2015, cel mai bun an pentru Flanco: profit de patru ori mai mare decât în 2014 şi vânzări record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEO Flanco, Dragoş Sîrbu, a punctat că printre lucrurile neplăcute din 2015 se regăsesc fluctuaţiile de personal şi orientarea pieţei exclusiv pe campanii promoţionale, de tipul black friday

Compania Flanco, specializată în vânzarea aparatelor electro-IT, a înregistrat, anul trecut, cele mai bune rezultate financiare din istoria sa, potrivit directorului general, Dragoş Sîrbu.

Retailer-ul a avut un profit net de opt milioane de lei, de 3,8 ori mai mare decât cel din 2014, o cifră de afaceri record, de 777 de milioane de lei, iar veniturile au fost cu 17% mai mari decât cele din 2014, potrivit Mediafax.

„Suntem la cel mai bun an al nostru din istorie”, a afirmat CEO-ul Flanco, care a menţionat că veniturile online generate de site-ul flanco.ro au crescut cu 60%, iar, în 2016, vor ajunge la 20%.

În semestrul doi al anului trecut, Flanco a vândut 10.000 de produse din brandul „Vision”, brandul propriu, adică aparate de aer condiţionat, electrocasnice de bucătărie, televizoare, telefoane. „Nu suntem complet mulţumiţi de cum au mers aceste vânzări”, a declarat Sîrbu.

„Am încheiat anul cu 1.357 de angajaţi şi 100 de magazine. Televizoarele vor veni în aprilie, deşi trebuiau să vină la finele anului trecut. Acum avem 104 magazine, iar în două zile vom avea 106. Suprafaţa comercială este de peste 58.000 de metri pătraţi. Cel mai bine au mers consolele şi electrocasnicele mici”, a spus directorul Flanco, potrivit Mediafax.

De asemenea, Sîrbu a punctat că printre lucrurile neplăcute din 2015 se regăsesc fluctuaţiile de personal şi orientarea pieţei exclusiv pe campanii promoţionale.

„Suntem într-un cerc vicios de fluctuaţie de personal. Turnover-ul este undeva la 50%, iar asta înseamnă că la şase luni un om pleacă. La capitolul lucrurilor care nu ne-au plăcut se mai află orientarea pieţei noastre exclusiv pe preţ, de genul black friday tot anul. Lipsa de creativitate e maximă, iar retailerii caută să fie siguri că îşi vor îndeplini ţintele de vânzări”, a subliniat directorul general al Flanco.

Anul trecut, Flanco a investit 10,6 milioane de lei în dezvoltarea companiei şi au fost vizate site-ul şi deschiderea a 12 magazine noi. „Vrem ca prin acest brand, clienţii să nu mai plătească brandul, dar să beneficieze de aceeaşi calitate excepţională”, a completat Sîrbu.

Pentru 2016, compania vizează o creştere a vânzărilor cu 20%, peste tendinţa estimată a pieţei, de 12-14%. De asemenea, grupul intenţionează să deschidă 30 de magazine noi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă