Super-recital de canto la Wigmore Hall din Londra
0Renumita sală, care anul viitor va împlini 125 de ani de existență, a găzduit recent un program de lieduri de Felix Mendelssohn și Franz Liszt, susținut de mezzosoprana germană Anna Lucia Richter și tenorul britanic-scoțian Nicky Spence, acompaniați la pian de englezul Julius Drake. Sunt nume mai puțin cunoscute la noi, dar demne de luat în considerare de cititorii noștri pasionați de muzică și cânt.
A fost o seară miraculoasă în care s-au interpretat nu mai puțin de 32 de lieduri, alternativ sau în duo, implicând auditoriul într-o atmosferă romantică de vis. Iată câteva rememorări.
Sigur că virtuțile celor doi, dăruirea pentru miniaturile vocale au ieșit în evidență de la primele sunete și voi începe scriind despre Anna Lucia Richter, mezzosoprană lirică cu vocalitate de linie fluidă, delicată, melancolică (Mendelssohn, „Auf Flügeln des Gesanges, op. 34 nr. 2” – „Pe aripile cântului”, versuri de Heine). Din creația aceluiași compozitor, Richter a modelat frumos desenele melodice, ca o confesiune („Frühlingslied, op. 34 nr. 3” – „Cântec de primăvară”, versuri de Karl Klingermann), a adus contraste între un spirit furtunos și ideatică idilică („Reiselied, op. 34 nr. 6” – „Cântec de călătorie”, versuri de Heine, o construcție de muzică ce aduce cu liedul „Craiul ielelor” de Schubert).
În pagini de Liszt, Anna Lucia Richter și-a demonstrat amploarea vocii („Es war ein König in Thulé, S278/2” – „A fost odată un rege în Thulé”, versuri de Goethe), alături de tristețea expresivă redată în sunete flautate, alternant cu severitate în accente, pentru ca plânsetul glasului împreună cu cel al trilurilor de privighetoare să aducă desăvârșite rafinamente în „Die tote Nachtigall, S291” – „Privighetoarea moartă”, versuri Johann Philipp Kaufmann.
Nicky Spence a demonstrat că este un tenor de largă abordare a literaturii de lied, al cărui instrument vocal merge de la lirism „plin” până la atacuri întrucâtva dramatice. Mai întâi, un cânt în mezzoforte a fost dominanta liedului „Morgengruss, op. 47 nr. 2” – „Salut de dimineață” (Mendelssohn – Heine), apoi în sunet viguros a conturat „Frühlingslied, op. 47 nr. 3” – „Cântec de primăvară”, pe versuri de Lenau, după cum trecerea de la exprimările interiorizate la cele concrete din „Volkslied, op. 47 nr. 4” – „Cântec popular” cu versuri de Ernst Freiherr von Feuchtensieben a impresionat. Ca o poetică descriere a semnificației culorilor florale au sunat versurile lui Karl Klingermann din „Der Blumenstrauss, op. 47 nr. 5” – „Buchetul de flori” și catifelat a rezonat glasul în „Bei der Wiege, op. 47 nr. 6” – „Lângă leagăn”.
Trei lieduri catalogate S292/2 de Liszt bazate pe „Wilhelm Tell” de Schiller au avut accente chiar eroice, masive, alături de variate nuanțe, dar lirismul a revenit în „Hohe Liebe, S307” – „Dragoste exaltată” pe versuri de Uhland, neuitând ca în „Gestorben war ich, S308” – „Eram mort” pe aceeași versificație sau în „O lieb, so lang du lieben kannst, S298/2” - „O, iubire, atâta timp cât poți iubi...” să aducă forță cvasi-wagneriană.
Nu se putea ca Nicky Spence să nu ne facă părtași la autenticitatea rostirii îngemănate cântului și la cele „Șase cântece naționale scoțiene” de Felix Mendelssohn.
Ultimele piese ale recitalului, tot de Mendelssohn, au fost interpretate în duet, cu omogenitate între cele două voci, profesionalism și sentiment.
Julius Drake la pian a fost realmente minunat, un pictor în tente de atmosferă, participant direct la actul creativ al celor doi cântăreți, ce a făcut ca instrumentul său să dialogheze, să palpite, să penetreze în stazele emoționale ale portativelor lui Mendelssohn și Liszt.
Știu că rândurile de mai sus pot părea aride în lipsa sunetelor, însă am ținut să le scriu tocmai pentru a ilustra prin verb câte ceva din arta Annei Lucia Richter, a lui Nicky Spence, neuitând-o pe cea a lui Julius Drake.