Învăţături pentru tinerii galerişti
0Eu sunt galerist. Am devenit printr-un accident pe care l-am luat aşa de mult în serios încît de aproape 11 ani îl consider destin. Prima parte din viaţă am crezut că voi fi profesor de filosofie.
La un moment dat profesoratul nu s-a mai justificat. Arta a apărut ca o soluţie existenţială plauzibilă. În continuare cred că ea trebuie privită ca atare. Prin 2002, cînd nu exista nici urmă de piaţă de artă şi nici speranţă, să imaginezi o galerie era donquijotism curat. De atunci s-au întîmplat multe.
A apărut un fel de mică piaţă pentru arta contemporană şi galeriile apar destul de uşor. Multe se desfiinţează la fel de uşor. În condiţii de criză oamenii care preţuiesc banii brusc încearcă să-i salveze investind în artă. Ce ar fi de ştiut pentru noii galerişti?
- Mai întîi dacă vreţi să scoateţi bani rapid dintr-o astfel de întreprindere mai bine vă deschideţi un atelier de rame. Se cîştigă infinit mai bine.
- Încercaţi să aveţi spaţiul propriu sau chirie foarte mică şi sustenabilă.
- Nu lucraţi cu mai mult de 10 artişti la un moment dat. Începeţi cu cei de vîrsta voastră.
- Fiecare gest curatorial trebuie justificat.
- Priviţi Academia de Arte şi UAP-ul ca pe nişte inamici. Din igienă dacă nu din convingere.
- Încercaţi să nu daţi lucrări la licitaţii. Creşteţi cota doar prin mijloace artistice nu prin speculaţii. Nu uitaţi: casele de licitaţii sunt „fast food”, în vreme ce o galerie e un restaurant „slow food”.
- Radicalismul în promovarea artei e întotdeauna benefic.
- Informaţi-vă! Însă, nu vă faceţi iluzii – în Vest nu-i mai bine ca aici.
- Aşteptaţi-vă să daţi faliment cel puţin o dată. Reinventaţi-vă. Arhivaţi totul.
- La un moment dat puneţi-vă întrebarea sinceră: sunteţi pe „cerceteişăn” sau sunteţi pe „combineişăn”?
În altă ordine de idei sunt de părere că „Ţeapa” lui Ghilduş şi “Calul” lui Codre din Piaţa Revoluţiei precum şi „Paiaţele” lui Bolborea ar trebui topite. Să facem din statui... tunuri.