2021, un an al recordurilor pe piaţa rezidenţială locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa rezidenţială din România a înregistrat în 2021 cele mai bune rezultate din ultimele decenii, cu niveluri record de unităţi rezidenţiale vândute şi de livrări de locuinţe la nivel naţional, potrivit statisticilor oficiale şi calculelor companiei de consultanţă imobiliară SVN Romania.

Astfel, numărul unităţilor rezidenţiale vândute în România în primele 10 luni ale anului a fost cu 65% mai mare comparativ cu rezultatul înregistrat în perioada similară din 2020, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. 

Acest rezultat a fost posibil nu doar ca urmare a raportării la primele două trimestre din 2020, când numărul tranzacţiilor imobiliare a fost puternic afectat de restricţiile de circulaţie, cât şi datorită faptului că  fiecare din primele nouă luni ale anului 2021 a stabilit un record lunar de unităţi imobiliare vândute în respectiva lună, atât la nivel naţional cât şi în cele mai mari pieţe rezidenţiale regionale din ţară. 

În acelaşi timp, livrările de locuinţe din primele şase luni din 2021 au crescut cu 5,3% faţă de perioada similară din 2020, stabilindu-se astfel un nou record pentru semestrul întâi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. 

Peste 25.000 de apartamente şi case au fost în 2021 în diferite etape de construcţie doar în Bucureşti şi împrejurimi, cuantificând investiţii de peste 750 de milioane de euro, investiţiile anuale derulate anual în piaţa rezidenţială din România depăşind 1,5 miliarde de euro, relevă raportul ”Romania Residential 2021 Market Drive” întocmit de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania.

”Rezultatele record înregistrate în 2021 au fost posibile într-un context în care accesibilitatea achiziţionării unei noi locuinţe a ajuns în acest an la cel mai bun nivel din istoria recentă – şi asta în ciuda majorărilor de preţuri cauzate de creşterea semnificativă a costurilor materialelor de construcţie. Creşterile salariale au compensat parţial aceste majorări însă tendinţele inflaţioniste, intensificarea competiţiei şi eventualele evoluţii negative ale pandemiei Covid-19 ar putea să îşi pună amprenta asupra pieţei rezidenţiale”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Datele companiei arată că Timişoara a devenit în premieră cea mai mare piaţă rezidenţială regională din România, cu excepţia regiunii Bucureşti – Ilfov, devansând Cluj – Napoca atât din punct de vedere al numărului de proiecte rezidenţiale aflate în dezvoltare şi al livrărilor, cât şi din punct de vedere al numărului de tranzacţii încheiate.

Principala explicaţie ţine de scăderea semnificativă a livrărilor de locuinţe noi în regiunea Cluj – Napoca, la sub 5.000 de unităţi anual, într-un context în care numărul terenurilor pretabile pentru dezvoltări rezidenţiale imediate s-a redus semnificativ iar regimul autorizărilor a fost unul greoi. 

Pieţele rezidenţiale regionale din Braşov şi Constanţa vor atrage finalizarea a peste 7.000 de locuinţe noi şi în 2021 potrivit datelor SVN Romania, dezvoltarea macroeconomică a celor două oraşe, majorarea cererii locale dar şi potenţialul investiţional, în special în regiunea Năvodari – Mamaia, fiind principalele motoare de creştere în aceste regiuni. 

SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucători activi pe piaţa de consultanţă imobiliară din România şi liderul detaşat al segmentului rezidenţial. Compania are şi două birouri regionale, în Braşov şi Cluj – Napoca şi este consultantul şi agentul a peste 20 proiecte rezidenţiale amplasate în Bucureşti şi în ţară, printre care Arbo Residence, Art City, Avrig Park Residence, Belvedere Residences, Cosmopolis şi Liziera de Lac. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de  consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026