Urgenţă Verde. Există soluţii pentru creştere economică sustenabilă?
0O introducere în conversaţiile din jurul economiei sustenabile, amprentei ecologice, schimbării climatice şi soluţiilor pe termen mediu şi lung.
Angel Gurria, secretarul general al Organizatiei pentru Colaborare si Dezvoltare Economica (OECD) a devenit una dintre vocile importante – si vehemente – care militeaza pentru reducerea pana la zero a emisiilor de CO2 pentru a doua jumatate a secolului nostru. Imperativul “zero- emisii” este justificat in afirmatia lui de raportul Panelului Inter-guvernamental pentru Schimbarea Climatica si de faptul ca tinta adoptata la Conferinta UN pentru Schimbarea Climatica de la Cancun din 2010 nu ar fi suficiente pentru a evita o catastrofa climatica iminenta.
Evident, pozitia aceasta este criticata din mai multe perspective, cea economica nefiind de neglijat. Unul dintre criticii proeminenti ai economiei verzi in general este Bjorn Lomborg, fondator al Centrului pentru Consens din Copenhaga, care are ca obiect analiza problemelor de mediu si solutionarea lor economica. Daca citim critica adusa de acesta pozitiei lui Gurria, vom constata ca argumentele sale sunt de natura economica, centrandu-se mai degraba pe retorica lui Gurria si propunand o viziune pe termen scurt. Astfel, Lomborg citeaza studiile (valide) care arata ca o crestere a temeperaturii datorata emisiilor de CO2 va fi benefica pentru agricultura spre anii 2050-2070 “in ciuda mortilor datorita caldurii si lipsei de apa” al caror numar va fi de fapt mai mic decat al celor datorate frigului. In acelasi timp, Lomborg opereaza o echivalare monetara a reducerii emisiilor unei tone de CO2 in atmosfera si o pune in balanta cu costul monetar al aceleasi cantitati emise.
Pe cat este adevarat ca retorica alarmista nu este cea mai potrivita in aceasta chestiune, pe atat este si faptul ca evaluarea poluarii mediului si schimbarii climatice in termeni exclusiv economico-financiari este departe de o oferi solutii pentru impasul ecologic spre care ne indreptam. Este clar pentru toata lumea ca sunt necesare actiuni concertate pentru a stabiliza degradarea ecologica a planetei si pentru a regenera, atunci cand este posibil, mediul si resursele pe care economia mondiala le consuma sistematic in cea mai mare parte insa fara a le inlocui. Una din intrebarile fundamentale este cea din titlul acestui mini-articol: Putem asigura crestere economica sustenabila? In alte cuvinte, putem sa continuam sa gandim si sa actionam in acelasi fel ca si pana acum, cu aceleasi scopuri si masurand succesul economic prin aceleasi mijloace - “business as usual” - si in acelasi timp sa prezervam si resursele finite ale planetei pe care traim? Daca da, cum se poate face acest lucru? Daca nu, ce alternative avem?
Amprenta ecologica – masura pe care toate aceste conversatii o utilizeaza – reprezinta echivalentul in apa si sol pe care orice activitate umana o necesita. Este o unitate de masura analitica dezvoltata la inceputul anior '90 de doi profesori de la Universitatea British Columbia, Vancouver, Mathis Wackernagel si William Rees. Utilizarea ei este larga atat in business cat si la nivel institutional si se poate aplica la orice scara, de la cea individual pana la cea nationala, continentala sau planetara. Intrebarile de mai sus devin stringente daca ne gandim ca in momentul de fata, la ritmul de consum actual, necesarul umanitatii este de o planeta si jumatate, iar fara schimbari semnificative in rata cresterii populatiei si consumului acesta va ajunge la 2 planete si jumatate. Evident, necesarul este diferit daca il separam pe tari, regiuni, sau mod de locuire (urban versus rural).
In urmatoarele mele postari voi discuta diverse strategii aplicate pentru a reduce stress-ul asupra mediului provenit din activitatea umana, in special in mediul urban, analizand critic atat alternativele propuse cat si modul lor diferit de aplicare si eventual relevanta lor in diverse contexte socio-culturale. Intrebarea de fond va ramane aceeasi: continuam “business as usual”? Cu ce risc si cu ce alternative?