Nu ne mai trageţi de portofele!

Puterea noastră de cumpărare coboară treaptă cu treaptă, firmele se împrumută de la prietenii patronilor în locul băncilor pentru a-şi cârpi bugetele, umbra falimentului se întinde tot mai mare şi mai mare, jumătate din populaţie trăieşte la limita strictului necesar, dar Guvernul vrea doar atât: o colectare fiscală mai bună.

O colectare mai bună chiar decât în condiţiile de acum, când un sfert din preţ la tot ce mişcă pe pieţe se duce în TVA, o treime din banii de ţigări, cafea, benzină sau alcool se duc în accize, 16% din venituri şi profituri se duce în cota „unică“, tot 16% din câştigurile obţinute pe piaţa de capital sau din dobânzile bancare se duc în impozite şi aproape 20% din câştigurile salariale pleacă spre contribuţiile sociale.

De acord, este nevoie de o colectare fiscală mai bună, cotele de 20-50% faţă de potenţial fiind jenant de mici, dar oare nu se poate înţelege că actuala bază de colectare, firmele corecte şi contribuabilii disciplinaţi, gâfâie sub această presiune?

De ce lărgirea bazei de impozitare nu duce şi la o relaxare a taxării per contribuabil? La anul, CAS vor plăti şi proprietarii care dau case cu chirie – de ce nu scad, proporţional cu mărirea numărului de contribuabili, cotele CAS? Locuinţa folosită în scopuri comerciale va fi impozitată ca o firmă, nu ca o persoană fizică – de ce nu scad, proporţional cu mărirea numărului de contribuabili, cotele de impozitare la persoanele juridice?

Mai mult decât atât, reglementările fiscale sunt tot mai aspre, dar ele se răsfrâng întotdeauna asupra contribuabililor care oricum îşi plătesc dările, protejându-i parcă pe cei care nu şi le plătesc. Evazioniştii sunt de câteva ori mai câştigaţi decât plătitorii de taxe, dar nu atât pentru sumele eludate, cât pentru că ei scapă, de fapt, de reglementările aspre, de birocraţia agresivă, economisesc timpul şi resursele pe care cei corecţi sunt nevoiţi să le cheltuiască pentru a respecta regulile fiscale.

Ca dovadă, reducerea TVA la pâine nu a dus la mult-trâmbiţata reducere a evaziunii, pentru că pe evazionist nu bănuţii neplătiţi ca TVA pe o pâine îl interesează, ci milioanele necheltuite cu procedurile.

Este prea mare, aşadar, presiunea fiscală. Care apasă pe o bază prea mică. Sunt prea multe, prea mari şi prea greu – procedural – de plătit taxele noastre, pentru un număr atât de mic de contribuabili pe care te poţi baza.

Dacă în pragul crizei guvernatorul BNR avertiza „Nu mai trageţi de economie, că se rupe şi izbim avionul!“ (lucruri care apoi s-au şi întâmplat, după cum bine ştim), azi ar fi de actualitate o altă formulare: „Nu ne mai trageţi de portofele!“

Dar, desigur, nu de portofele suntem noi traşi. E ca-n anecdotica din tribunale: „Şi cum ziceai, inculpat, ţi s-a părut cunoscut portofelul, aşa că l-ai luat cu tine? Nu, domnule judecător, portofelul mi-era oarecum străin. Bancnotele din el, în schimb, mi s-au părut foarte cunoscute“.