10 milioane de români, inclusiv preoţii, nu plătesc asigurări de sănătate. Ce categorie de angajaţi e majoritară şi care a fost reacţia Bisericii Ortodoxe Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiepiscopul Tomisului - IPS Teodosie urcat pe cisternă să sfinţească apa pentru a împărţi agheasma de Bobotează Sursa Facebook Alexandra Tănăsescu

10 milioane de români, inclusiv preoţii, nu plătesc asigurări de sănătate, numărul fiind mai mult de jumătate din cel al persoanelor care au dreptul la servicii medicale asigurate de stat, arată datele centralizate de Digi24.

Potrivit acestora, în România sunt aproximativ 17 milioane de persoane asigurate, din care peste 10 milioane au asigurări de sănătate, dar nu plătesc, pentru că aşa au decis guvernele de a lungul anilor.

Asta înseamnă că fiecare om care munceşte în România plăteşte, în medie, asigurări de sănătate atât pentru el, cât şi pentru  alte două persoane care nu plătesc nimic. Dezechilibrul este atât de mare încât viitorul sistemului de sănătate este incert.

„Trebuie să regândim cumva sistemul de sănătate. Probabil trebuie regândite toate acele categorii exceptate de la plata contribuţiei, poate că nu chiar toate ar trebui să beneficieze de această excepţie, astfel încât fondul să facă faţă nevoilor de sănătate care sunt în creştere.

Serviciile medicale din România acordate prin sistemul asigurărilor de sănătate sunt plătite din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Fondul este gestionat de CNAS şi este constituit din contribuţiile românilor la sănătate. În România plătesc foarte puţini însă”, a declarat pentru Digi24 Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS.

Cei care plătesc sunt salariaţii, peste 5,3 milioane. Numărul celor care nu plătesc, dar au asigurări, a fluctuat de-a lungul anilor, în funcţie de deciziile politice.

În prezent sunt scutite de la plata asigurării de sănătate, dar beneficiază de ea peste 10,7 milioane de persoane. Jumătate sunt exceptate de la plată conform legii 95/2006, iar cealaltă jumătate în baza măsurilor fiscale luate între 2017 şi 2019. Printre ele toţi pensionarii şi salariaţii din construcţii. În plus, 4 milioane de români sunt neasiguraţi.

Asiguraţi CNAS în 2019:

Asiguraţi exceptaţi de la plata contribuţiei peste 10.700.000

Exceptaţi de la plata asigurărilor conform legii 95/2006  - 5.606.479:

Copii, elevi, studenţi sub 26 de ani – 4.519.146

Co-asiguraţi – 660.605

Persecutaţi politic, deportaţi, veterani, revoluţionari – 206.789

Persoane cu handicap – 145.448

Persoane incluse în programe naţionale curative, fără venituri – 46.737

Femei însărcinate, lăuze fără venituri – 27.754

Exceptaţi de la plata CASS în urma măsurilor fiscale 2017-2019 – 5.156.284

Persoane aflate în concediu pentru creşterea copilului – 157.224

Şomeri beneficiari de indemnizaţie – 51.586

Persoane cu pedepse privative de libertate – 12.702

Persoane beneficiare de ajutor social – 265.367

Personal monahal – 2.754

Pensionari – 4.453.531

Salariaţi din domeniul construcţiilor -  213.120

Salariaţi care plătesc – 5.328.775.

Ulterior publicării acestui articol, Vasile Bănescu, purtătorul de cvuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a ţinut să facă următoarele precizări:

„1. Toţi preoţii (clericii) îşi plătesc asigurările de sănătate.    2. Singurele excepţii sunt acei monahi care NU au salariu sau pensie şi care beneficiază de statutul de asiguraţi gratuit. Exact ca un asistat social, dar care nu primesc de facto ajutorul social, ci exclusiv posibilitatea de asistenţă medicală minimală.    3. În această situaţie există  mai puţin de 25% dintre monahi.    4. În mod evident, nu doar micul procent de monahi ortodocşi are acest statut şi primeşte  acest ajutor omenesc şi firesc, ci şi monahii sau clericii heterodocşi aflaţi în aceeaşi situaţie”, a semnalat Vasile Bănescu.
Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă