ROUNIT, etica sărbătorilor și ecoul păcii din inimile copiilor

Pacea începe din liniștea interioară a copilului iar etica sărbătorilor ne cheamă la pace prin dialog și ascultare. Echilibrul există în inima copilului. "Adevărul neadevărat" și IA fără etică sunt pericole, ce pot fi depășite prin asumare și valori umane. Pacea este o alegere și o datorie morală.

Unii dintre noi astăzi sărbătoresc ceea ce ieri detestau, iar cei de ieri stau ascunși în gândurile de mâine. În epoca schimbărilor accelerate, în care valorile tradiționale par uneori să se dilueze în discursuri contradictorii, devine tot mai clar: nu putem construi pace fără dialog, nu putem avea dialog fără ascultare și nu putem avea ascultare fără o inimă curată.

Nevoia de dialog – de ascultare cu adevărată, nu doar de răspuns – este astăzi la fel de acută ca în epocile marilor crize ale omenirii. Într-o lume tulburată de conflicte, dezechilibre și neîncredere – o lume în care polarizarea politică, frica și divergențele culturale par să crească mai repede decât capacitatea noastră de a rezona reciproc - sărbătorile vin ca un moment rar de liniște. Ele sunt o pauză în fața esențialului, o chemare la introspecție și la reîntâlnirea cu valorile care ne definesc ca oameni.

Am avut onoarea să particip la Concerto di Natale, un eveniment de excepție dirijat de Maestrul Riccardo Muti, în cinstea Sanctității Sale Papa Leon al XIV‑lea. Muzica lui Luigi Cherubini, interpretată de acum 200 de ani, abordată cu o noblețe rară de Orchestra Giovanile Luigi Cherubini și Corul Catedralei din Siena „Guido Chigi Saracini”, a devenit pentru mine nu doar o experiență artistică, ci un limbaj universal al speranței.

Mulțumesc Eugen Terteleac și ROUNIT care au făcut posibile aceste întâlniri ale diasporei române cu sufletului universal. Cu toții suntem plecați sau așa ne vom simți până în ziua în care inspirând comunitățile cărora le aparținem, spiritul păcii și al iubirii ne vor readuce împreună.

Sărbătoarea nu este festivism - este întâlnire cu umanitatea noastră profundă

În acest cadru solemn, mesajul care s‑a desprins din armonia corală și din gravitatea tăcerilor dintre partituri a fost simplu și totodată profund: pacea mondială începe din pacea copiilor. Această idee, rostită nu doar în cuvinte, ci trăită prin muzică, ne provoacă să regândim etica sărbătorilor.

De Crăciun, ne aducem aminte – prin valorile creștine – de curăția inimii Pruncului născut în sărăcie, dar care a adus lumii iubire, adevăr și mântuire. În această sărbătoare se întrepătrund lumina și întunericul istoriei noastre, iar puritatea inimii copilului devine o măsură morală a lumii pe care o construim. Ne amintim că fiecare copil poartă în el promisiunea unei lumi mai bune, dacă este crescut în lumină, iubire și respect.

În timpul concertului, am realizat că muzica - o artă care transcende limbile și granițele - este printre puținele limbaje care ne amintesc de copilăria inimii noastre. Muzica ne readuce în prezența unei deschideri originale, în care nu există preconcepții, ci doar receptivitate pură. Așa cum un copil primește lumea cu o franchețe de mirare și bunătate, pacea lumii se poate naște doar dintr-o inimă dispusă să vadă valoarea în fiecare ființă umană.

Crăciunul, ca sărbătoare centrală a tradiției creștine, rămâne un reper puternic, nu pentru că este un eveniment istoric, ci pentru că este o ocazie de reflecție profundă asupra sensului existenței umane.

Este momentul în care suntem chemați să ne reîntâlnim cu adevăratul sens al iubirii - nu ca un slogan frumos, ci ca o practică morală reală.

Ce este „Adevărul neadevărat”?

În lumea de astăzi, suntem bombardați cu „adevăruri” aparent incontestabile: opinii care pretind certitudini, știri care se pretind fapte, promisiuni care se pretind soluții. În acest climat, apare un fenomen paradoxal: citim și vedem din ce în ce mai mult, dar înțelegem din ce în ce mai puțin. Într-o lume zguduită de conflicte și instabilitate, în care dialogul este adesea înlocuit cu impunerea, iar empatia cu indiferența, mesajul păcii este de o actualitate dureroasă.

Adevărul devine fragmentat și disputat, iar „adevărul neadevărat” este acela care se pretinde final, definitiv, fără deschidere la dialog. El este noutatea care ignoră profunzimea tradiției, este certitudinea care nu permite întrebarea și este argumentul care nu recunoaște suferința celuilalt. Acest tip de „adevăr” nu servește pacea, ci războiul ideologic. Față de acesta, etica sărbătorilor ne amintește de valoarea întrebării sincere și a ascultării fără prejudecăți.

Etica Sărbătorilor - o invitație la reconstrucție umană

Etica sărbătorilor nu este despre festivism sau consum, nu e despre aparență sau tradiție golită de sens. Etica sărbătorilor este despre întâlnirea cu propria noastră trăire sufletească, despre responsabilitatea de a transforma celebrarea într-o formă de reconectare la ceea ce contează cu adevărat: compasiunea, demnitatea și solidaritatea.

Concertul lui Cherubini, sub bagheta lui Riccardo Muti, a transmis lumii un apel tăcut, dar puternic: Numai atunci când copiii vor trăi în siguranță, educație și iubire, va fi posibilă o pace reală între națiuni. Aceasta nu este doar o metaforă, ci o declarație de responsabilitate morală. A avea grijă de copii înseamnă a avea grijă de viitor și viitorul se schimbă doar prin noi și azi. Copiii nu doar că reprezintă viitorul, ci sunt și oglinda prezentului.

Dialogul – mai presus de competiție și judecată

Astăzi, mulți se întreabă: „De ce nu putem asculta și încerca măcar să înțelegem înainte de a judeca?”. Aceasta nu este doar o întrebare retorică, ci o provocare existențială. Judecata impulsivă nu construiește pace, ci ridică ziduri. De judecată nu este nevoie atunci când există înțelegere. Iar înțelegerea nu începe decât prin ascultare.

În societate, în familie, în viața politică, dar mai ales în dialogul dintre culturi și civilizații, etica ascultării trebuie să devină un imperativ moral. Ce câștigăm dacă ne grăbim să condamnăm, fără să înțelegem contextul și durerea celuilalt? Conflictul nu dispare, ci se ascute.

Inteligența Artificială (AI) și cadrul etic al păcii

Aici intervine și un nou factor de influență: tehnologia, în special inteligența artificială (AI). Utilizată responsabil, AI poate contribui semnificativ la prevenirea conflictelor, la anticiparea crizelor și la sprijinirea proceselor de reconciliere.

Cum poate fi AI o punte a păcii? În mod ideal, prin capacitatea sa de a procesa volume imense de informații, AI poate funcționa ca un sistem de avertizare timpurie, analizând dinamica socială, economică și chiar tonul din comunicarea publică pentru a identifica punctele critice.

Ea poate modela scenarii complexe de negocieri, oferind factorilor de decizie o perspectivă bazată pe date, lipsită de prejudecățile emoționale umane. Astfel, AI ar putea fi un instrument de ascultare globală, ajutându-ne să înțelegem mai bine contextul și durerea celuilalt.

Totuși, riscul este major. Fără un cadru etic solid, ea poate accentua inegalitățile, poate manipula opinii și poate deveni un instrument de control.

Pericolul „Adevărului neadevărat” amplificat de AI se manifestă cel mai clar. AI poate genera la o scară nemaiîntâlnită acel „adevăr neadevărat” - informații fabricate (deepfakes), campanii de dezinformare automatizate și știri care se pretind fapte.

Această capacitate amenință fundamentul dialogului sincer, făcând ascultarea și discernământul mult mai dificile. Dacă nu putem distinge ce este real și ce este fals, cum putem construi încrederea necesară păcii?

Nevoia unui Cadru Etic Solid nu este un lux academic, ci o necesitate morală. El trebuie să se bazeze pe trei piloni esențiali: Transparența (explainability), adică trebuie să înțelegem de ce o inteligență artificială ia o anumită decizie sau formulează o recomandare; Echitatea (fairness), prin care sistemele AI trebuie să fie antrenate pe seturi de date care nu discriminează, asigurând că soluțiile tehnologice nu amplifică diviziunile sociale sau culturale; și Supravegherea Umană (human oversight), asigurând că deciziile care afectează viața, demnitatea sau libertatea umană nu sunt lăsate exclusiv în seama mașinilor. Omul trebuie să rămână factorul decizional final, reamintind că etica sărbătorilor cere compasiune și demnitate.

Este, așadar, vital ca dezvoltarea tehnologică să fie dublată de un dialog profund despre valoare, moralitate și umanitate. Altfel, tehnologia, menită să ne elibereze, riscă să ne îngrădească, transformând promisiunea păcii într-un instrument de control ideologic.

Pacea în Lume Începe cu Pacea din Inimile Copiilor

Sărbătoarea Nașterii Domnului rămâne un reper pentru că ne reamintește de început: simplu, umil, vulnerabil — un copil născut în iesle. Această imagine nu este o simplificare poetică, este un simbol etic: prima chemare la a avea grijă de celălalt, mai presus de orice diferență, și este valabilă și pentru necredincioși.

La fel de important este rolul liderilor religioși și culturali în această ecuație. Ei au datoria – mai ales în vremuri de criză – să devină punte, nu zid. Papa Leon al XIV-lea, prin mesajele sale, rămâne un promotor al unității, al păcii și al responsabilității colective. Asemenea voci trebuie ascultate, nu doar în biserici sau academii, ci și în forumurile politice și economice ale lumii.

M-a impresionat bucuria pe care am simțit-o la sosirea Papei. Lumea era realmente entuziasmată, iar copiii se bucurau sincer și cântau. Acest lucru ar fi de dorit să se întâmple și în zonele ortodoxe, unde biserica trebuie să se reinventeze. Acolo unde există oameni cu vocație, există speranță. Tinerii au nevoie de repere, iar cei în măsură pot și au datoria să le ofere, lăsându-i în lumină să-și aleagă calea.

Sărbătorile ne amintesc că, în ciuda diferențelor de cultură, limbă sau religie, toți oamenii își doresc același lucru: să fie iubiți, înțeleși, protejați. Această realitate simplă este prea des uitată în logica rece a puterii. Dar dacă ne întoarcem la valorile esențiale, putem regăsi drumul spre un viitor mai uman și mai pașnic.

Etica sărbătorilor este și o chemare la modestie. Nu tot ce putem face trebuie făcut. Nu orice decizie eficientă este și dreaptă. A învăța să ascultăm, să întrebăm, să ezităm uneori, este parte a unei maturități morale care lipsește adesea în lumea deciziilor grăbite.

Când un copil plânge în mijlocul unui război, nu plânge doar pentru durerea lui – ci și pentru eșecul colectiv al unei umanități care a uitat să fie solidară. Când un copil zâmbește într-o sală de clasă, acel zâmbet este o victorie tăcută împotriva barbariei, a urii, a uitării. Sărbătorile ne oferă, an de an, posibilitatea de a o lua de la capăt.

Nu e nevoie de miracole, ci de alegeri: să fim mai buni, mai înțelepți, mai deschiși. Este timpul să transformăm intenția în acțiune – nu doar prin donații sau urări, ci prin schimbări reale în felul în care gândim și trăim.

Pacea nu este o utopie, este un act de voință, iar pacea lumii pornește de la pacea din inimile copiilor.