Guvernul păcălit de Guvern

Instituţiile publice care se autofinanţează nu depind de banii publici, deci pot să le dea şefilor salarii astronomice; bugetul de stat se poate construi pe cheltuieli certe, chiar dacă veniturile sunt incerte; taxele pot să crească în termeni reali, chiar dacă economia creşte doar în termeni statistici... Toate aceste (auto)păcăleli au culminat, în fatidica zi de 1 aprilie 2014, cu introducerea accizei suplimentare pe carburanţi.

Abia acum se vede, în statisticile oficiale, dreptatea pe care au avut-o şoferii când spuneau, astă-iarnă, că dacă va introduce această acciză suplimentară Guvernul nu va câştiga, ci va pierde de pe urma ei.

Valoarea vânzărilor, reflectată în cifra de afaceri a comercianţilor de combustibili, a scăzut în aprilie cu 16,2% faţă de martie, în loc să se majoreze cu 6,6% (pe măsura creşterii preţurilor), ceea ce înseamnă o prăbuşire a vânzărilor interne cu peste 21%.

Dar într-o lună ca aprilie, cu prime şi Sărbători de Paşte, consumul – mai ales cel de carburanţi – nu avea cum să scadă. Nu scăzuse nici chiar în anii grei ai crizei economice.

Şi atunci, ce s-a întâmplat, de fapt, cu vânzările şi cu banii din piaţa de carburanţi? Singurul răspuns plauzibil este că şi vânzările, şi banii s-au mutat peste graniţă.

Mecanismul este simplu: scumpirea cu 40 de bani/litru a propulsat România printre primele 5-10 ţări în topul european al preţurilor la motorină şi benzină, după ce ani la rând ocupasem ultimele locuri.

Asta în timp ce la vecinii noştri din UE preţurile au stagnat (Bulgaria) sau chiar au scăzut (Ungaria).
Astfel că, aşa cum au avertizat încă de astă-iarnă, şoferii au trecut graniţa şi n-au făcut doar un plin-două, ci au şi adus în ţară, pentru colegii lor de flotă, cantităţi mari de carburanţi la preţuri (mult mai) mici.

În asemenea condiţii, este clar că Guvernul, care se aştepta la încasări suplimentare consistente de pe urma acestei accize, a cam rămas cu buza umflată, păcălit de propriile politici economice.

Tot o autopăcăleală guvernamentală se dovedeşte a fi şi impozitul pe construcţii speciale, renumita „taxă pe stâlp“.

Aceasta afectează cel mai mult, aţi ghicit, exact companiile energetice şi industriale în care statul este majoritar.

În locul veniturilor din profiturile respectivelor companii, statul va înregistra venituri de pe urma impozitării strict contabile a activelor (cele mai multe, învechite) din patrimoniul acestora.

Mai pe româneşte, va înregistra ca plus într-un buzunar ceea ce deja are ca minus în altul, crezând sincer că astfel va ieşi în câştig.

Poate că e bună la ceva şi poza selfie pe care, prin propriile gafe de politică economică, şi-o face acest „Păcală 2.0“: va vedea că respectivele companii îi aparţin nu doar atunci când le spală de datorii, ci şi când trebuie să le plătească taxele în loc să beneficieze de profiturile lor.

Mai rău este că populaţia şi companiile private au cel mai mult de pierdut de fiecare dată când, neatent la semnalele şi alarmele mediului de afaceri, Guvernul este păcălit de Guvern.