Educația pentru sănătate, între disputele ideologice și realitățile alarmante

Răspunzând unei întrebări în cadrul unei conferințe de presă, ministrul educației Daniel David a spus că nu susține introducerea în curriculum a unei discipline care să se numească „Educație sexuală” din cauza faptului că discuțiile pe această temă sunt puternic ideologizate și nu mai pot fi controlate științific sau curricular. Ministrul susține în schimb  ca într-un cadru mai larg, al educației pentru sănătate, să le fie explicate copiilor lucrurile importante pentru om în viață, inclusiv cele legate de intimitate, într-un mod pragmatic, natural, fără ingerințe ideologice.

Educația pentru sănătate reprezintă un domeniu esențial al politicilor educaționale europene, având ca scop formarea elevilor în vederea adoptării unor comportamente sănătoase pe termen lung. Aceasta include teme precum alimentația echilibrată, igiena personală, sănătatea mintală, prevenirea consumului de substanțe, activitatea fizică și educația sexuală. În Uniunea Europeană, organizarea învățământului este de competența fiecărui stat membru, ceea ce face ca implementarea educației pentru sănătate și a educației sexuale să varieze semnificativ de la o țară la alta.

Majoritatea statelor UE includ educația pentru sănătate în curriculumul școlar, fie ca materie separată, fie integrată în alte discipline (ex. biologie, educație civică, educație fizică). Unele țări precum Finlanda, Suedia, Franța o tratează ca pe o componentă obligatorie, cu obiective clare, altele o abordează ocazional, prin proiecte sau activități extracurriculare. În multe cazuri, școlile colaborează cu organizații non-guvernamentale, medici sau psihologi pentru susținerea unor sesiuni educative.

Țările de Jos sunt un model de referință, unde educația sexuală începe de la vârste fragede (4 ani) și este adaptată etapelor de dezvoltare ale copilului și apoi adolescentului. În Suedia, educația sexuală este obligatorie din 1955 și începe de la 6-7 ani. Este integrată în curriculum și urmărește dezvoltarea unei atitudini sănătoase și respectuoase față de sexualitate, iar în Germania s-a optat pentru o abordare integrată și detaliată, care include prevenția bolilor cu transmitere sexuală, educația privind consimțământul și responsabilitatea în relații. Alte țări cu tradiții religioase mai puternice, precum Polonia sau Ungaria, educația sexuală începe mai târziu, respectiv 12-13 ani, și este bazată pe sănătatea reproducerii și pe evitarea bolilor cu transmitere sexuală.

Recomandarea 1903 (2010) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei statuează faptul că toți copiii și tinerii au dreptul de a primi educație sexuală științifică, corectă și adaptată vârstei. În document se stipulează inclusiv faptul că educația sexuală trebuie făcută în colaborare cu părinții, dar nu poate fi blocată de credințe religioase sau ideologii.

Implicarea părinților, familiei este esențială din acest punct de vedere, pentru că altminteri copiii pot fi expuși unor informații contradictorii care în loc să-i ajute să înțeleagă lucruri esențiale pentru dezvoltarea lor vor fi mai degrabă confuzați. De aceea, introducerea în curriculum a unor elemente care exced nivelul de acceptare al societății românești, așa cum este ea la acest moment, nu va face decât să alimenteze noi dispute politico-ideologice și să blocheze procesul educațional. Și în timp ce opinia publică, și-așa grav polarizată, va continua să dezbată cum e mai bine să ne educăm copiii, aceștia au acces liber, prin intermediul internetului la tot felul de informații, mai mult sau mai puțini corecte, iar fenomene precum sarcinile la minore sau abuzurile sexuale vor continua să prolifereze. 

România se confruntă cu o problemă semnificativă privind sarcinile la adolescente, având cele mai mari cifre din Uniunea Europeană. Spre exemplu, în anul 2021, din cele 27.845 de mame sub 18 ani din Uniune, 8.024, adică aproape 30%, proveneau din țara noastră! Deși există o tendință de scădere, numărul mamelor minore rămâne ridicat, indicând necesitatea unor politici educaționale și sociale eficiente pentru a aborda această problemă.

În concluzie, educația pentru sănătate și, în mod special, educația sexuală, sunt elemente esențiale ale formării tinerilor europeni. Deși există o diversitate de modele și practici, tendința generală este de a promova o educație comprehensivă, bazată pe respect, incluziune și informare științifică. O abordare echilibrată, aliniată standardelor internaționale, dar adaptată culturii fiecărei țări, este cheia unei dezvoltări armonioase și sănătoase a noilor generații.