Cum tratăm natural bolile acutizate de toamnă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este foarte important ca, începând cu luna septembrie, să efectuăm o cură de stimulare a imunităţii nespecifice a organismului prin mijloace naturale

Toamna este un anotimp caracterizat prin schimbări (uneori bruşte) de temperatură şi presiune atmosferică, de apariţia ploilor, a vântului, de micşorarea perioadei de expunere la lumină, iar organismului nostru îi trebuie o perioadă de adaptare pentru a face faţă noilor condiţii atmosferice. Există o serie de afecţiuni care pot fi declanşate sau agravate în această perioadă.

Infecţiile respiratorii (gripă, gutrai, bronşite, crize astm bronşic, pneumonie)

Este foarte important ca, începând cu luna septembrie, să efectuăm o cură de stimulare a imunităţii nespecifice a organismului prin mijloace naturale:

  • „vaccinare naturală” utilizând gemoterapia (ce poate fi administrate chiar de la vârsta de sugar): extract din muguri coacaz negru, mlădiţe măceşe, muguri de brad, muguri porumbar, mlădiţe de cătina roşie, în cure periodice de 2-3 luni
  • preparate de echinaceea (sub formă de ceai, tinctură, sirop pentru copii, capsule) adminstrate în general 10-30 zile, în doze corespunzătoare vârstei
  • ulei de chimen negru sau capsule cu ulei de chimen negru (pentru copii şi adulţi)
  • preparat homeopat ce conţine autolizat filtrat de ficat şi inima de Anas Barbariae (raţă sălbatică); preventiv: se ia 1 doză pe săptămână în perioada sezonului rece.
  • ulei esenţial de cuişoare, scorţişoară, lămâie, scorţişoară, eucalipt, cimbru (în adminstrare internă şi prin aromoterapie, inhalaţii, aerosoli)
  • propolis, sub formă de tinctură, comprimate, baton
  • extract de astragalus
  • extract gheara-matei

Afecţiuni alergice

Fenomele alergice (rinite alergice, crize de astm bronşic) sunt declanşate în această perioadă de frig, de polenul ruginei (sau pipirig), de mucegai (favorizat de umiditate şi lipsa soarelui), de acarienii din praful de acasă sau din şcoli, de praful de cretă.

Sunt utile preparatele gemoterapice din muguri de coacaz negru, mlădiţe de măceş, muguri de călin, muguri de carpen administrate timp de 2-3 luni; extractele de urzică, brusture, trei-fraţi-patati, coada-soricelului, mesteacan, lemn-dulce, sub forma de capsule, tincturi, siropuri pentru copii.

Infecţiile genitourinare (în special la femei)

Temperaturile scăzute, umiditatea crescută (de multe ori asociate cu o îmbrăcăminte necorespunzătoare) favorizează apariţia cistitelor, anexitelor. Pentru prevenirea acestor afecţiuni, este bine să ne îmbrăcăm corespunzător, să ne hidratam cu ceaiuri din plante cu rol antiseptic şi antiinflamator (coada-şoricelului, coada-calului, afin, merişor, strugurii ursului, fructe ienupăr, muguri plop, frunze mesteacăn); în cazul declanşatorii bolii, alături de tratamentul alopat, putem efectua o cură de 2 luni cu gemoterapie cu extract din muguri de iarbă neagră şi de merişor în asociere cu tinctura de propolis.

Bolile reumatice

Sunt meteorosensibile, cu exacerbarea simptomelor (dureri, limitarea flexibilităţii articulaţiilor) la schimbări de temperatură şi presiune atmosferică.

Alături de tratamentul alopat (cu antialgice şi antiinflamatorii care au acţiune rapidă şi puternică, dar nu se pot administra pe perioade lungi de timp deoarece au efecte adverse- iritaţie gastrică, retenţie apă, pot favoriza hemoragii) putem urma un tratament naturist cu extract de gheara diavolului, scoarţa salcie, gheara matei, cretusca, funze mesteacăn, rădăcina lemn dulce în combinaţie cu masaje cu unguente naturale (arnică, gheara-diavolului, untul pamantului, sunătoare, extract ardei iute, tătăneasă) şi reflexoterapie; terapie cu infraroşii şi ultrasunete, laserterapie.

Afecţiuni digestive

 Venirea toamnei declanşează, la persoanele sensibile, exacerbarea simptomatologiei digestive legată de o hiperaciditate gastrică (dureri sau arsuri în capul pieptului, balonări, regurgitaţii acide, sughiţ, senzaţie de greaţă). Foarte utile sunt terapiile cu gălbenele, salcam, pătlagină, lemn-dulce, muşetel, sunătoare, roiniţă, lavandă, mentă, sub formă de ceaiuri compuse sau capsule; se poate utiliza şi ulei cătină, sunătoare, gălbenele cu rol analgezic şi cicatrizant al mucoasei gastroduodenale; gemoterapie cu extract muguri smochin şi muguri tei argintiu; produsele stupului-miere, propolis.

Depresia

Odată cu scăderea numărului de ore în care beneficiem de lumina binefăcătoare a soarelui şi stresul suplimentar la care este supus organismul din cauza schimbărilor atmosferice, există o tendinţă mai accentuată spre depresie, în special la persoanele sensibile.

O plantă cu proprietăţi antidepresive puternice şi eficacitate dobândită este sunătoarea, care se poate adminstra sub formă de ceai, tinctură sau capsule.

În plus, pentru eliminarea stressului, îmbunătăţirea stării psihice şi menţinerea stării de bună dispoziţie mai pot fi adminstrate preparate de lavandă, rhodiola roşea, ginseng, suc noni, extract de drojdie, polen, lăptişor matcă; uleiuri aromatice (ulei sunătoare, lavandă, de lemon, de bergamotă, de maghiran), câteva picături adăugate în lampa de aromoterapie, în apa de baie sau în uleiul de masaj.

Este foarte importantă în această perioadă alimentaţia, care trebuie să includă legumele, fructele şi verdeţurile proaspete puse la dispoziţia noastră de această toamnă bogată, o sursă valoroasă de vitamine, minerale, enzime, antioxidanţi naturali care ne asigură o imunitate crescută şi un bun tonus fizic şi psihic.

Să nu uităm să ne asigurăm o hidratare corespunzătoare, inclusiv cu ceai verde, ceai alb, ceai soc, ceai ghimbir care îmbunătăţesc circulaţia, înlătură senzaţia de frig, cresc tonusul fizic şi psihic, alungă melancolia şi depresia.

Siropurile naturale de măceşe, coacăz-negru, afine, cătină stimulează imunitatea naturală, vitaminizează şi revigorează; previn infecţiile specifice sezonului.


Dr Ruxandra Constantina este medic specialist medicină de familie, competenţă în apifitoterapie, gemoterapie, biorezonanţă, iridologie.