Membrii Consiliului sunt funcţionari publici cu statut special, denumiţi consilieri de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice.
Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate. În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul adoptă decizii.
Consiliul are în componenţa sa 11 complete. Contestaţia se soluţionează de un complet format din 3 membri ai Consiliului, dintre care unul are calitatea de preşedinte de complet fiind licenţiat în drept.
Pentru buna funcţionare a unui complet de soluţionare a contestaţiilor, din punct de vedere administrativ sunt repartizaţi pe lângă fiecare complet personal tehnico-administrativ: un consilier economic, un consilier juridic, un consilier tehnic şi un expert.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”