Iartă-mă, Doamne, că nu-ţi dau bani!

Mă întreb, Doamne, de ce ar trebui să Te plătesc? De ce să scot pumnul cu hârtii, ochiul dracului cum le spunem noi, să le arunc în cutiile din fier? Să le arunc acolo, stâlcite bine între palme, în numele Tău!

Să duc credinţa mai departe! Să cred şi eu mai mult, să cred pentru că am plătit să mă ajuţi. De ce, Doamne, să Te cumpăr şi pe Tine, cum fac cu toate nimicurile lumii ăsteia bolnave? De ce să dau pe Tine cât dau pe-o pâine? Sau pe-un ou? Sau pe-o casă? Îmi e ruşine! Nici nu ştiu cât valorezi! Dacă-Ţi dau oricât, mă vei iubi mai mult? Îmi vei întoarce înzecit? Dacă nu-Ţi dau deloc, mă vei urî? Mă vei blestema să mor în sărăcie?

De ce să-Ţi dau bani, Doamne, dacă Tu m-ai învăţat să nu mă las supusă lucrurilor acestea trecătoare? De ce ai avea nevoie de mărunţişul meu? Să-Ţi cumperi ce, acolo, la Tine în Ceruri? Doar Tu le ai pe toate. Ce să-Ţi mai iei? Nimic. Ai dreptate. Nu ne-ai cerut nimic. Doar credinţa. Iar noi, cu minţile spălate de păcate, Ţi-am propus trocul. Aşa, ca-ntre oameni. Ţie nişte bani, nouă nişte cruci din aur la gât. Eşti mulţumit, Doamne? Noi suntem.

Sufletul mi se împarte între urletele unui nebun din trafic şi zgomotul clopotelor de la Mitropolie. Aş vrea să-i zâmbesc nebunului, să-mi ierte greşeala unei semnalizări uitate. Nu pot. Continuă să urle, blocat la semafor, să-mi zică de morţi, de vii, de Dumnezeu. Şi se opreşte. Se opreşte nebunul, chiar când voiam să-i râd. Se uită cu-n ochi umil la templul Tău, cu altul injectat la mine. Îşi aruncă degetele în aer, în căutarea unei mântuiri rapide. A unei iertări pe care ar vrea s-o prindă ca din cer. De la Tine, Doamne! Verde la semafor.

Nebunul tresare. Uită de Tine! Îşi aminteşte de mine. Îşi încleştează dinţii şi îmi aruncă un alt Dumnezeu. Doamne, nebunul Te-a cumpărat vreodată?

În minte-mi vin câteva rânduri din ziar: 27 de bărbaţi, 5 femei şi 20 de avortoni au fost înmormântaţi la Iaşi, după o slujbă comună făcută de cele mai Înalte Feţe ale Mitropoliei Moldovei. Cadavrele zăceau de ani la morgă. Nu-şi mai amintea nimeni de ele. Doar presa, când nu mai avea ce scrie. Sau legiştii, sătui că au rămas cu leşurile pe umeri. Un bogătaş şi-a făcut milă şi le-a plătit crucile. Au fost duşi la groapă, toţi laolaltă. Mă întreb, Doamne, morţii ăştia care nu şi-au găsit groapa nu Ţi-au dat niciodată nimic? Niciun ban? De ce i-ai lăsat să putrezească sub privirile noastre? Acum, Doamne, că cineva a plătit, Ţi-ai făcut milă. Le-ai găsit groapă. Ţi-ai trimis cei mai mari supuşi, mitropoliţi, sobor de preoţi să le cânte, în sfârşit, Veşnica Pomenire. Ai primit de ajuns, Doamne?

Maşina se opreşte din nou. S-a blocat Iaşiul. Vine Sf. Parascheva. Ne pregătim de Sărbătoare. Iar ne îmbuibăm cu mici. Bem bere. Facem cozi la Tine! Anul acesta, o să ne rugăm cum n-am mai făcut-o niciodată. Toţi laolaltă. Cu pumnii şi mai plini de bani. Dar, acum, Ţi-am pregătit o surpriză. Îţi vom da toate averile noastre. Te vom cumpăra cu totul. Te vom face şi pe Tine, Doamne, om!

Ramona Ursu este jurnalist "Adevărul"