Lumea ca voinţă prin neprezentare

S-a spus, cu oarecare amabilitate pătată de antipatie: nu-i treaba noastră! Oricine e liber să trudească şi să inoveze cum, cu cine şi cu cîţi/cîte vrea în patul lui/ei/lor. A fost prea puţin. Patul a fost scos la paradă, pe străzi şi în pieţe. S-a spus, cu o bună creştere de-a binelea jenată: e greu, dar ne putem întoarce cu spatele! A fost, iar, prea puţin. Patul va fi mutat în altar.

De aici, de la acest expansionism nesătul, numit odinioară nesimţire şi mai nou egalitate sau progres, trebuie să înceapă discuţia despre referendumul asupra familiei. De ce de aici? Ca să nu trăncănim elevat şi inutil. În fond, toată problema necontenitelor propuneri de egalizare şi modernizare a relaţiilor sexuale şi de familie se poate reduce la o întrebare simplă: de ce vreţi să ne furaţi instituţiile?

De la un capăt la altul al lumii occidentale, un val propagandistic fără sfîrşit, o sforţare augustă, îmbinată cu ştiinţa şantajului şi arta spălării pe creier pînă la călcîie, lucrează la reeducarea globală, la reevaluarea tuturor valorilor şi la preschimbarea unităţilor de bază ale umanităţii. Acest masacru clocit îndelung de o filozofie a egalităţii pentru care orice e oricine şi invers nu va sfîrşi decît în clipa în care toate instituţiile lumii de la facerea lumii vor fi anexate, desacrate şi reclădite pentru a-şi sluji zeii politici. Într-adevăr, fanatismul constant al acestei transformări e politic. Şi anume liberal-progresist, adică fidel unei doctrine care s-a declarat adevăr unic şi intangibil. Dominaţia acestei idei arsă de incandescenţa propriei intoleranţe nu admite excepţii. Acolo unde taţii comunişti şi nazişti ai proiectului de reformare umană au eşuat, noua ideologie a progresului liberal nu mai are voie să greşească sau să ia prizonieri.

Destulă teorie! La fapte! Căci minciunii îi şade rău cu logica şi cu faptele. Nimic nu e mai nimerit decît să recenzăm, pe rînd, argumentele pe care le agită cei ce resping referendumul, îşi fac adversarii peştereni şi se cred dublura mai luminoasă a soarelui. Astfel:

• PSD a organizat un referendum în care nu crede şi din care speră să tragă foloase politice. Subsemnatul şi alte cîteva milioane de înapoiaţi cred în referendum. Statistic şi legal, e de ajuns. Va transforma PSD referendumul într-un magnet aducător de voturi? Asta nu e întrebare ci  insultă groasă. Căci asta înseamnă să crezi, cu deplin dispreţ aristo-urbano-elitar, că foarte mulţi alegători nu sînt în stare să voteze „da” la referendum şi împotriva PSD la generale. Dacă se încurcă în aceste două trepte, contestatarii n-au decît să-şi noteze ordinea corectă pe o hîrtiuţă şi să umble cu ea în buzunar.  
• referendumul e inutil. Ba e foarte util. Clarificăm o problemă şi punem capăt unei controverse. Sau nu asta îşi doresc toţi ce vor să afle cum e mai bine? Oricum, chiar dacă primitivii cîştigă şi menţin definiţia tradiţională a familiei, progresiştii se aleg cu prilejul nepreţuit de a-şi declara naţia înapoiată şi cretină. Nu e puţin! Prin urmare, pînă şi un referendum pierdut le e util superiorilor.  
• referendumul e un instrument bont şi periculos pentru democraţie, un şperaclu visceral care poate fi folosit, de pildă, pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, abolirea impozitelor sau alte sălbăticii populare. Desigur, numai că referendumul nu se convoacă pentru a adeveri visele nopţii trecute ci pentru a decide asupra unei chestiuni  de însemnătate naţională, aflată, deja, în dispută. Disputa asupra naturii familiei există pentru că o sumă de voci încîntate de propriul timbru nu mai suportă tradiţia şi vînează trofee morale sau medalii de victimă. Avînd o dispută, avem şi referendumul. Cu o formulă politologică lansată de cocul de sub mustaţa lui Dragnea, protestanţii care vrea să modifice natura familiei sînt răspunzători de apelul la un referendum pe care îl resping dar l-au făcut posibil. Adevărat, militanţii progresişti sînt obişnuiţi cu schimbările impuse fără consultare, prin edict, dar asta e o chestiune de igienă morală personală compromisă.  
• de ce trebuie prăpădiţi atîţia bani pe referendum, cînd ţara nu are şcoli cu uşi verticale şi spitale cu paturi orizontale? Întrebarea are rost doar dacă autorii ei ne spun şi cît ne va costa un sistem fiscal, de asigurări, pensii şi asistenţă socială care va trebui extins la familiile homosexuale. Să nu ne facem iluzii. Odată legiferată, noua structură de familie va pretinde egalitate fiscal-bugetară cu profitorii din ruşinoasele familii bărbat-femeie.  
• familia tradiţională e compromisă pentru că geme de abuz fizic sau sexual. Ideea e perfidă, fără să poată renunţa la stupiditate. Abuzul fizic sau sexual nu dă, ci încalcă normele familiei tradiţionale şi duce la destrămarea, nu la perpetuarea familiei. În plus, supoziţia curioasă după care un bărbat poate bate o femeie, dar se abţine dacă e vorba de un bărbat care îi e soţie, nu merită discuţia.  
• dreptul la căsătorie homosexuală e unul drepturile fundamentale ale omului. Ba nu. Căsătoria e o instituţie, nu o alegere sau o opţiune comparabilă cu dilema BMW sau Duster. Instituţia a fost creată pentru a marca şi întări legătura unui bărbat şi a unei femei intraţi într-o uniune care menţine memoria şi dă continuitatea comunităţilor umane. Pentru creştini, acest tip de uniune ţine de misterele sacre. Dar asta e un pic prea obositor pentru micii armăsari şi armăsare militante ale egalităţii liberale. Dînşii şi dînsele vor pricepe, poate, ceva mai uşor că în filozofia morală, toate aceste lucruri se numesc drepturi naturale, adică drepturi ce ţin de existenţă şi decurg din ordinea naturală şi divină (aici, se poate tăia). Drepturile naturale nu trebuie confundate cu drepturile civile care rezultă din decizii juridice voluntare şi pot fi modificate sau înmulţite prin edict. Aşa de pildă, dreptul la umbră.  
• definiţia familiei tradiţionale lasă pe dinafară o mamă şi un copil rămaşi fără tată. Fals. O familie incompletă rămîne tot familie, pentru că baza relaţiei de familie e legătura de sînge.  
• refuzul de a admite căsătoria homosexuală restrînge principiul egalităţii. Oare? Dacă egalitatea presupune reproducerea aritmetică a unui raport, indiferent de compoziţie, atunci familia va fi nevoită să adopte şi cuplurile multiple, adică poligamia. Evident, egalitatea poligamilor va fi grav încălcată de o definiţie a familiei care presupune relaţia a doar două persoane. Tot în numele egalităţii se pot admite şi căsătoriile cu obiecte sau animale sau între obiecte şi animale. Bineînţeles, numai dacă, şi în acest caz, se respectă egalitatea în drepturi a animalelor şi obiectelor poligame.  
• cu referendumul asupra familiei ne apropiem de patriarhatul bolovănos al Rusiei lui Putin. Aha! Asta e marea problemă a Rusiei: tratamentul homosexualilor. Dacă lumea bună a Occidentului va continua să transmită mesajul după care democraţia e ceva despre minorităţi sexuale, efectul va fi dezastruos. Este deja. Iar Putin ştie să speculeze. În Occident, orice adversar al progresismului e acuzat de rasism şi rusism. Asta a dus la eradicarea dreptei. Lumea occidentală se epurează singură de norme şi valori. La capătul procesului, această lume slăbită va ceda uşor. Ameţită de succesul reeducării interne, ea va cădea la pace cu domnul pe care crede că îl contrează astăzi. Isteţii care văd putinism în orice opoziţie la progresism, repetă eroarea generaţiilor trecute de rebeli şic. Şi, la fel ca ei, lucrează cu spor şi pe gratis pentru Rusia.  

Dincolo de rezultatul referendumului, stă o miză pe care puţină lume o ia  în serios: dezagregarea. În vreme ce România a început să dezvolte sciziunea între amoralism de clan şi tribalism civic, din afară presiunea barbariei pozitive a progresismului sporeşte.

Ştim, din experienţa occidentului, ce va urma: un infern bigot, cu obsesia rasei şi a sexului, cu detectoare de discriminare, cote şi frica de a rosti un  gînd deschis.

N-am înţeles: ce catastrofă ne pîndeşte dacă referendumul va confirma familia tradiţională? Cine se va supăra? UE? ONU? UNESCO, APIMONDIA, SNCFR, cutare ONG? E prea puţin, în raport cu o cultură care ne-a adus aproape teferi pînă în ziua de azi.

Faţă de toate aceste argumente, linia electoratului hip-cool e boicotul. Straşnic! Elita etică, democratică şi civică a Romîniei continuă antrenamentul anti-electoral. Refuzurile se adună. Mulţi din cei ce vor boicota referendumul au stat acasă de unde au făcut pîrtie pentru PSD, la alegerile generale. Apoi, s-au declarat învingători morali şi au conchis că  PSD a recoltat votul gloatei fără discernămînt, adică a e marele învins. Cu asta, am intrat deja în zona negaţiei care afirmă o realitate paralelă. Ne aşteaptă ceva nefiresc şi duplicitar: lumea ca voinţă prin neprezentare.