Eminescu şi rromii
0Pentru unii, pare oarecum ciudat că Eminescu, al cărui naţionalism era influenţat de idealismul german şi wagnerism, nu a avut sentimente "antiţigăneşti". Era o temă prea minoră pentru geniul său - vor spune nationaliştii şi rasiştii.
Adevărul este că era o temă importantă, indianistul Eminescu fiind intens preocupat de limba, cultura şi folclorul rom şi de înrudirile cu cultura indiană. Inclusiv de „cântecele de lume" ale vremii, interpretate cu meşteşug de lăutarii romi, pe care le asculta cu prietenul său Ion Creanga prin carciumile ieşene sau bucureştene. Era, spun contemporanii, şi un interpret de doine redutabil, iar prelucrările sale de folclor stau mărturie a unei iubiri nedezminţite pentru ethosul culturii românesti, germane şi, probabil, rome!
La sfarşitul verii lui 1878, la 28 de ani, Eminescu scrie un articol despre prima antologie de folclor rom, Probe de limba şi literatura ţiganilor din România, aparută sub semnătura profesorului de la Institutul de Teologie, Barbu Constantinescu, in 1878. Articolul, publicat în ziarul „Timpul" nr.189/27 august 1878 (inserat in „Mihai Eminescu, Opere, volumul X, Editura Academiei, 1989, pagina 103), probează o cunoaştere rafinată a problematicii rome, argumentată de lecturi anterioare, cum ar fi chiar cartea lui Franz von Miklosich, „Über die Mundarten und Wanderungen der Zigeuner Europas" (Despre dialectele şi migraţia ţiganilor în Europa), la care face referire, aparută in 1872. Foarte probabil că citise această carte in perioada studenţiei sale, la Viena şi Berlin, între 1869 – 1874, ca şi pe Grellmann şi Rudiger, simultan cu preocuparea sa pentru cultura indiană. Un oarecare interes „local" faţa de cartea lui Miclosich poate fi subînţeles din faptul ca 15 poveşti si 9 cântece rrome din antologie fuseseră culese în Bucovina (la vremea aceea teritoriu austro-ungar) de profesorul Leo Kirilowicz din Cernăuţi, la o dată neprecizată, pe care Eminescu l-ar fi putut cunoaşte, oraşul Cernăuţi fiind locul unde şi-a facut studiile gimnaziale.
Ce pare fără echivoc este că Eminescu sau omitea cu bună ştire, sau nu cunoştea studiul lui Mihail Kogalniceanu, publicat la Berlin, in 1837,,„Esquisse sur l'histoire, les mœurs et la langue des cigains, connus en France sous le nom de Bohémiens, suivie d'un recueil de sept cents mots cigains" ("Schiţa asupra istoriei, moravurilor şi limbii ţiganilor, cunoscuţi în Franţa sub numele Boemieni, urmată de o culegere de şapte sute de cuvinte ţigăneşti"), tradusă în limba română abia în 1907. Amănunte biografice arată că Eminescu avea o aversiune nedisimulată pentru fostul Prim Ministru si ministrul de externe al vremii sale, motivate poate şi de incoerenţele de alcov ale Veronicăi Micle.
"Schiţa" lui Kogalniceanu, scrisă la varsta de 20 de ani, sub varii influenţe, departe de a fi o reuşită, era mai degrabă o compilaţie din autorii francezi (Bataillard, Pott), care aminteşte, cel puţin în titlu, uneori şi in conţinut, de proto-nazista carte a lui Grellmann, "Dizertaţie despre ţigani adică o investigaţie istorică cu privire la modul de viaţă, economia, obiceiurile, originea şi situaţia acestor indivizi în Europa", 1783, tradusă în Franţa, în 1788, sub titlul "Mémoire historique sur la peuple nomade appellé en France Bohémien et en Allemagne Zigeuner : avec un vocabulaire comparatif des langues Indienne et Bohémienne". Exploatată politic, ca premiză a negocierilor unioniste, "emanciparea ţiganilor" este totuşi un mare merit al lui Kogălniceanu, inspirat de ideile aboliţioniste, direct de Humbold, graţie căruia şi primise din partea Universitaţii din Berlin (ca şi Cantemir, cu un secol inainte) propunerea de a scrie un studiu despre sclavia romilor din Ţările Române.
În articolul său, Eminescu menţionează că a citit cartea lui Barbu Constantinescu şi în fascicolele din „Columna lui Traian" a lui Haşdeu, publicate în octombrie - noiembrie 1877, cu titlul „Poezia poporană a ţiganilor din România". Eminescu consideră pozitiv culegerea de folclor, care aducea un material interesant, inedit, „în sine preţioasă", consideră necesară, în cazul republicării „o scurtă gramatică, care să conţină fonologia şi flexiunea măcar, iar în urma colecţiei am trebui să găsim un glosariu alfabetic, lesne de mânuit" - evident, în măsură să permită intrarea în adancimile ethos-ului rrom.
La acea vreme, erau cunoscute carţile despre romii din Ţările Române ale profesorului la sf. Sava, Jean Alexandre Vaillant: "Les Romes, histoire vraie des vrais Bohémiens/ Romii – istoria adevarata a adevaratilor boemieni"(1857) si "Grammaire, dialogues et vocabulaire de la langue des Bohémiens ou Cigains/ Gramatica, dialoguri si vocabularul limbii boemienilor sau Ţiganilor (1868). Cercetarile privind influenţa culturii populare, implicit a culturii rrome, asupra „poetului nepereche" ar avea, cu siguranţă, multe de spus.
Mai jos, articolul lui Mihai Eminescu:
Dr.Barbu Constantinescu, probe de limba şi literatura ţiganilor din România
De mult încă, eruditul slavist Franz Miclosich, care în anii din urmă s-a ocupat cu deosebită atenţie de dialectele şi migraţiunea ţiganilor, ceruse în convorbiri private şi prin scrisori de la cunoscuţii săi din România detalii asupra limbii ţiganilor de la noi. Presupunem că şi adunarea aceasta de cântece şi poveşti o datorăm impulsului marelui învăţat. Din introducerea foarte scurtă a cărţii, aflăm că ţiganii, emigrând din India în timpuri necunoscute, se află locuind pe la noi din suta a paisprezecea încă şi din ţările noastre au trecut în celelalte părţi ale Europei. Limba lor are mare asemănare cu dialectele indice moderne deşi se găsesc într-însa multe elemente împrumutate de la acele popoare, cu care ei au fost în contact. Parte din cântece au fost publicate şi prin „Columna lui Traian". Apoi mai urmează o scurtă însemnare despre provenienţa probelor şi despre modul transcrierii lor, apoi imediat după această scurtă introducere, urmează cântecele şi basmele cu adnotaţiuni. Colecţia e în sine preţioasă, dar cartea nu îndeplineşte condiţiunile care s-ar cere de la ea, înainte de toate colecţia de probe ar fi trebuit să formeze textul, pus în urma unei gramatici elementare şi urmat de un glosariu după alfabet şi în toată regula. În acest mod s-ar fi uşurat citirea nu numai pentru publicul mare, ci chiar pentru aceia cari ar voi să se ocupe mai de aproape cu acest obiect. Dacă am putea spera ca dl. dr. Constantinescu ar mai edita a doua oară cartea sa, am fi în drept să credem că d-sa va ţine seamă de acest consiliu şi ne va introduce în textul colecţiei sale printr-o scurtă gramatică, care să conţină fonologia şi flexiunea măcar, iar în urma colecţiei am trebui să găsim un glosariu alfabetic, lesne de mânuit"
Mihai Eminescu, ziarul „Timpul" nr.189/27 august 1878, in „Opere" X, , ed. Academiei , 1989, pag. 103
NOTA BENE: Menţiuni despre folclorul romilor sunt şi in „Opere XI, pag.307; „Opere XII, pag.408.