Politicienii şi strada
0Protestele în stradă, din această toamnă, faţă de diverse cauze, dar în special faţă de RMGC au ridicat din nou problema legitimităţii actualei clase politice în raport cu electorii.
O idee apare mereu în discursul străzii, anume că politicienii actuali – indiferent de partidele în care s-au înscris – nu mai reprezintă pe nimeni şi că este urgentă shimbarea lor cu alţii, de preferinţă tineri şi nepătaţi, dar mai ales veniţi din mijlocul oamenilor obişnuiţi, veniţi chiar din stradă.
Ideea, bineînţeles, nu este deloc nouă. Referindu-ne doar la perioada postcomunistă, trebuie să constatăm că unii dintre cei mai importanţi politicieni – Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu - vin realmente de pe baricadele Revoluţiei sau din mijlocul mineriadelor şi al mitingurilor CDR de la începutul anilor ’90. Nu este Ion Iliescu sau măcar nu se pretinde el a fi ”emanaţia Revoluţiei”? Dacă puloverul lui Petre Roman a făcut istorie, discursul de la balcon al lui Emil Constantinescu, ţinut în faţa mulţimii adunate în Piaţa Universităţii, imediat după alegerile din 1996, va rămâne probabil unul din cele mai emoţionante momente din istoria politică a României postcomuniste. Aceşti oameni, dar şi mulţi alţii – parlamentari sau foşti miniştri – au avut un ”stagiu” în stradă. Nici măcar actualii lideri politici ai USL – Crin Antonescu şi Victor Ponta – nu sunt cu totul lipsiţi de experienţa protestelor. Într-o anumită privinţă, şi ei vin ”din stradă”. Probabil că, dintre principalii politicieni ai României, doar Adrian Năstase şi Traian Băsescu nu au avut nicio legătură cu mişcările protestatare de la începutul anilor ’90. Iliescu, Roman, Constantinescu, Antonescu, Ponta: ei au reprezentat şi ei reprezintă clasa politică. Toţi sunt, cum am spus, veniţi ”din stradă”. Şi totuşi, strada de astăzi tocmai pe ei vrea să-i schimbe.
Se ştie foarte bine ce înseamnă strada. Ea este, pentru un lider, mijlocul cel mai sigur şi mai durabil de legitimare. Faptul că se vorbeşte din nou despre lideri ieşiţi din mijlocul protestelor arată că, într-adevăr, clasa politică actuală are o problemă de legitimitate. Însă cred că am fi naivi dacă am crede că aceasta este calea cea mai bună de a schimba clasa politică. Experienţa trecutului, din România, dar şi din alte spaţii politice arată că ceea ce dobândeşte o persoană care se impune ca lider în timpul unor proteste nu este deloc suficient pentru a determina o schimbare calitativă a leadership-ului politic. O ţară nu este condusă de carisma individului îmbrăcat în pulover. Este fără îndoială că Petre Roman nu a condus Guvernul României prin mijloacele şi cunoştinţele dobândite în stradă. Întotdeauna este nevoie şi de altceva pentru ca un politician să nu dezamăgească: moralitate şi profesionalism. Strada poate să-l ajute, dar fără cele două calităţi definitorii, tot strada va cere, mai târziu, să fie schimbat.
Din punctul meu de vedere – o spun ca tânăr om politic implicat în actuala administraţie - , strada poate să fie, fără îndoială, un mijloc, pentru unii sau pentru alţii, de a ajunge la putere, dar ea nu va fi niciodată un criteriu de alegere a celor mai buni dintre ei. Tocmai de aceea, nu cred că este bine să despărţim cu o linie prea tranşantă pe aceia care se află în stradă de aceia care lucrează în birouri. S-ar putea ca, între cei din urmă, să găsim oameni nu numai dedicaţi interesului public, ci şi eficienţi în ceea ce fac. Dacă îmi dau bine seama, este exact şi ceea ce aud că vrea strada.