Toată lumea sare acum cu mine. Jos epoleţii

Dacă doamna Udrea spune sari, păi sari. Ce poţi să faci? Nu vrei să îţi auzi vorbe că ai ceva personal cu ea, că urăşti femeile sau că ai devenit peste noapte lucrător cu normă întreagă la vreun serviciu secret. Dincolo de faptul că pare mai degrabă victimă a propriului discurs, Elena Udrea ne dă şi nouă o certitudine: ceva-i putred la noi. Şi e foarte posibil să se fi stricat deja toate merele, nu doar cele verzi.

De-a lungul vremii am auzit multe lucruri despre Elena Udrea. Că e un om politic care o să aibă un cuvânt de spus în viitor, că are calităţi extrem de valoroase şi că va confirma în perioada următoare. „Am mai multă încredere în Elena Udrea decât în Ponta şi Iohannis la un loc. Pe ea nu am văzut-o minţind niciodată” şi declaraţiile continuă. „Mă uitam, în trei ani şi jumătate, ca ministru, Elena Udrea a semnat şase mii de acorduri de finanţare, pe proiecte. Păi tot Guvernul ăsta, în doi ani şi jumătate, nu a semnat 6000 de proiecte. A creat locuri de muncă, tăcut şi fără să spună altceva” şi nu ne oprim aici. Elena Udrea a fost loială până la capăt şi cel mai onest politician, pentru cel care arată astăzi ca o victimă colaterală a propriei creaţii. „Ce să-i fac, dacă e blondă şi atrage atenţia?”, se întreba hazliu şi retoric Traian Băsescu acum vreun an. Adevărul e că şi despre Guvernul Ponta s-a spus că e cel mai cinstit guvern din istorie atunci când s-a instalat prima dată la Palatul Victoria.

Fizica ne spune că poţi ocoli legile statului, dar că niciodată nu poţi să te sustragi legii gravitaţiei, atât timp cât trăieşti pe pământ.

Aşa că sari cât sari, până când îţi dai seama că nici nu zbori, nici nu eşti mai uşor decât aerul, doar ai chiloţii în vine.

De asta poate că uneori statul sub masă e sănătos, chiar dacă ruşinos. Mă gândesc că singurul lucru pe care îl mai poate face Traian Băsescu, pentru a se salva din situaţia de faţă, e să spună că de fapt el a denunţat-o pe Elena Udrea la DNA. Pe de altă parte, curajul ăsta permanent de a ieşi în faţă, de a sări cu paraşuta, de a-i da în gât pe toţi ăia de i-ai hrănit, ca să te slujească încălcându-şi propriile condiţionări etice sau morale, nu e curaj. E manipulare, auto-victimizare şi o specializare senzaţională în arta culpabilizării.

Rămâne şi întrebarea zilei: „dar de ce acum?”. De ce nu acum patru ani? E ca şi când după ani de zile de rătăcire prin deşert, îţi aduce cineva un pahar de apă şi prima ta grijă e să întrebi, refuzând sictirit ajutorul: „de ce acum?”. Sigur că întrebarea e legitimă, dar abia după ce te hidratezi, te odihneşti şi te cureţi puţin de nisip. Primul lucru e să bei apa, pentru că e important să supravieţuieşti. E parte a comportamentului nostru public, cel din care au apărut şi alte personaje celebre, precum Hopa Mitică şi Gică Contra, descrise perfect în bula românului pricinos: dacă nu îl inviţi se supără, dacă îl chemi, nu vine.

Din toate, rămânem cu o realitate imperfectă marcată de fantezie: DNA cu SRI face ordine, ne-ar striga muncitorii de la IMGB, dacă fabrica nu ar fi o ruină numai bună pentru un spot de campanie cu cască galbenă şi smarald a la Lady Di. Uite aşa a aflat şi publicul, în cele din urmă, cine e domnul Coldea. Ce-i drept, într-o descriere sumară, pentru că el e cel care o urăşte pe Elena Udrea şi vrea să o bage în puşcărie. Dar lecţia e că, dacă SRI ar fi fost mai transparent (ştiu că oamenii cu epoleţi râd acum, dar poate la a doua citire o sa înţeleagă că totuşi am dreptate), domnul Coldea nu ar fi astăzi un soi de eminenţă cenuşie, dubios de puternic şi discreţionar. Zece ani a urlat PSD că Traian Băsescu e păpuşarul, omul din spate, cel care scrie dosare ca să îşi vadă duşmanii la puşcărie.

Ca să vezi ce, Traian Băsescu e un bunicuţ simpatic şi absent, care doar s-a păcălit numind nişte oameni prin parchete şi servicii.

Florin Coldea era de fapt cel care manufactura dosare şi cerea bani. Dacă am fi ştiut câteva lucruri normale despre SRI, doamna Udrea nu ar fi putut spune mai nimic astăzi. Dacă exista un control transparent în Parlament, nu făcut cu o comisie care arată ca şi când ar fi detaşată dintr-o garnizoană de provincie, poate că dosarele erau simple dosare de corupţie şi atât.

Scandalul doamnei Udrea nu o poate salva, cel mult o poate incrimina şi în alte dosare nedeschise încă. Dar aruncă o umbră puturoasă peste noi. Ziariştii sunt acoperiţi şi plătiţi de afacerişti dubioşi, năşiţi de aceleaşi servicii. Mediul de afaceri e o iluzie construită de oameni care au făcut şcoala la Academia de Informaţii, în timp ce fraierii continuă să creadă că învaţă management şi finanţe la ASE. Cariera de succes nu există decât dacă, din când în când, îţi pui epoleţi şi fireturi şi te joci cu sabia de protocol prin buncărul lui Ceauşescu sau la Casa Poporului. Şi colac peste pupăză vine declaraţia unui profesor de la Academia Naţională de Informaţii: „Să ştiţi că SRI este condus de un Colegiu Director, în care votul este secret. În cazul Elenei Udrea, Consiliul Director a hotărât ceva, cu care domnul Maior nu a fost de acord, iar domnul Maior a plecat.” Poftim? Păi cum asta? Să nu vină doamna Udrea şi să spună că SRI l-a pus preşedinte pe Klaus Iohannis şi că votul din diasporă e de fapt votul din Colegiul Director al SRI? Nu-i aşa că un pic de transparenţă era bună?

Suntem captivi într-un cerc vicios. Am avut nevoie de Traian Băsescu pentru lupta împotriva corupţie şi a mogulilor, reforma justiţiei şi a serviciilor secrete. Le-a făcut pe toate, zice fostul preşedinte şi aşa o fi, doar că în afară de DNA totul pare a fi pe dos. Vrem o altă clasă politică pe care ar trebui să o reformeze exact actuala clasă politică. E nevoie de o clarificare a rolului serviciilor secrete în politica românească şi ancheta să o facă eventual tocmai serviciile secrete. Toată presa se auto-declară liberă şi neaservită politic în timp ce mai toţi proprietarii de presă sunt deja la puşcărie.

Nu există logică, nu există soluţii. Stăm să vedem ce urmează şi cine se va căţăra pe ruinele fostului sistem.