La pas prin Suceava – miercuri, înainte de Denie

Suceava, miercuri seara, invadată de forfota maşinilor şi de strigătele oamenilor, de clopotele bisericilor şi de bătutul de toacă. În faţa unei biserici din secolul al XVI-lea nişte bătrânei stau la poveşti, aşteptând Denia. În parcul din centru adolescenţii se dau cu rolele şi se întrec în demonstraţii cu bicicletele street trial.

La ora şase, bisericile se umplu. În grădinile caselor şi ale blocurilor cu patru etaje din spatele „zidurilor chinezeşti” comuniste de la bulevard oamenii au ieşit să sape straturile de flori de primăvară. Grădinile blocurilor sunt pline de flori şi de pomi îngrijiţi – şi sunt împrejmuite cu gărduleţe. Pe străzi miroase a sobă cu lemne, a pâine făcută în cuptor şi a cozonaci. În centru dai mai peste tot peste librării, mari şi mici. Un bar rock e decorat cu motive de Bucovina. La parterul unui bloc, pe o firmă scrie „Gents Barber Shop”.

Un oraş cu aer provincial, cu tot ce are mai bun cuvântul: răbdare, ordine, bun-simţ. Nu idealizez – sunt şi multe lucruri care pe un bucureştean l-ar face să râdă, aşa cum sunt şi rinoceri în trafic sau pe străzi. Dar această provincie moldavă e foarte departe de provincia alcoolică, deprimată şi deprimantă, din filmele unor Corneliu Porumboiu sau Cristian Mungiu. Să priveşti un astfel de oraş de oraş prin teza simplistă a postcomunismului mizerabilist sau prin cea a autovictimizării fără ieşire şi fără speranţă ar fi nedrept. Aceste teze vor prinde, poate, în Occident la festivalurile de fiţe, dar spune foarte puţine despre un oraş precum Suceava – şi despre provincia moldavă, cu bunele şi relele ei. Oraşul nu e nici desuet, nici alcoolic, nici deprimat, nici plictisit, nici sărac – ba dimpotrivă. Poate nu e bine administrat de primarii aleşi, aşa cum nici România nu e bine administrată de politicienii aleşi  – dar asta nu contează aşa de tare, atâta timp cât oamenii îşi văd de casele şi de grădinile lor, de familiile lor, de muncă, de mersul la slujbe, de credinţă, de şuete, de coptul de cozonaci şi de vieţile lor. Suceava e un oraş paşnic, da, mai puţin stresant şi mai puţin grăbit decât Capitala. Ceea ce nu înseamnă că nu e oraş viu. Şi, cum spune vară-mea, care îşi face toate vacanţele aici: şi pâinea, şi iaurtul, şi mierea – parcă toate sunt mai bune la Suceava.