De ce e Marele PNL atât de mic

PNL e o umbră formată din două umbre mai mici, care sperau că odată amestecate se vor transforma ca prin minune într-o spumă a mării din care să se nască noua Venus a politicii româneşti. Din tot zbuciumul unificării s-a născut doar Alina Gorghiu, căreia destinul i-a promis un partid mare, dar i-a pus un traistă un partid mic, dezacordat şi lipsit de idei politice.

Liberalii privesc în zare către Cotroceni. De acolo vine mântuirea, victoria şi gloria. Între timp, ei stau la umbră, sorbind dintr-o cafea comandată pe datorie şi pe care visează să o plătească după alegerile din 2016. Greşeala cea mai des întâlnită atunci când vorbim despre PNL este să îl considerăm un partid tradiţional, cu o structură funcţională construită pe o ierarhie de tip piramidal. În fapt, acest partid are astăzi consistenţa unui jeleu turnat într-o tavă din care apar manifestări pe verticală doar atunci când cineva zgâlţâie tava. De aici apar rupturile de ritm, incapacitatea de a acţiona şi comunica într-un mod coerent şi pertinent şi tot de aici vine şi speranţa redusă în ceea ce priveşte viitorul liberal. Să o luăm metodic.

Cine e PNL astăzi şi ce vrea el?

Dacă am trece la o analiză cantitativă a liberalilor pe care să îi întrebăm cine e PNL, cel mai probabil am primi răspunsuri divergente. PNL de astăzi e vechiul PNL în care s-a vărsat PDL-ul distrus de Traian Băsescu. PNL e un refugiu strategic al nucleului vechiului PDL, care stă în adormire până când va putea să se impună prin structuri şi organizare. PNL e partidul lui Klaus Iohannis. Cam aşa ar arăta situaţia. Din imaginea generală lipseşte orice obiectiv politic (exceptând câştigarea puterii la alegerile de anul viitor) şi orice acţiune de reformare internă.

E drept că reformă e un cuvânt lipsit de semnificaţie în politica românească. S-a vorbit atât de mult de reformă în ultimii 25 de ani încât e imposibil să îi mai găseşti substanţa. Iar PNL-ul de astăzi este un partid tânăr. Reinventat prin fuziunea de anul trecut şi reapărut în politică în 1990, după aproape o jumătate de secol de absenţă. Oricum ai da-o, nu e un partid bătrân. Şi de ce pare atunci atât de ruginit şi apropiat mai degrabă de pensie decât de energia tinereţii? Incapacitatea de a acţiona şi ratarea subiectelor politice la zi cred că sunt răspunsul corect.

Ce a ratat PNL?

De la alegerile prezidenţiale şi până acum nu avem nicio poziţie consistentă a liberalilor pe subiectele la zi.

Au ratat votul din diasporă, deşi au avut preşedinţia comisiei parlamentare. Au avut voci atât de slabe pe subiectul central, care l-a adus pe Klaus Iohannis la Cotroceni, încât li se poate reproşa ratarea legii cu brio. Sigur că PSD e păpuşarul subiectului, dar de la ei nu aveam aşteptări.

Au ratat tema justiţiei. O să spuneţi că au exclus nişte oameni din partid şi că nu aveau ce face mai mult. Adăugaţi la asta că excluderile vin post factum, după ce liberalii ajung la DNA. Singura poziţie publică este de încuviinţare tacită a acţiunilor anti-corupţie. Nicio poziţie venită dinspre partid, niciun program de curăţenie internă, nicio acţiune în interiorul Parlamentului. În condiţiile în care nu se recuperează prejudiciul produs de fostul ministru liberal Relu Fenechiu şi tu absentezi la votul pentru înfiinţarea unei agenţii care să se ocupe de recuperările prejudiciilor, se poate spune că un statut de partid formal nu ajută cu mare lucru în a poza drept susţinător al luptei anti-corupţie.

Au ratat subiectele de politică externă. Aici sunt total eclipsaţi de Klaus Iohannis, pe care orice mişcare de partid probabil că l-ar fi deranjat. Dar ca un partid mare ce ar trebui să fie, PNL ar fi trebuit să aibă specialişti gata să acţioneze. Nu ştim cine sunt specialiştii şi care sunt poziţiile partidului.

Au ratat temele economice. Marele program al premierului din umbră, Cătălin Predoiu, a fost subţire şi a dispărut fără urmă. Nici nu sunt convins că a fost citit de toţi liberalii. Şansele ca el să fie documentul programatic al viitoarei guvernări sunt egale cu şansele domnului Predoiu de a deveni Prim Ministru. Reasigurările din politica românească sunt irelevante.

Cine sunt liderii?

Partidul e condus de Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Situaţia liderilor din jurul lor este relativ neclară. În vechiul PNL se poartă un soi de bizantinism, încă de la începutul anilor 90. E greu să conduci cu o mână de fier nişte oameni care nu pricep ordinea şi ar face orice ca să îşi submineze liderul. Să nu uităm că PNL a fost cel mai rupt şi descompus partid, doar ca cei care au plecat să se întoarcă în urma unor alte negocieri.

Cătălin Popescu Tăriceanu e un exemplu perfect. A fost la tinerii liberali, a fost lângă Dinu Patriciu, a fost lângă Stolojan şi Băsescu, a fost lângă Hrebenciuc şi Geoană, a fost lângă Ponta şi Dragnea şi acum are un partid de buzunar care e oarecum la guvernare. Alina Gorghiu l-a desemnat ca un foarte bun preşedinte liberal, acum câteva săptămâni. El e arhetipul liberalilor din ultimii 25 de ani, nu mai e în partid, dar parte din spiritul său e tot acolo. Misiunea Alinei Gorghiu mi se pare de-a dreptul imposibilă, atunci când vine vorba de a reforma acest mamut. Cum să îi facă pe acest gen de oameni să se supună? De vorbă bună? Nu am auzit de aşa ceva în politică, nu în ultimii 25 de ani, ci în ultimii 2.000 de ani. Să îi execute? Mai rămâne ceva din fostul PNL dacă face aşa ceva?

Vasile Blaga e un om ajuns şi realizat. Nu văd niciun motiv pentru care ar accelera unificarea şi un proiect de coeziune internă. Ţine fostul PDL în mână şi o desfiinţare a graniţelor interne nu i-ar aduce decât bătaie de cap. Aşa cum e acum are ce negocia şi stă liniştit fără vise de a deveni un nou Brătianu. E un politician care ştie că visele sunt pentru naivi. Nu are rost să tulbure apele. Mai bine îi serveşte câte o asigurare lui Cătălin Predoiu şi o susţine pe Alina Gorghiu. Un partid fără formă e mai uşor de controlat decât unul reformat.

Ce e de făcut?

Multe. De adus oameni noi, de acţiuni profunde pe partea de resurse umane, de sacrificat prezentul pentru viitor. Adică lucruri imposibile. De găsit specialişti care să dea o identitate mamutului. De găsit motive de a vota partidul, de a găsi alţi oameni care să candideze în afara celor crescuţi de cei care sunt în puşcării sau cu un pas de a intra în puşcărie.

Cum convingi un partid să se schimbe din temelii când el crede că are deja alegerile din 2016 câştigate? De ce ar face un pas în spate oamenii care sunt compromişi? Şi de ce ar avea trecere nişte oameni noi care nu au mai făcut politică până acum? Teoria susţine mai degrabă o perpetuare a situaţiei actuale, care nu poate fi schimbată decât prin şoc. Şi şocul se apropie. Ori pierderea alegerilor de la anul, ori o guvernare dezastruoasă.

Acest articol face parte dintr-o serie de analize despre partidele politice din România actuală: PNL, PSD, UNPR, PMP şi M10, iar finalul este rezervat concluziei: „De ce nu avem o clasă politică nouă în România“ 

Mâine puteţi citi analiza: „De ce încape PSD într-un dosar“.