
Mândru că-s român, mă apuc de făcut copii? (I)
0Totul a pornit de la o declaraţie a ministrului Andreea Păstîrnac, după ce a citat o sursă Eurostat, conform căreia în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în România. Cu rezerva unei declaraţii doar metaforice şi bombastice, vorbele ministeriale m-au pus pe gânduri.
De ce se întâmplă aşa? Prima tendinţă de răspuns este să spunem că e logic, fiindcă orice român sănătos la cap ar vrea să trăiască mai bine, prin urmare şi copilul său mai bine şi unde trăieşti mai bine ca în România? Oriunde în străinătate! În plus, născut în unele ţări europene, un copil cu părinţi români rezidenţi acolo primeşte şi cetăţenia ţării respective. Încă un avantaj în plus, am spune, nu?
Bine, bine, dar de unde vine această ruşine de România, această neîncredere în cetăţenia ţării materne astfel încât să ajungi să preferi să îţi duci copilul departe de cultura maternă, de tradiţiile pentru care ne batem atât cu pumnii în piept?
O primă cauză ar fi necunoaşterea din ce în ce mai răspândită tocmai a acestor tradiţii caracteristice poporului român. Tot mai mulţi copii ai părinţilor lor ajung să nască şi ei copii, dar nu mai ascultă sau nu mai are cine să le transmită obiceiuri şi învăţăminte despre ce şi cum să creşti un copil. Aici google bate mândria de a fi român. Deci, până la urmă, lipsa de educaţie, minimă cultură şi cunoaştere a acestei ţări şi ai oamenilor care o locuiesc duc la alienare.
Dar mai mult decât trecutul, România se dezrădăcinează din cauza prezentului. Cotidianul concret şi imediat pe care îl trăim generează starea de incertitudine şi chiar teamă faţă de viitor, aceeaşi teamă care ne împiedică să facem copii. Sau doar să amânăm, poate indefinit.
Vina pentru o situaţie demografică îngrozitoare în care se nasc mai mulţi copii români în afara graniţelor decât în România nu aparţine doar unui anumit guvern, ci şi restului guvernelor anterioare.
Sindromul de anxietate este definit în literatura de specialitate ca o teamă nedefinită fără un obiect al fricii clar identificat. Cum faci, însă, când ai un sindrom de anxietate generalizat la o mare parte din societate?
Fără a avea un studiu fundamentat ştiinţific, presupun că sentimentul de neîncredere în viitor, de care îmi vorbesc aproape toate cunoştinţele, se trage din teama de necunoscut. Iar necunoscutul, în cazul macrosocial, se referă la impredictibilitatea mediului politic şi, pe cale de consecinţă, economic.
Datele despre care vorbea ministrul Păstârnac erau referitoare la anul 2016, an în care la conducere se afla guvernul tehnocrat. Vina pentru o situaţie demografică îngrozitoare în care se nasc mai mulţi copii români în afara graniţelor decât în România nu aparţine doar unui anumit guvern, ci şi restului guvernelor anterioare tocmai prin heirupismul şi haosul în politicile publice demografice.
Este interesant de urmărit dacă această tendinţă demografică va continua sau a fost doar un incident statistic. Nu pot, însă, să nu mă întreb cine va mai face copii în România? Despre asta, în articolul următor…