Analiză Sorin Grindeanu: noul președinte al unui partid care supraviețuiește, dar refuză să trăiască
0Partidul Social Democrat este într-o permanentă ideație suicidară. Se împlinesc imediat 40 de ani de când formațiunea își refuză cu încăpățânare – calculată, spun unii – orice tip de reformă. Fie că i-ar spune primenire de cadre, fie primăvară ideologică.
Vagile tentative de a moderniza partidul, de a-l schimba sub o formă sau alta s-au dovedit niște mărunte încercări de băgat în față. Coup d’état-ul dlui. Geoană, când i-a „furat” puterea dlui. Iliescu, a devenit un coup de foudre pentru toți următorii președinți sau tentative de președinți. Toți, fără excepție, au venit cu o „viziune” nouă, uitată imediat după înscăunare.
Cum a supraviețuit până acum acest partid, fără să trăiască vreodată? Cum ar putea, vreodată, să devină sau să facă loc unei stângi autentice în politica românească? Cei cu adevărat de stânga din partid se vor lovi mereu de „obligații” din teritoriu, unde politica s-a construit cu relații, bani și, uneori, cu sânge și pușcărie. Cei cu adevărat de stânga se complac în resemnare și speranță, se pare.
PSD e, acum, aproape în comă, iar starea asta în politică echivalează cu moartea. Iar când ești aproape sau mort de-a binelea, ceilalți vulturi încep să ciugulească din tine. Mai întâi, lovituri mici de plisc. Apoi, hălci bune din marele partid – oameni, influență, voturi – încep să se ducă în gurile hulpave ale altor partide, deopotrivă sătule de PSD și flămânde de un joc politic nou, cu alte reguli. Poate mai sănătoase sau, măcar, mai moderne.
Din toate aceste perspective, alegerea dlui. Sorin Grindeanu în fruntea PSD (cu 99% din voturi, sâc!) nu are absolut niciun fel de semnificație. Nici politică, nici economică. Dar, în niciun caz, nu este o veste bună. E o veste teribil de proastă pentru cei care mai așteaptă politici de stânga adevărate în România, nu emanate din Fondul de Rezervă. Pentru cei care au simpatii politice de stânga printre personalitățile social-democrate. O veste proastă pentru cei care nu știu că sunt de stânga. Pentru stânga europeană, care așteaptă un partener real în elaborarea de politici comune, nu doar plata unei cotizații. Și pentru cei care nu vor să se ducă în zone noi sau vechi ale politicii românești și votează sau simpatizează PSD dintr-o inerție comodă.
Ce urmează? Paradoxal, stânga românească e în pericol, deși lipsește cu desăvârșire. Nu se vede niciun strop de reformă la orizont. E doar mult zgomot, pe care oamenii îl opresc din butoanele telecomenzilor. Pe afișele ridicate spre cer în marile orașe vom mai vedea, un timp, strigăte de luptă, săbii și baionete. Dar jos, pe străzi, PSD e grav bolnav și se târăște cu greu printre oameni, împins, uneori, de către nu știm cine spre nu știm unde.