Furaţi, furaţi şi iar furaţi!
0Halucinant!
Să numeşti trei miniştri în decurs de o lună, să aduci în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere un sindicalist care habar nu are cu ce se mănâncă această pâine e ceva ce doar în ţara asta, condusă de indivizi fără scrupule, se putea întâmpla.
În acest moment, învăţământul românesc e condus de sindicate. Şi nu vorbesc despre acele sindicate normale, ce trebuie să existe în orice societate. Vorbesc despre nişte indivizi care, de-a lungul timpului, au strâns, ca şi colegii din politică, averi uriaşe. Nicio secundă aceste personaje nu au ca scop protejarea angajaţilor. Nicio secundă nu se gândesc la copii, adică la cei care, de fapt şi de drept, sunt scopul existenţei unui sistem educaţional.
Liviu Pop, ministrul covârşit acum de „nebunia de la Bac", şi-a răsplătit colegii cu un ordin ordinar. A decis ca indemnizaţiile pentru sindicat să fie, din nou, reţinute direct de stat pe fluturaşul de salariu. O aberaţie imensă! Statul, în fapt angajatorul, se ocupă cu strângerea de fonduri pentru sindicat, adică principalul oponent. De ce? Păi, e simplu. De când Funeriu a tăiat această conductă inepuizabilă de bani, doar 23.000 de angajaţi din cei 250.000 au mai plătit taxa. De ce? Pentru ca eu, ca angajat, să îţi dau ţie, sindicatule, bani, trebuie să îmi dovedeşti că îi meriţi. Că mă ajuţi când am nevoie. Că mă aperi când am nevoie. Nu să te văd cum îţi creşte burta, cum din individul care plângea de mila oamenilor devii parlamentar, ministru sau altă pocitanie cu faţă hulpavă, al cărei singur scop e puterea, e banul.
„Nebunia de la Bac" nu e decât nebunia din capul unor incapabili. De ce nu se mai vor camere de luat vederi în sălile de examen? PENTRU A SE PUTEA LUA ŞPAGĂ! Am scris mare ca să înţeleagă sindicalistul care plânge patetic şi meschin de grija demnităţii profesorului supraveghetor. Este evident şi la mintea oricui că asta deranjează.
Dacă eşti părinte, profesor ştii, deşi nu vrei să recunoşti în faţă, că aşa se dădeau examenele în România. Bacul era, de fapt, un târg imens de vânzare şi cumpărare de note şi diplome. Camerele video trebuie să existe! Sunt parul care poate pune cât de cât ordine în acest sistem bolnav.
Tot ceea ce se întâmplă astăzi în educaţie îşi are explicaţia într-un singur lucru. Niciodată, copilul şi părintele nu au fost în centrul acţiunii şi politicii. Au fost o turmă de muls bani. Niciodată, nu li s-a cerut părerea. Singura preocupare e salarizarea cadrului didactic, importantă, însă nu singura şi cea mai importantă. Şi aşa, de la an la an, se împing generaţii de copii spre porţile de abator ale unui Bac. Iar după, avem o societate condusă de oameni care au învăţat atât de bine pe băncile şcolii că în viaţă lucrurile se obţin prin furt şi înşelătorie. Şi că singurul interes e cel personal.
De aceea, cred că şcoala românească ar fi perfectă, dacă nu ar avea copii în ea. Ne-ar scăpa de multe bătăi de cap.
Ramona Ursu este jurnalist