Împotriva extremismului și a urii, copiii au nevoie de un ’vaccin’ intelectual!

Am văzut zilele acestea un videoclip filmat la Londra. Am văzut sute de tineri pe stradă, steaguri iraniene și israeliene împreună, bucurie, emoție și strigăte de speranță. Am văzut o reacție profund umană la ideea că un regim bazat de decenii pe frică, teroare și crimă, se poate prăbuși.

Contextul este dramatic. Moartea ayatolahului Ali Khamenei, anunțată după loviturile militare asupra regimului iranian, sponsor al terorismului în întreaga lume. În Marea Britanie, în special în nordul Londrei, comunități iraniene dar și evreiești au ieșit în stradă cu un amestec de speranță și vis pentru libertate și pace.

Dar imaginea care rămâne pentru mine este cea a unor oameni pe care propaganda i-a învățat să se urască, alegând acum să se bucure împreună. Asta este puterea libertății. Nu vreau să spun că ea te obligă să iubești dar, cu siguranță, libertatea te eliberează din minciună și îți permite să respiri fără dușmani inventați peste tot și fără a-ți condiționa existența de dispariția celuilalt!

Dictaturile nu trăiesc prin competență și prin rezultate pentru cetățeni. Ele se hrănesc din frică și dintr-o poveste repetată la nesfârșit: “Noi suntem binele, ceilalți sunt răul.” Și, foarte des, “ceilalți” devin evreii.

Antisemitismul nu este un accident și nici nu este ceva nou. Este un instrument pe care, după crimele Holocaustului, îl credeam, sau îl speram, ca fiind dispărut. În cazul regimului iranian, antisemitismul a fost de la început, și este, un liant ieftin, dezgustător, pentru un regim care nu poate oferi nici prosperitate, nici dreptate și nici adevăr. Când ai nevoie de un control absolut asupra societății, ai nevoie întotdeauna de țapi ispășitori.

De aceea, pentru mine, videoclipul din Londra nu este legat doar de situația din Iran. Eu îl văd legat de Europa, de România, de ce fel de oameni vrem să creștem și ce viață vor trăi.

Noi vorbim prea mult despre democrație cumva în abstract: alegeri, instituții sau proceduri. Toate sunt vitale, desigur. Dar democrația este, înainte de toate, o educație a minții și a caracterului, este un antrenament permanent al stării de libertate. Este un ’mușchi’ pe care, dacă îl lași nelucrat, se atrofiază repede. Dacă nu începi devreme, vei plăti mai târziu, scump, în polarizare, ură, violență și manipulare.

Eu cred că educația despre libertate trebuie începută din clasele primare. Nu “la final”, nu “când cresc”, nu “când vor înțelege”. Copiii înțeleg mult mai mult decât credem; ține de evidență. Ei înțeleg și nedreptatea și frica și abuzul. Înțeleg ce înseamnă să fii exclus. Înțeleg ce înseamnă să fii făcut “dușman” fără motiv. Tocmai de aceea cred că este momentul să le dăm instrumente puternice pentru viață. Sub asediul permanent al social media, cu tot ce presupune asta, pozitiv sau negativ, trebuie să recunoaștem că nu putem lăsa creșterea unor noi cetățeni la voia internetului!

Copii trebuie să știe ce înseamnă democrația, ce înseamnă libertatea, trebuie să înțeleagă ce este dictatura, cum arată propaganda și cum funcționează minciuna repetată. Ei trebuie să știe ce este antisemitismul și ce a fost Holocaustul, ce înseamnă războiul cu adevărat. Și, da, ce a însemnat hitlerismul în Europa și ce a însemnat legionarismul în România, ca formă locală de ură, violență și fascinație pentru o formă de “purificare” care nu putea veni decât prin crimă și genocid!

Cred că, prin educație, trebuie să oferim copiilor un ’vaccin’ intelectual, ca să știe să recunoască răul când vine îmbrăcat în tot felul de prostii rulate online, care nu au nimic de a face nici cu adevărul și nici, dar de loc, cu ideea unei societăți și a unei vieți mai bune. Dacă tot timpul vânezi dușmani imaginari și adevăruri pe care doar un ’guru’ le știe, când ai vreme să trăiești mai bine, să lucrezi, să construiești, să te bucuri?

Pentru că, în opinia mea, asta este problema anilor aceștia: răul nu mai intră pe ușă cu cizme sovietice sau naziste. Intră prin ecran! Intră prin clipuri scurte, prin conspiratorii care îți spun că “nimic nu este real”, că “toți sunt la fel”, că “drepturile și libertățile sunt semn de slăbiciune”. Și, dacă nu ai educat copilul să pună întrebări, să verifice, să facă diferența între critică și ură, între libertate și haos, îl vei pierde!

Când văd iranieni și evrei împreună, pe străzile Londrei, văd că oamenii nu sunt condamnați la dușmănie eternă. Dușmănia se construiește, se învață. Este un fapt, în toate regimurile toxice.

Dar, spun eu, dacă ura se învață, atunci și respectul se poate învăța. Și libertatea se poate preda la școală.

Ce vreau, și de la noi, de la părinți, dar și de la profesori, este să nu lăsăm educația morală pe seama întâmplării. În fiecare țară europeană, inclusiv în România, avem nevoie de un fir roșu educațional. El înseamnă adevărul despre totalitarism, despre antisemitism, despre război, despre manipulare. Copiii (dar și noi, mulți adulți) ar trebui să știe cum argumentezi fără să urli, cum contrazici fără să umilești, cum trăiești libertatea fără să calci în picioare libertatea altuia. Gândiți-vă la asta.

Și mai este ceva. Libertatea nu înseamnă doar să dărâmi un dictator. Ea înseamnă să construiești ceva după. Aici Europa poate fi extrem de utilă. UE nu are în ADN intervenția militară (deși ar fi de discutat aici, mai ales pentru viitor), dar UE poate să susțină societatea civilă, educația, cultura democratică. Speranța reală, bazată pe fapte și nu pe manipulare (care nu este speranță ci iluzie deșartă), se întreține prin instituții, prin educație, prin rezultate. Euforia dispare repede, în contact cu realitatea... Știu, ce scriu acum nu sună foarte atractiv, dar este singura cale. Iar varianta cealaltă este prea groaznică pentru a o lăsa ca opțiune. Dacă ne uităm bine la istoria recentă (bunici și străbunici, nu mai departe), știm bine că nu avem altă opțiune.

În fine, videoclipul din Londra a fost pentru mine o fotografie rară a unei lumi posibile, o lume în care oamenii refuză să moștenească ura. Asta ar trebui să ne obsedeze, ca decidenți. Cum facem ca această lume posibilă să devină normală, nu o excepție?

Dacă ne dorim o Românie puternică nu doar în UE, ci puternică pentru sine, nu putem trata educația despre libertate și democrație ca pe un capitol secundar. Ea este, pur și simplu, infrastructura noastră umană, intelectuală, pentru viitor! Este, la propriu, diferența dintre o societate care își păstrează mintea limpede și una care devine pradă și propriilor amăgiri, dar și unor dușmani extrem de reali. Este complex, știu, dar este realitatea.

Democrația, știm bine, nu moare într-o zi. Ea se erodează încet, prin ignoranță, cinism și prin relativism moral. Clar. De asemenea, ea se apără la fel, încet, prin educație, prin memorie întreținută, prin adevăr și prin respect.

De aceea, eu cred și cer să începem încă de azi, și în familie, dar și în școală.