Impostura «Marelui Nimic»
0Motto: „Este greu să-i dai inteligenţă cui n-are voinţă, dar şi mai greu să-i dai voinţă cui n-are inteligenţă”(Sebastian Gracián)/ „Libertatea pierdută se poate recuceri, dar naţinea distrusă nu se mai poate reface”(Nicolae Bălcescu).
În România de azi, precum în comunismul de ieri, proştii prosperă, iar deştepţii disperă. De aceea trebuie consiliată prudenţa. În orice situaţie, şi, în orice ţel, nu-i prudent să glumeşti cu proştii. Ei sunt previzibili în tot ce vor şi tot ce fac, în afară de reacţia la subtilitate. Prima explicaţie este că nu o pot înţelege. A doua explicaţie este că nu se vor în lumea inteligentă. Şi de aceia sunt inutili pentru viitor. «Marele nimic», când se întâmplă să respire, confundă hominizarea cu humanizarea şi, implicit, asocierea celorlalţi va fi numai sub lentila reptilelor sau a mamelucilor, pe când sinele «marelui nimic» va fi întotdeauna înălţat deasupra unui lanţ trofic închipuit.
În viaţa lui lipsită de principialitate şi responsabilitate, confundă adevărul cu utilitatea, si are în plus defectul de a-şi camufla scopurile. Particularitatea definitorie a proştilor este să se simtă mulţumiţi şi fericiţi cu prostia. Iar particularitatea definitorie a nebunilor este să-şi repete mereu erorile şi să-şi creadă dezastrele a fi triumfuri. Astfel de oameni reduşi la nimic, dar având credinţa că sunt totul, reprezintă opusul schimbării. Societatea poate evolua prin sensibilitate şi reactivitate. Sensibilitatea faţă de schimbare, faţă de ce este nou, în mediul imediat înconjurător şi reactivitate, nu ca scop, dar cu rezultat de a păstra şi a continua ce e pozitiv pentru viaţă. În sens contrar, între lene şi impostură, se găseşte reversul, mai exact, pierderea sensibilităţii, şi de aici indiferenţa şi pierderea reactivităţii, adică inerţia.
În consecinţă, are inteligenţă cel care învaţă din experienţa sa şi mai ales din experienţa altora şi care se înarmează cu învăţăminte mai repede şi mai mult ca adversarii. N-are inteligenţă şi, în locul acesteia, are prostie cu multe procente de incurabilitate, cel care nu învaţă nici măcar din propriile dezastre şi care, repetă până la deces, mereu aceleaşi erori.
«Marele nimic» va trăda din mic orgoliu, nesuportând superioritatea şi sensibilitatea. E de la sine înţeles pentru ce superioritatea de sensibilitate aduce un plus de vulnerabilitate. Astfel, atacurile din spate distrug şi demobilizează mult mai mult decât atacurile din faţă ale duşmanilor văzuţi. Soluţia este să schimbi diagnosticul şi, cu aceasta, direcţia de tir.
«Marele nimic» se crede atotştiutor şi se pronunţă dogmatic în toate şi în orice. Ajunge să creadă vorbele putând înlocui faptele şi, astfel, de a argumenta cu afirmaţii în loc de dovezi. Îşi este într-atât de suficient încât îşi poate lua opinia, sau convingerea, drept singurul adevăr şi întregul adevăr. Toate cele mai sus enunţate, însumate, sunt suficiente pentru a-i scoate de pe poziţia de utilitate faţă de societate.
Direcţia, spre bine a societăţii româneşti, are trei duşmani: răii care nu vor, proştii care nu înţeleg şi epuizaţii care nu pot. «Marele nimic» îi concentrează pe toţi laolaltă. Nu vrea, nu înţelege, nu poate şi, în consecinţă, are o atitudine sfidătoare pentru orice formă de autoritate şi se arată flegmatic fata de orice formă de ierarhie. Este pe deplin deprofesionalizat, involuând gradual din vremea liceului, când, probabil, introvetit fiind, se visa vedeta socială, care nu va ajunge vreodată. Ajuns adult rămâne necopt, orgolios şi prost, agresiv în esenţă, superficial în spirit. Oamenii născuţi şi educaţi pentru bine acceptă dialogul şi, pe parcurs, evoluează de la critică la colaborare. Oamenii născuţi şi dresaţi pentru rău încep cu cearta şi, pe parcurs, elimină şansele şi concentrează riscurile.
În concluzie, trebuie subliniat că este o prioritate de securitate naţională ca profesioniştii să devină un capital uman preponderent şi decident, chiar dacă nu vor fi majoritari demografic vorbind. Pentru că „gradul de civilizaţie al unui popor este măsurat după indicele său de profesionalizare”(Călin Georgescu). Pe când distanţa faţă de civilizaţie este arătată de rezistenţa la schimbare a unei demografii adulte, care nu-şi poate accepta eşecul social, acela de a fi devenit de fapt asistaţi social prin deprofesionalizare, şi care, devin agresivi atunci când li se cere în mod imperios să ofere dovada faptelor pentru care li se achită salariul lunar.
«Marele Nimic» a creat prin impostura lui un real şi anihilant lanţ trofic, distrugãtor de ţarã si naţiune. Deoarece este dezolant de majoritar printre decidenţii politici(şi de altã naturã, acea «naturã», aflatã în spatele politicii) sau printre interimarii ajunşi în decidenţã, prin incidenţã politicã. Spitale, şcoli, agenţii guvernamentale sau neguvernamentale, consilii de administraţie de pretudindeni, acolo unde se poate jefui cât de puţn, pentru mafia transpartinicã, avem ca decident, un «Mare Nimic».