Este România pregătită să facă faţă unui Brexit fără acord?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Sunt din ce în ce mai multe semnale că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană fără un acord. Economiştii sunt foarte preocupaţi pentru că asta va avea un impact negativ nu doar asupra economiei britanice, ci şi asupra economiilor europene.

Nu există precedent ca să putem calcula impactul unui astfel de eveniment, dar putem să estimăm posibile efecte asupra României luând în calcul legăturile noastre cu Marea Britanie şi cu alte ţări implicate.

În primul rând, o astfel de ieşire din UE înseamnă că nu mai există un acord de comerţ liber între Marea Britanie şi ţările UE, adică se aplică automat tarifele impuse de Organizaţia Mondiala a Comerţului (World Trade Organization). Aceste tarife sunt aplicate pe produsele exportate din Regatul Unit şi pot ajunge şi la 50%. Într-un studiu publicat în Contemporary Social Science în 2019, Martina Lawless şi Edgar Morgenroth estimează că exporturile României către Marea Britanie se vor reduce cu 43% şi importurile din Regatul Unic în România vor scădea cu 23%, în cazul unui Brexit fără acord. Asta înseamnă că industria noastră exportatoare va fi afectata negativ, lucru care poate determina scăderea locurilor de muncă. Scăderea importurilor din Regatul Unit va duce la mai puţine astfel de bunuri pe piaţa noastră şi preţuri mai mari. Asta în condiţiile în care şi fără Brexit, România are cea mai mare inflaţie din UE.

Brexitul nu ne afectează doar direct, prin comerţul cu Marea Britanie, ci şi indirect prin faptul că parteneri mari comerciali importanţi ai României sunt şi ei afectaţi negativ. Germania, destinaţia numărul 1 a exporturilor româneşti este afectată major de un Brexit fără acord. Exporturile nemţeşti către Regatul Unit vor scădea cu 34%, conform aceluiaşi studiu menţionat mai sus. De exemplu, Germania exportă aproape 800.000 maşini pe an în Marea Britanie, conform New York Times şi acesta industrie va fi afectată. Noi producem componente pentru aceste produse, deci suntem pe lanţul de producţie şi acest sector va fi afectat negativ şi la noi. Efectele asupra României nu se opresc la acesta industrie. Daca economia Germaniei este afectata negativ de Brexit, germanii vor dori mai puţine produse importate de la noi, în general, nu doar componente.

Ieşirea fără acord îi va afecta şi pe românii stabiliţi în Marea Britanie. Conform Băncii Mondiale, 340.000 de romani erau stabiliţi în Marea Britanie în 2017. Aceştia trimiteau 150 milioane de dolari în ţară, întra-un singur an. Guvernul britanic doreşte să pună capăt libertăţii de circulaţie a europenilor începând cu 31 octombrie. Regulile de şedere şi imigraţie în Marea Britanie sunt mult mai stricte decât au fost în trecut şi probabil vor deveni şi mai stricte în viitor. Asta poate înseamnă că mai puţini români pot rămâne în Marea Britanie după Brexit şi sumele trimise în ţară probabil se vor micşora.

Dacă mai puţine bunuri britanice tranzitează prin Olanda pentru că nu mai există acorduri comerciale, economia Olandei va avea de suferit şi noi odată cu ea, pentru că Olanda este investitorul străin numărul 1 în România.

Un alt domeniu afectat va fi cel al investiţiilor. Economia Marii Britanii urmează să reducă cu pana la 9,3%, conform New York Times şi asta înseamnă că britanici vor avea mai puţină disponibilitate de investiţii în ţara noastră. Conform BNR, investiţiile străine engleze însumau 1,4 miliarde de euro în 2017, făcând din Marea Britanie al 12-a cel mai mare investitor străin în România. Deci impactul ar putea fi semnificativ asupra ţării noastre.

Nu numai investiţiile britanice vor avea de suferit, ci şi cele olandeze. Olanda va fi afectată puternic de Brexit nu numai pentru că are relaţii comerciale puternice cu Regatul Unit, dar şi pentru că multe bunuri din Marea Britanie trec prin porturile olandeze. Dacă mai puţine bunuri britanice tranzitează prin Olanda pentru că nu mai există acorduri comerciale, economia Olandei va avea de suferit şi noi odată cu ea, pentru că Olanda este investitorul străin numărul 1 în România.

Acestea sunt doar câteva dintre efectele unui Brexit fără acord. Tocmai de aceea, multe tari şi-au făcut deja un plan pentru varianta în care acest eveniment ar avea loc pe 31 octombrie. Germania, de exemplu, a trecut peste 50 de legi şi măsuri pentru a pregăti ţara pentru eventualitatea unui Brexit fără acord. A mai angajat 900 de vameşi în plus pentru a face faţă procedurilor mai complicate de intrare în ţară a cetăţenilor sau a mărfii care provine din Marea Britanie. Noi nu prea am făcut nimic şi că atare nu suntem pregătiţi să facem faţă unui Brexit fără acord. Este periculos să reacţionezi doar post factum la astfel de evenimente. Pentru a reduce impactul asupra economiei româneşti, guvernul trebuie să ia măsuri începând de azi. Suntem în ceasul al 12-lea. Nu mai putem aştepta.