Vreau un şut de la Băsescu!

Stimate domnule preşedinte Traian Băsescu, vă scriu cu rugămintea oficială de a-mi trage o palmă.

(Aş fi putut să adresez cererea la telefon domnului Valeriu Turcan, purtătorul dvs. de cuvânt, dar mi-a fost teamă să nu mă ia în serios, crezând că este vreo farsă de-a lui Buzdugan.)

Vă rog să-mi trageţi o palmă aşa, fără niciun motiv, domnule preşedinte! Să nu mai existe niciun dubiu că am încasat-o. Să nu mai existe niciun semn de întrebare, să nu mai aşteptăm ca proştii expertize şi contra-expertize, ca în cazul filmuleţului acela cu copilul de la Ploieşti, să nu ne mai plictisim de bâlbâielile plângăcioase ale avocatului Dan Chitic sau de miorlăiturile unei şoferiţe care pretinde că a luat un dos de palmă de fratele dvs! Eu vreau să nu mai tulburăm poporul nostru isterizat de criza economică cu tot felul de palme îndoielnice! (Dacă românii ar vedea o palmă pe bune, adică o scatoalcă, măcar s-ar trezi din amorţeala asta care aduce a înmormântare.) S-o facem transparent, la lumină, domnule preşedinte, cu martorii de ambele părţi, egal numeric, doar o palmă de la dumneavostră sau măcar de la o rudă de gradul doi, de sex masculin, că mi-ar crăpa obrazul de ruşine să mă duc acasă la nevastă bătut de o altă femeie.

Domnule preşedinte, dacă nu aveţi niciun interes să-mi trageţi o palmă, atunci măcar un şut în fund puteţi să-mi aplicaţi? Vă rog! Ştiu că vă place să negociaţi şi tocmai de aceea vă fac această ofertă, un şut în fund! (Chiar o palmă este periculoasă pentru cele trei implanturi dentare pe care le am în gură. Mi-au căzut dinţii mâncând tot felul de conserve în stagiatura din ultimii doi ani ai socialismului, ca inginer, şi de abia în anii de creştere economică din 2006 - 2008 am reuşit să-i înlocuiesc cu nişte implanturi, dar să nu divaghez!)

Un şut în fund, ştiţi şi dumneavoastră, este un pas înainte. Nu mă aştept ca patronul meu să mă pună şef de ziar. Grigore Cartianu este în formă. (Încă un motiv pentru care nu aş fi de acord cu o palmă şi termin cu divagaţiile! Nu ştiu ce stare de nervozitate puteţi prinde, dar există riscul ca pocnindu-mă să-mi cadă şi dinţii buni din gură, ca fisele de un euro dintr-un tonomat. Şi nu mai avem creştere economică.)

Unde vreau să ajung cu şutul ăsta al domneavoastră în fundul meu? După ce voi fi purtat ca moştele sfinte pe la televiziunile de ştiri şi prin toată presa noastră (care tratează publicul cu spatele, pardon!, cu fundul), după ce Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu o să-mi plângă pe seama fundului meu în ediţii speciale de talk-show-uri, iar Naşul Moraru şi Andreea Pora or să mă muşte, pardon de expresie!, de fund, acuzându-mă că am purtat chiloţi de tablă (o să le demonstrez că n-am trişat!), după ce voi deveni celebru în cartier şi în toată ţara, o să am şi eu dreptul, pe baza şutului primit în fund, să apar într-o emisiune la TVR Cultural. Ca intelectual în regimul Băsescu. Credeţi că e puţin lucru, domnule preşedinte? Câte uşi nu ţi se deschid când primeşti un şut în fund, transparent, ca serviciu contra serviciu, de la un preşedintele ţării! De la TVR Cultural, unde o să vorbesc despre piesele mele de teatru care sunt ignorate de regizorii noştri, vreau să ajung să fiu montat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Cu siguranţă, Ion Caramitru n-o să aştepte al doilea dumneavostră şut în fundul meu ca să-mi deschidă uşa carierei mele de dramaturg naţional. La câte piese proaste s-au jucat în România, de la „Mircea fă-te că lucrezi!” la „Dragă Stolo...”, de la „Măi, animalule!” la „Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine!”, de ce nu s-ar monta şi o piesă proastă de-a lui Barbu? România e plină de piese penibile şi de regizori mediocri, domnule preşedinte! 

Şi mai vreau să fiu tradus în toate ţările Europei de Institutul Cultural Român al Horia-Roman Patapievici, să fie tradus mai ceva ca romanul „Degete mici” al lui Filip Florian (Aţi citit „Degete mici”? Este un roman bun şi are mai puţine pagini ca „Orbitorul” lui Cărtărescu!”) Vreau carieră, domnule preşedinte! Vreau carieră transparentă, cu orice preţ, chiar şi cu preţul unui spiţ în fund!

Şi după ce-o să-mi văd cariera cu ochii (era să scriu cu fundul), o să mă sinucid ca Treplev din „Pescăruşul” lui Cehov. Pentru că m-am săturat de atâta violenţă în România asta bătută de Dumnezeu.