83 milioane de euro, impozite din tranzacţii imobiliare în 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea taxelor încasate anul trecut de notari şi vărsate la bugetul de stat a fost dublă faţă de anul precedent Imobiliarul a fost şi în 2006 un domeniu extrem de efervescent. O

Valoarea taxelor încasate anul trecut de notari şi vărsate la bugetul de stat a fost dublă faţă de anul precedent

Imobiliarul a fost şi în 2006 un domeniu extrem de efervescent. O dovedeşte atât numărul tranzacţiilor încheiate, cât şi impozitele şi taxele încasate în contul acestora de către notarii publici. Aceştia din urmă au încheiat anul trecut aproximativ 500.000 de tranzacţii imobiliare, reţinând un impozit total de 289,9 milioane de lei, adică aproximativ 83 milioane de euro.

"Cei aproape 1.600 de notari din România au încasat efectiv în anul 2006 un impozit de peste 289 milioane de lei, în urma a 486.151 de tranzacţii imobiliare încheiate în aceeaşi perioadă", a declarat pentru Adevărul Viorel Mănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Un nou sistem de impozitare a tranzacţiilor imobiliare

Potrivit datelor statistice furnizate de către UNNPR, sumele totale încasate anul trecut de notari şi vărsate la bugetul statului s-au ridicat la aproximativ un miliard de lei, mai mult decât dublu faţă de nivelul din 2005, de 450 milioane de lei. "Din acestea, mai mult de jumătate, respectiv 629,1 milioane lei, au reprezentat taxele de timbru pentru activitatea notarială, 6,6 milioane de lei- timbrul judiciar şi 289,9 milioane de lei - impozitul din tranzacţiile imobiliare", a precizat preşedintele Mănescu.

Dacă în 2006, în cazul tranzacţiilor imobiliare se percepea impozit pe profit (n.r. - 16% aplicat diferenţei dintre preţul de vânzare şi cel de achiziţionare al bunului respectiv), de la 1 ianuarie 2007, cota de impunere se stabileşte diferenţiat. Acesta se calculează în funcţie de anumite criterii şi se reţine doar persoanelor fizice. Astfel, în cazul vânzării unui apartament cu 200.000 de lei, impozitul reţinut este de 2% din valoarea tranzacţiei, dacă bunul este înstrăinat după trei ani de la dobândire, sau de 3% - dacă apartamentul este vândut mai repede de trei ani. Dacă apartamentul valorează însă mai mult de 200.000 de lei, notarul reţine un impozit de 2%, dacă proprietarul deţine bunul de mai puţin de trei ani de zile, sau 1%, în cazul în care apartamentul se află în proprietatea vânzătorului de mai mult de trei ani. "Şi acum, tot notarii încasează impozitul pe tranzacţiile imobiliare", precizează Mănescu, amintind că, anul trecut, tranzacţiile imobiliare se impozitau cu 16% pe profit (n.r. - diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare), dacă bunul era înstrăinat mai devreme de trei ani.

Trebuie amintit însă că acest impozit este achitat doar de persoanele fizice. Firmele nu mai plătesc de la 1 ianuarie 2007 nici taxe notariale de timbru, nici impozit. "Persoanele juridice nu plătesc separat impozit pe tranzacţiile imobiliare, ci doar impozit pe întregul profit, de 16%", explică reprezentantul UNNPR.

De la începutul anului se impozitează şi tranzacţiile de terenuri care au construcţii. Dacă până anul trecut, acestea erau scutite de impozit, în cazul deţinerii pentru o perioadă mai mare de trei ani, de la 1 ianuarie, ele au acelaşi regim ca toate celelalte bunuri imobile ce fac obiectul unui act de vânzare-cumpărare.

170 de notari au intrat în sistem, anul trecut

Numărul persoanelor care aleg această profesie creşte de la an la an. Numai în 2006, 170 de români au dat examen pentru a deveni notari. Printre aceştia se află şi persoane publice, precum fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, sau creatoarea de modă Vanda Vlasov. Dacă primeia i-a fost repartizat, în urma concursului, un "post" în Păuneşti, judeţul Vrancea, cea de-a doua va putea să-şi deschidă birou notarial în Sovata.

Nu se mai plătesc taxe notariale

Potrivit reglementărilor în vigoare ale Codului Fiscal, în acest moment nu se mai plătesc taxe notariale de timbru. Notarii nu mai încasează, aşadar, de la începutul anului, decât impozitul pe tranzacţiile imobiliare şi onorariile aferente serviciilor prestate. "Ordonanţa 12/1998 care reglementa taxele notariale de timbru a fost abrogată începând cu 1 ianuarie a.c., astfel că notarii nu mai percep în acest moment aceste taxe", a explicat preşedintele UNNPR. Acest tip de taxe nu există în nicio ţară membră a Uniunii Europene.

Mai multe pentru tine:
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie