Industria revine. Se schimbă accentele politicilor UE. Să nu pierdem trenul competitivității!
S-a dat apelul, pentru cine a fost atent. Pendulul se mișcă pe noua direcție. Uniunea Europeană se întoarce cu fața la industrie, la producție, la considerente de business, la nevoia de a inova, cerceta și dezvolta performant, la creșterea capacităților proprii de producție și a dimensiunilor la care producem (scalare industrială), la ideea de sustenabilitate economică.
UE va lucra la simplificarea birocratică (dereglementare, desființarea celor „10 teribile bariere” investiționale), la unificarea completă a pieței europene și la „al 28-le regim” (aceleași prevederi legislative și fiscale în toate statele membre, pentru cei care optează să deschidă o „companie europeană”), la slăbirea unei anumite presiuni ideologice asupra industriei din ultimul deceniu, fără a renunța totuși la ambițiile tranziției verzi dar și, mai presus de toate, la competitivitate, „regina” următoarelor decenii.
Sub impactul șocurilor geopolitice, economice, tehnologice și de securitate ale acestor ani, UE iese dintr-o lungă și costisitoare inerție birocratică și începe o serie de transformări sistemice, de modernizare tehnologică și industrială, de autonomizare strategică și securizarea lanțurilor de aprovizionare, asociate însă cu deschidere comercială de actor global major (de exemplu, acordurile recente de liber schimb cu Mercosur și India, plus altele în pregătire), de investiții în propriile capacități și instrumente. Nici nu mai vorbim aici de foaia de parcurs pentru pregătirea în domeniul apărării (Defence Readiness Roadmap 2030) și programul SAFE de 150 de miliarde de EURO, deja foarte cunoscute în spațiul nostru public, din care România beneficiază de proiecte aprobate de 16,6 miliarde (a doua finanțare ca mărime din UE) pentru creșterea capacității de apărare, relansarea industriei militare și infrastructură cu scop dual. Să rămânem doar la temele pur economice.
Rapoartele Draghi (The Future of European Competitiveness) și Letta (Much More Than a Market) din 2024 își văd semințele încolțind la începutul lui 2026, într-o serie de întâlniri politice, summit-uri și consultări care converg în a semnala nevoia unei piețe interne complet unificate (One Europe, one market), care să rezolve problema cronică a fragmentării europene, precum și nevoia relansării unei industrii puternice.
„Summit-ul Industriei Europene” de la Anvers, urmat de reuniunea de coordonare a unui grup de state membre inițiat de Italia, Germania și Belgia (din care face parte și România) vizând măsuri pentru stimularea competitivității industriale și apoi reuniunea informală a liderilor europeni de la castelul Alden-Biesen au împins bulgărele așteptărilor mediului de afaceri din vârful unei tensiuni mocnite pe pârtia revizuirilor de politici publice cu impact economic ale UE, măsuri care vor prinde curând viteză și vor câștiga în amploare.
2026-2027, anii „șantierului politic” deschis la Bruxelles, și mai ales noul exercițiu bugetar 2028-2034 vor da câștig de cauză celor care înțeleg și pot să se miște repede, să inoveze, să muncească inteligent și productiv, să asimileze noile tehnologii (și nu, nu este vorba numai de inteligența artificială), să fructifice uriașele oportunități și fonduri puse pe masa europenilor în acești ani (dar, atenție!, nu direct în buzunar).
Când lucrurile se schimbă și se pun în mișcare într-o direcție nouă, ideal ar fi nu doar să înțelegem rapid ce se întâmplă dar și să avem abilitățile și procedurile pregătite pentru a acționa prompt și eficient. Să nu ne plângem ulterior că nu am știut ce se întâmplă și că trenul deja a plecat. Sunt mize mari în joc pentru suveranitatea Europei. Strategice e puțin spus. Existențiale. Iar țările membre sunt chemate să își formuleze interesele, contribuțiile și propunerile la această amplă „renovare” de politici economice. România tocmai și le-a exprimat public, la cel mai înalt nivel, prin vocea Președintelui: unificarea pieței energetice și scăderea prețurilor la energia electrică (așteptăm în lunile următoare evaluările Comisiei Europene cu privire la Electricity Market Design), exprimarea unui interes serios pentru revizuirea ETS (sistemul de tranzacționare a emisiilor de carbon) programată în această vară precum și introducerea unui criteriu geografic compensator pe dimensiunea de competitivitate în cadrul financiar multianual 2028-2034, care să evite creșterea decalajelor între economiile avansate și cele mai puțin competitive. De asemenea, peste 3-4 ani, Președintele apreciază că România va îndeplini condițiile pentru a se gândi din nou la un plan de acțiune pentru aderarea la moneda Euro, dar cea din urmă ne privește evident pe noi aici în țară, nu politicile de la Bruxelles.
UE va pompa masiv bani în anii următori în instrumente, fonduri și facilități pentru consolidarea competitivității economice. Fondul European de Competitivitate va trebui studiat ca un abecedar, în toate ramurile economice care vor să supraviețuiască dincolo de orizontul acestui deceniu.
Capacitatea unei țări sau a Uniunii în ansamblu de a fructifica o tendință nouă (fie ea economică, tehnologică, strategică sau geopolitică) nu se rezolvă de pe o zi pe alta, oricâte discursuri admirabile ar ține liderii politici europeni. Dar aceste discursuri, reflecții și intervenții publice contează, pentru că semnalează și lansează schimbarea și, dacă o fac corect și suficient de convingător iar cei care operează manetele de manageri la firul ierbii sunt responsabili, demersurile politice pot inspira și genera transformări în sistemele specifice din economie și societate. Ceea ce se și întâmplă deja în multe țări europene.
În societățile inteligente, politicul și economia privată colaborează în sensul responsabil al elaborării politicilor publice și strategiilor, se consultă, se coordonează în vremuri de reconfigurări profunde, dialoghează, încearcă să înțeleagă ce spune cealaltă parte (căci fiecare are de transmis elemente esențiale pentru interesele celeilalte), ambele îndeplinindu-și astfel mai bine rolul și funcțiile în cadrul cetății. Politicile publice devin mai realiste iar activitatea economică începe să insereze considerente strategice pe termen mediu și lung. Oricât vi s-ar părea de surprinzător, această colaborare benefică pentru interesul public a început și în România, chiar dacă nu este foarte zgomotoasă mediatic (și poate că este mai bine așa), iar companiile semnificative și instituțiile puterii executive se descoperă reciproc fie în evenimente publice, fie în consultări strategice de un nivel calitativ, de competență și responsabilitate din ce în ce mai ridicat, de ambele părți. Viteza adaptativă și creativitatea vor conta însă tot mai mult (și pentru guverne, și pentru companii și organizații) în epoca multipolarismului sistemului relațiilor internaționale, a dinamicii accelerate, concurenței dure și tehnologizării avansate, epocă în care deja am intrat, iar cuvintele-cheie vor fi neîndoielnic: competitivitate, tehnologie, inovare, cercetare-dezvoltare, reindustrializare, scalare. Cursa competitivității trebuie înțeleasă de noi, aici în România, pe două planuri, ambele esențiale din perspectiva măsurilor adoptate: cel extern (global), în care UE își recalibrează și modernizează politicile pentru a face față competiției intense cu SUA, China și alte economii emergente, și planul intern (european), în care trebuie să continuăm procesul de convergență cu media UE.
Mașinăria complicată a unei economii, articulările ei complexe cu tehnologia, resursele, cunoașterea/piața muncii și educația/cultura managerială, țesătura instituțională și legislativă a statului și vocația unei societăți de a se moderniza în sens constructiv, toate acestea se reconfigurează în general lent. Știm cât de greu este să reconstruiești speranța și încrederea unei țări în capacitatea ei de a reuși, mai ales după o perioadă dificilă, de neîncredere și diviziuni adânci. Dar numai atunci când încep discuțiile autentice, de substanță, când funcționează dialogul real, descoperim cât de mulți oameni serioși, pricepuți și responsabili avem încă în această țară! Știm, pare uneori că suntem o societate divizată, măcinată de încredere, de ură, o țară fără potențial și fără argumente în raport cu cei mari. Dar nu este așa. Nu suntem nici mici în Europa, nici fără resurse sau competențe, nici lipsiți de oameni valoroși și implicați. Sunt incredibil de mulți cei care doresc să se implice și să ajute România să prindă acest tren european al reindustrializării, modernizării tehnologice și competitivității. Dacă generația noastră a reușit în proiectul politic al anilor ‘90 și 2000 și am putut să fructificăm (cu o doză de șansă, ce-i drept) fereastra de oportunitate strategică a aderării României la NATO și UE, care ne-a schimbat în bine viața, vom reuși și acum.
Să avem încredere că vom fi capabili să urcăm în acest tren al modernizării economice, tehnologice și de infrastructură și vom fructifica instrumentele de reindustrializare, productivitate și competitivitate disponibile în acești ani, făcând din România o țară europeană dezvoltată și de încredere (atât pe plan extern, pentru partenerii internaționali cât și intern, pentru cetățenii români), probabil ultimul mare proiect al generației noastre, la predarea ștafetei către noua generație. Nu avem voie să ratăm dezvoltarea României pe noile coordonate ale competitivității, o miză esențială a exercițiului bugetar european 2028-2034, pentru care trebuie să ne pregătim de acum.
În Uniunea Europeană a sunat apelul. Există bunăvoință, există fonduri, există acces la resurse, există instrumente pe care le vom putea folosi, atât în plan economic direct cât și prin intermediul guvernării. Suntem oare pregătiți să acționăm și să ne schimbăm economia pentru deceniile extrem de concurențiale care urmează? Pentru a răspunde realist și lucid, probabil că nu pe deplin în acest moment, dar faptul că, iată, începem sincer și deschis în România această consultare a societății și a mediului de afaceri și dezbaterea pe temele europene relevante ale momentului, ne dă măcar șansa să pornim și noi pe noul drum pe care a intrat Uniunea Europeană.