Paulo Coelho şi arta recunoştinţei
0L-am întâlnit prima dată pe Paulo Coelho pe un raft la librăria Dalles. „Alchimistul“. Erau mii de cărţi acolo. Aş fi stat zile întregi în librărie, descoperind carte după carte, etajeră după etajeră. Alchimistul era o carte portocalie. Am văzut-o. Am deschis-o. Era scrisă aerisit. Mi-a plăcut. „O lectură uşoară“, mi-am zis.
Am cumpărat-o şi am pus-o deoparte până când am plecat într-o mică vacanţă. Am citit-o pe nerăsuflate în avion. Am terminat-o înainte de destinaţie şi am rămas cu o stare de optimism şi de bine. Pe drum mi-au sărit în ochi alte două cărţi ale lui Coelho, în vitrinele unor librării. După cum mi-a spus o dată Paulo: „Deschide ochii! Fii atentă la semne! Atunci universul vorbeşte cu tine“.
Da, universul iţi dă ceea ce vrei. I-am citit toate cărţile şi chiar o biografie scrisă de un jurnalist spaniol. Dar nu-mi imaginam că am să-l cunosc în realitate, că am să păşesc la el în casă şi că mă va învăţa să trag cu arcul. Am însoţit o echipă de televiziune care i-a luat un interviu. Posibilitatea a apărut de nicăieri şi am spus da. Vroiam să-l întreb atâtea lucruri, dar când am fost acolo, n-am putut să deschid gura. Mi-a dat un autograf, scria „Pay for your dreams!“, plăteşte pentru visurile tale! E o lecţie pe care încă o învăţ, fiindcă nu e uşor. Avem impresia că lucrurile ni se cuvin, că le merităm sau că avem credit ca să primim ce ne dorim. De fapt, e mai mult decât atât. Toate visurile au un preţ. Şi preţ nu înseamnă bani. Poate fi vorba despre timp, afecţiune, perseverenţă, eşec, emoţie, durere, epuizare sau orice altceva. Într-un fel, e legea universală care spune că nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Când mă uit înapoi, văd o mulţime de visuri care puteau deveni realitate, dar pe care nu le-am plătit. Mă întreb dacă şi alţii gândesc aşa...
Scriu rândurile acestea astăzi, 19 martie, când în religia catolică e sărbătorit Sfântul Iosif, patronul drumului spre Compostela. Pe 19 martie Paulo îl serbează pe cel care l-a inspirat ca să devină scriitorul care este astăzi, simbolul visului său împlinit.
După un pelerinaj de mai multe luni, a scris prima sa carte importantă: Magul. Sau Pelerinul de la Compostela. Apoi a doua. Apoi Alchimistul, a treia, care a devenit succesul răsunător care l-a adus pe Paulo Coelho în inimile tuturor. E povestea simplă a căutătorului, a credinţei şi încrederii în ceea ce poate să vină şi a simplităţii vieţii redusă la esenţe.
Şi Paulo îl celebrează pe sfântul Iosif în fiecare an, împreună cu prietenii săi. Am avut privilegiul să particip la multe dintre aceste întâlniri şi să înţeleg cât de importantă e recunoştinţa. E modul în care dai înapoi, după ce ţi s-a dat. E felul în care înţelegi că viaţa e frumoasă, indiferent la câte încercări te pune.
Paulo alege în fiecare an un alt loc. Odată, petrecerea a fost la el acasă, pe vremea când locuia în Pirinei. Altă dată la o mânăstire din Austria, a cărui stareţ era un prieten drag al lui Paulo. Într-un an la Atena, când Grecia se lupta cu problemele economice. Şi altă dată chiar la Compostela. Îşi cheamă prietenii şi câţiva fani înflăcăraţi. E o seară memorabilă, în care se rostesc cuvinte de recunoştinţă în limbi diferite, venind din culturi diferite. Paulo e primul şi vorbeşte în portugheză. Alţi câţiva, de fiecare dată alţii, fiecare cu ce a creat special pentru eveniment sau cu o rugăciune dragă, rostită în engleză, franceză, chineză, arabă, greacă, croată sau orice altă limbă natală. La masă toţi se aşează la întâmplare, şi descoperă sau redescoperă oameni interesanţi, care au înţeles – fiecare în felul său – să îşi caute legenda personală. Se schimbă idei şi poveşti, se râde mult, se cântă şi se dansează. E o energie vie, înflăcărată şi plină de bucurie, cu care cei prezenţi se încarcă şi o duc înapoi acasă.
De la Paulo am învăţat multe, dar mai ales am înţeles că recunoştinţa este un lucru foarte personal, pe care îl poţi practica în felul tău, oriunde şi oricând. Că recunoştinţa e un combustibil subtil, care iţi alimentează visurile, ca să mergi mai departe.
„Pay for your dreams!“