Geografia înseamnă destin

România a ajuns în acel punct critic în care, dacă nu face un salt calitativ ca întreg, nu va reuşi niciodată să treacă la nivelul următor. La fiecare analiză economică ziarele fac comparaţii între Bucureşti, Cluj, Timiş şi Vaslui, Teleorman sau Giurgiu, adică ne arată extremele.

Devine evident pentru toată lumea că vorbim despre două Românii. Una a hub-urilor IT şi cealaltă a asistaţilor sociali. Una plină de oportunităţi şi PR, cealaltă plină de leneşi şi baroni locali. În ultimii ani, să fii din Vaslui sau Teleorman este aproape o vină cu care te naşti şi o porţi până te înveţi cu ea. Prea puţini vorbesc despre accesul la educaţie şi la oportunităţi.

Datele arată că învăţământul românesc este profund stratificat social. Fenomenul părăsirii timpurii a şcolii este foarte ridicat în România şi acest lucru face ca acea parte din populaţie să fie vulnerabilă şi din punct de vedere economic. Cei care nu reuşesc să finalizeze nici măcar şcoala gimnazială nu pot lucra cu carte de muncă şi au o probabilitate ridicată de a trăi în sărăcie.

Astfel, asistăm la un cerc vicios, cei săraci nu au resurse pentru a merge la şcoală şi sunt săraci pentru că nu merg la şcoală.

Polul sărăciei

Rezultatele Evaluării Naţionale confirmă, încă odată, cercul vicios al sărăciei. Şi în acest an, în coada clasamentului naţional se află judeţele sărace ale ţării. Conform ziare.com, media naţională a elevilor care au obţinut sub nota 5 este de 23,9% dar în Giurgiu media este 60,3%, în Teleorman 63,6%, Călăraşi 68,6%, Botoşani 67,7% şi Vaslui 68,8%.

Sărăcia merge mână-n mână cu lipsa de educaţie. Aceste judeţe sunt condamnate la sărăcie pe o perioadă nedeterminată. Se fac proteste împotriva corupţiei, pentru construcţia de autostrăzi dar prea rar au loc mitinguri pentru educaţie.

Cum arată educaţia românească în cifre

Dincolo de diferenţierea pe judeţe, se poate observa şi diferenţierea majoră pe coordonatele rural – urban. Conform Monitorului Social, un proiect al fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung România, doar 5% dintre elevii din mediul rural ajung să absolve un liceu dintr-o proporţie de 32 % care se înscriu la Bacalaureat.

Rata de promovare urmează acelaşi tipar: candidaţii care au absolvit o unitate şcolară din mediul rural au o rată de promovare sub 42%, în vreme ce în liceele din mediul urban media este cu aproape 30 de puncte procentuală mai mare, depăşind 70%”.

Conform unui studiu IRES, în timpul şcolii online, cauzate de pandemie, peste 900.000 de elevi nu au avut acces sau au avut acces limitat la cursuri din cauza lipsei dispozitivelor.

12% dintre copiii din România nu au conexiune la internet suficient de puternică pentru a putea suporta derularea cursurilor online.

Aşa arată educaţia în România, oricât am vrea să o cosmetizăm arătând ocazional olimpici naţionali şi internaţionali. Accesul egal la educaţie, în România, este o poveste frumoasă fără corespondent în realitate.

Mutarea toaletei din curte în corpul clădirii nu înseamnă investiţie în educaţie

În cei 30 de ani de democraţie, România a avut 32 de miniştrii ai Educaţiei (atât plini cât şi interimari). Unii au prezentat proiecte, au făcut schimbări, mai bune sau mai rele, dar mulţi au fost doar oameni politici care au trecut pasager printr-o funcţie la un minister de linia a doua.

Zilele trecute, doamna vice-premier, Raluca Turcan, într-o vizită în judeţul Teleorman anunţa: ”Mai vorbim de 1,5 milioane de lei alocaţi de la bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, astfel încât 12 şcoli din judeţ să poată să îşi construiască toaleta, astfel ca la începutul anului şcolar să nu se mai situeze în curte.”

Şi cele 12 toalete construite până în toamnă vor fi trecute, bineînţeles, la investiţii în educaţie, dar ele nu vor schimba nimic.Body