Studiu: Imaginea Uniunii Europene în presa transnistreană (partea II)
0Analiza de conţinut modernă vizează atât dimensiunea cantitativă, cât şi cea calitativă, ele completându-se reciproc pentru a asigura bogăţia şi aprofundarea informaţiilor textuale, iar încadrarea materialului analizat într-un context al comunicării devenind necesară.
Decizia de a eticheta un articol în acord sau dezacord cu propaganda anti-europeană s-a bazat pe folosirea anumitor termeni sau pe afirmaţii făcute de autori, personalităţi politice etc. din regiune. Aşadar, în următoarele rânduri voi încerca să clarific mesajele transmise de agenţiile de ştiri transnistrene, prin includerea materialului contextual (context material) în analiză.
Novîi Reghion (NR2.RU) este unul dintre cele mai populare şi vizitate site-uri de limbă rusă din Transnistria reprezentând o „portavoce” informaţională a Moscovei în zonă. Probabil că, datorită acestui fapt, publicaţia în cauză are un rating de încredere destul de înalt în rândul populaţiei. Totodată, este portalul cu cele mai multe articole referitoare la Uniunea Europeană (ianuarie 2012-mai 2013), în total 1119, elaborate într-un mod profesionist. În cadrul acestor articole, Uniunea Europeană a fost reflectată în general negativ (149 articole), chiar dacă luăm în calcul referirele neutre (922) şi cele pozitive (48). Am identificat că ponderea articolelor în acord cu propaganda anti-europeană reprezintă 75,60% din totalul referirilor, în timp ce referinţele pozitive reprezintă 24,40% din totalul articolelor. NR2.RU este, în acelaşi timp, sursa cu cele mai multe referiri în dezacord (48) dintre toate sursele media luate în consideraţie. Vom calcula direcţia generală al comunicării pentru agenţia informaţională NR2.RU prin raportul dintre numărul de articole în acord şi cel al articolelor aflate în dezacord (3,1).
De asemenea, printre primele două cele mai dese „teme” vehiculate în articole se numără „Politica externă a UE este blamabilă” şi „UE este slabă”. Pe ultimul loc se clasează temele „UE nu este atractivă pentru populaţia din Republica Moldova/Ucraina”, „UE nu poate soluţiona conflictul transnistrean” şi „UE nu va accepta integrarea Ucrainei”.
Se poate observa că apar frecvent articole care amintesc de slăbiciunile Uniunii Europene în zona euro: „Zona euro s-ar putea dezintegra la fel ca zona rublei din CSI, la începutul anilor ʼ90, dacă Banca Centrală Europeană nu va restabili disciplina şi nu va limita dreptul băncilor naţionale să tipărească valuta euro” (Smirnova, 2012) şi politică externă europeană este blamabilă.
În general, imaginea Uniunii Europene este cea a unei instituţii slabe, ineficiente şi divizate, care are propriile interese economice în Ucraina şi Republica Moldova.
Tiras.ru face parte din categoria agenţiilor de ştiri „de nişă” aparţinând controversatului om politic Dmitri Soin (aflat pe lista Interpol). Portalul are cele mai puţine articole care se referă la Uniunea Europeană (21). Articolele în acord cu blamarea politicii externe a Uniunii Europene sunt mai degrabă analize ale unor formatori de opinie (8) şi au o pondere de 61,50%. Printre acestea amintim de editorialele reprezentantei Parlamentului Tinerilor din Găgăuzia, Nina Dimoglo (2012), postate pe site: „În cazul în care asocierea de cuvinte <<Uniunea Europeană>> reprezintă pentru aceştia o sursă de hrană continuă, care salvează din prăpastie ţările sărace şi le asigură cetăţenilor lor bunăstare, atunci vreau să îi contrazic. În realitate, obiectivul Uniunea Europene a reprezentat crearea unei pieţe unice în care să se utilizeze pe scară largă capitalul investit şi forţa de muncă”.
Raportul între numărul de articole în acord şi cel al articolelor în dezacord cu temele prestabilite este de 1,6. Spre deosebire de celelalte portaluri de ştiri, Tiras.ru nu vede Uniunea Europeană ca instituţie slabă, mai mult decât atât, într-o analiză realizată de Artem Filipenko (2012) se vorbeşte despre rolul important pe care şi l-a asumat Uniunea Europeană la Marea Neagră, prin adoptarea propriei strategii în zonă. În interviurile sale publicate pe site, Dmitri Soin (2012) aminteşte de creşterea rolului Uniunii Europene în reglementarea diferendului transnistrean. Interpretarea asumată de editorialişti privind eliminarea interdicţiilor de circulaţie în UE pentru oficialii transnistrieni ţine mai mult de dezideratul recunoaşterii internaţionale a regiunii secesioniste. La aceasta se adaugă şi un număr de articole cu referinţe sceptice privind atractivitatea Republicii Moldova pentru UE pe de-o parte, şi atractivitatea UE pentru populaţia din Republica Moldova, pe de alta. Acelaşi mesaj îl întâlnim şi pentru Ucraina, unde sunt scoase din context şi reinterpretate mai multe sondaje de opinie referitoare la euro-scepticismul/-optimismul cetăţenilor celor două state.
De asemenea, se încearcă inducerea unui mesaj latent de necesitate de a integra Transnistria într-o entitate statală mai puternică (Uniunea Europeană, Federaţia Rusă sau chiar Ucraina).
În concluzie, abordarea în acord/dezacord cu „tematica” anti-europeană variază în funcţie de dosarele aflate în dezbatere, şi depinde de agenda setting stabilită de redacţie cu o tendinţă negativă faţă de SUA, NATO şi UE.
Novosti Pridnestrovia este situat în topul al doilea în ceea ce priveşte numărul de referinţe cu Uniunea Europeană (55). Dintre acestea 15 sunt în „acord”, iar 8 în „dezacord” cu tematica negativă la adresa UE. Aceasta este principala agenţie de ştiri oficială a autorităţilor de la Tiraspol, făcând parte din trustul local „Olvia-press” (1992-2012). Deşi raportul dintre numărul articolelor anti-europene faţă de cele pro-europene este mai mic (1,8) comparativ cu cazul Novîi Reghion, Novosti Pridnestrovia este sursa cu cele mai multe articole referitoare la incapacitatea UE de a rezolva „conflictul îngheţat” transnistrean: „Cea de-a patra rundă de negocieri privind reglementarea conflictului moldo-transnistrean în formatul 5+2, după o pauză de un an, nu a adus nimic senzaţional. [...] Aşadar, insistenţele părţii moldoveneşti asupra discuţiilor de la Viena, privind problemele din <<al treilea coş>>, şi, în primul rând, statutul viitor al Transnistriei, au eşuat din start”. Cât despre atitudinea calitativă a site-ului în raport cu temele identificate, observăm că, spre deosebire de agenţiile de ştiri anterioare, Novosti Pridnestrovia are o serie de articole în dezacord cu tema „Politica externă a UE este blamabilă”. Se încearcă, astfel, să se scoată în evidenţă avantajele social-economice pe care le poate aduce cooperarea directă a Tiraspolului cu Bruxelles. În cadrul unui interviu oferit de „ministrul de externe” de la Tiraspol, Nina Ştanski, pentru asociaţia „Iniţiativa Europană pentru Stabilitate” („Европейская инициатива стабильности” – rus.) se menţiona că „Transnistria este interesată în consolidarea legăturilor comerciale şi economice cu Uniunea Europeană, precum şi în atragerea investiţiilor directe din statele europene. Dimplomatul a mai menţionat că, în ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a comerţului dintre Transnistria şi statele membre UE, însă acest lucru se datorează mai mult presiunilor făcute de Chişinău la adresa Tiraspolului” („ministerul afacerilor externe al RMN”, 2012). La fel, „Transnistria are stabilite deja conexiuni multilaterale cu Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus şi alte state ex-sovietice. Acesta este unul dintre motivele pentru care politica externă a Transnistriei este orientată spre vectorul eurasiatic” (Ibidem). Observăm că, există o tendinţă generală atât la Tiras.ru, cât şi la Novosti Pridnestrovia, de a vehicula mai des ideea statuată în Concepţia politicii externe a RMN de orientare spre integrarea în structurile eurasiatice propuse de Federaţia Rusă (Uniunea Vamală şi Eurasia), în contrapondere cu ideea integrării în Uniunea Europeană, cu care Tiraspolul este dispus să menţine legături economice şi să coopereze în cadrul euroregiunii „Nistru”.
Agenţia de ştiri DNIESTER, al cărei redactor este publicictul şi analistului politic Roman Konoplev (implicat în activităţile opoziţiei din Federaţia Rusă şi Transnistria), este situată pe locul al treilea în topul numărului de articole cu referire la Uniunea Europeană (32). Site-ul dispune chiar de o secţiune separată dedicată ştirilor cu referire la Europa şi are o atitudine critică faţă de regimul Şevciuk. Dintre articolele relevante, 10 sunt în acord cu temele anti-europene (62,50%) şi respectiv 6 în dezacord (37,50%). În acest caz, trebuie să recunoaştem că valoarea raportului între referirele negative şi cele pozitive este aproape de a celorlalte portaluri din Tiraspol (exceptând NR2.RU) – 1,6. În ceea ce priveşte rata temelor anti-europene, putem distinge următorul aspect: portalul informaţional este în dezacord evident cu afirmaţiile că „UE nu este atractivă pentru populaţia din Republica Moldova” şi „UE nu este atractivă pentru populaţia din Ucraina”, ceea ce reprezintă o noutate comparativ cu celelalte surse.
Totuşi, printre temele preluate de pe agenţiile de ştiri din Moscova, se păstrează articole care vor să transmită mesajul că „UE este săracă” şi „Politica externă a UE este blamabilă”. În condiţiile unei agenda setting anti-europene, sunt preluate doar declaraţiile unor oficiali europeni eurosceptici, care contestă unitatea şi puterea economică a UE după recesiunea globală. O altă temă predilectă pentru agenţie este incapacitatea UE de a soluţiona conflictul transnistrean, deoarece „Chişinăul s-a orientat cu adevărat spre UE, iar afirmaţia partenerilor occidentali că, fără Transnistria (sau, cel puţin, fără soluţionarea definitivă a conflictului), Republica Moldova nu are ce căuta în UE, este asumată de oficialii de la Chişinău. Spre deosebire de Tiraspol, care, declarând proiectul rusesc al intgrării în Eurasia ca politică naţională, nu se va întoarce din drum nici acum şi nici în viitorul apropiat” (Nika Press, 2013). Încă o temă de luat în calcul este aceea a inexistenţei unei perspective de aderare a Republicii Moldova la UE, astfel „pentru a ajunge în Uniunea Europeană trebuie să fii la un anumit nivel de dezvoltare, ceea ce este foarte dificil. Uniunea Europeană este un club de elită – acolo sunt destui membri care au nevoie de asistenţă economică. Acolo trebuie să corespunzi anumitor standarde ca să nu fii catalogat drept paria. În Uniunea Vamală eşti acceptat şi aşa, cu toate viciile şi păcatele tale, la fel cum este primit fiul risipitor. În ciuda mafiei politice, corupţiei, inflaţiei şi altor deficienţe” (Roman Konoplev, 2013).
În fiecare dintre aceste surse prezentate există o pondere de referiri neutre faţă de actorul Uniunea Europeană (aproximativ 50% din total). Totuşi, asta nu schimbă tendinţa de a critica Europa de către presa online de la Tiraspol.
În procesul analizei de conţinut al mass-media online transnistriene, am avut ocazia să observ o anumită discrepanţă între agenda politică a oficialilor transnistreni şi agenda publică a populaţiei. Cauzele pot fi multiple şi sper ca viitoarele cercetări să aprofundeze problematica propagandei anti-europene diseminată prin canalele media transnistrene.
Accesul la presa scrisă tipărită din Transnistria mi-ar fi permis să fac anumite comparaţii/corelaţii cu presa online şi să ajung la o cercetare mult mai aprofundată a faptului social studiat. Sper ca prezenta cercetare să fie un prim pas spre orientarea atenţiei experţilor către această zonă.
Lucrare de disertaţie: Influenţa mass-media şi imaginea UE în rândul populaţiei din Transnistria.
Autor: Nicolae Ţîbrigan