Fondurile europene, barometrul sărăciei

Când pleci într-o delegaţie, în interes de serviciu, firma îţi dă bani în avans, după care vii cu documente justificative şi acoperi suma astfel primită. Ei bine, cu fondurile europene este exact invers: mai întâi trebuie să cheltuieşti din banii tăi, să realizezi investiţia, şi abia pe urmă UE îţi decontează sumele eligibile. Iar România va trebui să cheltuiască zeci de miliarde de euro pentru a avea ce deconta. Vom avea aceşti bani?

Festivismul cu care a fost relansată ieri România pe „orbita“ tronsonului financiar european 2014-2020, cu ocazia deschiderii primei sesiuni de depunere a proiectelor în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, ne obligă la acest exerciţiu: să ne evaluăm la rece adevăratele şanse de succes.

Desigur, companiile mari şi cele de stat pot „bloca“ sume consistente în investiţii decontabile, se pot împrumuta pe termen lung pentru a acoperi diferenţele necesare, sunt perfect eligibile ca să cheltuiască masiv şi apoi să ia cât vor din marele butoi cu miere al fondurilor europene.

În acelaşi timp însă, societăţile mici (sau de la o anumită dimensiune în jos) au şanse reduse spre zero să acceseze vreun program, pentru simplu motiv că nu au ce şi de unde să cheltuiască iniţial.

Mai greu, mult mai greu este pentru România, luată ca întreg, ca stat membru: va trebui să investească 40 de miliarde de euro în următorii şase ani pentru a deconta ulterior cei 40 de miliarde de euro alocaţi.

Altfel spus, între 6,5 şi 7 miliarde de euro pe an – sume care n-au mai fost întâlnite în experienţa noastră postdaderare a investiţiilor pentru fonduri UE.

În agricultură avem cele mai bune exemple. Dacă ai o fermă mare şi eşti arendaş pe câteva mii de hectare, atunci cu siguranţă îţi poţi permite să iei azi un tractor trăznet, cu 500.000 de euro, să-ţi consolidezi clădirile, să le dotezi cu instalaţii de ultimă generaţie, aşa, la încă vreun milion de euro, ştiind că mâine-poimâine îţi vei lua banii înapoi.

Dar dacă – la fel ca majoritatea românilor – ai doar o amărâtă de microfermă şi abia numeri câteva hectare, atunci va trebui să te asociezi cu alţii ca tine. Să convingi mai mulţi vecini, să puneţi mână de la mână, să luaţi un împrumut pentru a investi în ceea ce, poate, vi se va deconta de la UE.

De unul singur n-ai nicio şansă, pentru că fondurile europene acţionează ca un barometru al sărăciei. Cine nu poate cheltui iniţial nimic nu va putea deconta nimic; cine poate cheltui doar puţin va primi doar puţin şi, în fine, numai cine poate investi mult va putea deconta mult.

Şi ce ne arată acest barometru? În primul rând, ca ţară, abia am reuşit – după şapte ani – să investim şi apoi să decontăm o treime din banii puşi la dispoziţie de UE în tronsonul financiar 2007-2013.

Spre 80% absorbţie urcă doar acei bani care se dau fără prea multă bătaie de cap şi, mai ales, fără necesitatea unei investiţii proprii, adică subvenţiile pe suprafaţă.

În schimb, acolo unde participaţia (cofinanţarea) beneficiarului local este mare, acolo unde statul n-a acordat prefinanţări şi solicitanţii au fost nevoiţi să se descurce pe cont propriu pentru a acoperi cheltuielile iniţiale – acolo, absorbţia scade sub 20%.

Pe scurt, banii prea puţini luaţi până azi de la UE arată cu precizie fotografică banii prea puţini investiţi în proiectele tronsonului 2007-2013.

E chiar interesant de urmărit ce ne va arăta acest barometru – fondurile europene – în tronsonul financiar 2014-2020.