Mitropolitul Bartolomeu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitropolitul Bartolomeu Anania

Acum doi ani, la 31 ianuarie 2011, pleca la Domnul marele ierarh al Clujului, Mitropolitul Bartolomeu. Motiv să reluăm, fie şi pe scurt, tentativa de a răspunde la întrebarea: ce îl făcea pe ierarhul şi părintele nostru atât de deosebit?

Dacă există un fir roşu în viaţa plină de coborâri şi urcuşuri a vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, atunci acesta constă în dorinţa de libertate. A plătit scump, cei de stânga acuzându-l de complicitate cu dreapta şi cei de dreapta că ar fi de stânga. Fiind liber interior, neşantajabil, a târât după el tot timpul bolovanii calomniei şi ai invidiei, reuşind să nu se înece. Aşa cum o înţelegea şi trăia, libertatea era pentru el lupta permanentă cu strâmbătatea, compromisul şi corupţia. În esenţă, lucrarea păcatului tocmai în aceasta constă: să deformeze, să compromită şi să corupă darurile lui Dumnezeu. Iată motivul pentru care cine doreşte să îşi păstreze libertatea nu poate fi decât împotriva falsului, a flexibilităţii prost înţelese şi a lăcomiei. În bună tradiţie filocalică, dorinţa de a rămâne liber este şi singura cale de a rămâne în Adevăr.

Figura ierarhului a fost asociată poziţiei ferme, clare şi argumentate. Era vocea prin excelenţă a Bisericii noastre, una a cărei lipsă este astăzi, în plină criză, dureros resimţită. Predicile sale de la Nicula, de pildă, erau lecturi social-teologice, adică încadrau mesajul duhovnicesc în orizontul contemporanilor. La cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, de Adormirea Maicii Domnului, se făcea auzit glasul Bisericii în accepţiunea nu de instituţie, ci de spaţiu al confruntării dintre Evanghelia lui Hristos şi realitate. Un exerciţiu care, cum altminteri?, doare şi chiar răneşte pe unii, dar îi tămăduieşte şi încurajează pe alţii. De la corupţia spirituală la poluarea minţii şi de la asumarea unui loc demn în Europa la defectele clasei politice – mesajele păstorului trezeau şi surprindeau, arătând ce înseamnă concret asumarea spirituală a prezentului. Fără să îşi propună o agendă proprie, nefiind mânat de niciun interes ideologic, Mitropolitul Bartolomeu rezona pur şi simplu la grijile, temerile şi preocupările celor din jurul său. A reuşit să fie o conştiinţă pentru că ştia să asculte.

Mitropolitul Bartolomeu, alături de Majestatea Sa, Regele Mihai I

Tipologia întrupată de el este a ierarhului deschis şi ferm deopotrivă, onest, uman, ţinându-şi rangul cu naturaleţe, liturghisind cu seriozitate, dar nu încruntat, inspirând respect, corect în decizii, fiind consecvent cu principiile, aplicând iconomia doar spre îndreptare, iar nu din complicitate sau comoditate, acordând mereu încă o şansă, înconjurat în bună parte de colaboratori având propriile lor opinii, iar nu doar de lingăi, capabil să îşi recunoască greşelile şi, în limitele posibilului, să le corecteze, generos, delimitându-se de lichelism, mai ales de cel practicat în Biserică, reticent la orice tentativă de anexare politică, înzestrat cu viziune, curios, în stare să înveţe din mers, la 80 de ani, inclusiv cum se scrie la calculator şi cum se trimite un email. Departe de a fi fost sau de a se fi considerat pe sine perfect, Mitropolitul Bartolomeu nu a renunţat pe durata unei vieţi lungi şi spectaculoase să ajungă cât mai aproape de idealul prietenilor lui Dumnezeu. De unde şi dorinţa lui, simplu formulată, de a fi înăuntru, în Casa Tatălui, fie şi lipit de zid.

 Mitropolitul, în compania actorului Dorel Vişan

Un slujitor al Bisericii care îşi pune permanent problema propriei mântuiri, nu are cum să nu vegheze la curăţenia aerului spiritual pe care semenii lui îl respiră, nu are cum să nu denunţe impostorii, pe falşii profeţi, pe cei aflaţi vremelnic şi nevrednic în fruntea comunităţii civile sau de credinţă deopotrivă. Această luciditate, dublată de arta cuvântului bine şi corect scris sau rostit, îl face pe Mitropolitul Bartolomeu un posibil model. Mai ales pentru tineri. Nu este deloc întâmplător că Fundaţia pe care a iniţiat-o şi care îi poartă numele se dedică elevilor şi studenţilor merituoşi, dar lipsiţi de resurse. Iată un alt fel de a construi catedrale. Din suflete.

Dumnezeu să îl pomenească întru Împărăţia Sa!