„Cele mai frumoase cărţi” - o nouă şuşanea pe banii contribuabilului român
0Zilele trecute o ştire din presă mi-a atras atenţia: în cadrul unei gale organizată la UNAgaleria au fost premiate cele mai frumoase cărţi din România! Pasionat bibliofil, am fost curios să văd care sunt acele cărţi.
Două lucruri m-au frapat în mod negativ, de la început: absenţa dintre cărţile premiate a vreunui titlu apărut la principalele edituri româneşti şi, dimpotrivă, prezenţa în clasament a celor două publicaţii (nu îndrăznesc să le numesc cărţi, pentru că aş jigni meseria de editor) tipărite în acest an de o falsă editură, „Jumătatea plină”.
Am mers pe site-ul Asociaţiei Pentru Performanţă şi Cultură, pentru lămuriri suplimentare.
„Activitatea centrala este un concurs national de design de carte, finalizat cu o expozitie a celor mai frumoase carti din Romania. Avem o componenta profesionala consistenta ce consta in organizarea activitatii de jurizare bazata pe discutii elaborate intre membrii juriului, in interactiune cu un specialist strain in domeniul designului de carte. ”, scrie acolo (fără diacritice – lucru de mirare pentru o asociaţie care pretinde că promovează bunul gust şi cărţile frumoase, dar nu şi scrisul corect gramatical).
Deci, concurs naţional şi cele mai frumoase cărţi…
În România există sute de edituri, care scot pe piaţă anual mii de titluri. Totuşi, la concurs au fost primite doar 196 de cărţi de la edituri obscure (cu mici excepţii) sau „cărţi de artist” (probabil multiplicate în debaraua de acasă).
De aici se pot trage două concluzii: fie editurile Humanitas, Polirom, Nemira, All, Rao, Cartea Românească, Univers, Herald, Art, Holding Adevărul, Litera, Compania, Corint, Dacia, Vinea, Erc Press, Fundaţia Culturală Română, Vremea, Hasefer, Lucman, Meteor Press, Lider, Kriterion, Aquila, Niculescu, Teora, Trei şi alte vreo 200 tipăresc în mod intenţionat cărţi urâte (sic!) şi le este ruşine să le trimită la concurs, fie boicotează pur şi simplu această mascaradă intitulată concursul „Cele mai frumoase cărţi”.
Nu voi analiza fiecare carte premiată la acest fals concurs, deşi aş putea s-o fac, în calitate de bibliofil şi colecţionar a probabil peste 10.000 de cărţi în şase limbi. Vă invit să intraţi pe site-ul celemaifrumoasecarti.ro ca să nu vedeţi acolo nici coperţile şi ilustraţiile cărţilor selecţionate, nici pe cele ale cărţilor premiate.
În ceea ce mă priveşte, fiind specializat în benzi desenate, mă voi referi strict la cele două cărţi BD selecţionate în concurs: Ţara desenată (întâmplări cu şi despre Germania) album colectiv realizat de membrii Comics Club din Cluj şi Mickey pe Dunăre, carte desenată de Cristian Dârstar după un scenariu de Alexandru Berceanu, şi aşa-zis editată de Jumătatea Plină, pe banii Institutului Ceh.
Ţara desenată - Ileana Surducan
Mickey pe Dunăre, desenată de Cristian Dârstar
Ce sare în ochi, prima oară când ţii în mână cartea Mickey pe Dunăre, este discrepanţa deranjantă între coperta nonfigurativă (desenată probabil de Sorina Vasilescu) şi interiorul cărţii. Deranjează apoi nuanţele de albastru folosite, care îngreunează plăcerea lecturii, la fel cum o face şi faptul că scrisul din baloanele de text este dezordonat, greu lizibil (autorului i-a fost lene să tragă portative). Dar cel mai urât este însuşi grafismul autorului, un grafism de copil mic, deşi autorul bate spre 30 de ani şi se pretinde influenţat de Moebius şi Osamu Tezuka. Conform proverbului „omul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul”, şi dacă nu ştiţi cine sunt aceşti zei mondiali ai benzii desenate, atunci mă puteţi cred pe cuvânt, diferenţa dintre artiştii respectivi şi falsul autor premiat este aceea dintre armata rusă şi cea albaneză (căreia, dacă i se rupe vâsla, nu mai poate participa la războiul naval).
Desenul lui Dârstar (plin de modestie, se autointitulează prin reviste „Prea Lordul Akira, Războinicul Luminii”) este stângaci, plat, plin de greşeli amuzante, ezitant între stilul comic şi cel realist, grotesc pe alocuri, fără perspective, fără schimbări de planuri, cu personaje anoste care seamănă între ele (fără a fi rude – sic!). Bref, un desen de copil de 9, maxim 10 ani.
Spre comparaţie, fără a vă mai împuia capul cu detalii tehnice, doresc doar să vă spun că 3 din cei 15 autori din albumul colectiv Ţara desenată, surorile Ileana şi Maria Surducan şi Adrian Barbu sunt publicaţi de edituri din Franţa, respectiv Australia, doar pe baza talentului lor, fără nicio pilă (acolo nu există aşa ceva) şi fără niciun sprijin financiar din partea Institutului Cultural Român sau a unei alte instituţii româneşti - fapt care certifică clar valoarea lor artistică!
Vă invit să comparaţi singuri o planşă desenată de Ileana Surducan cu una desenată de Akira Dârstar.
Cu toate acestea, cartea lui Dârstar a luat premiul II pentru cea mai frumoasă carte, şi nu albumul clujean. Mai mult decât atât, pseudo-editura Jumătatea plină a mai împuşcat un premiu, pentru „carte de artist” cu mâzgăleala respingătoare Dracu’la Atak (a se vedea coperta alăturată).
Cum a fost oare posibil ca un „juriu” internaţional să premieze aceste rebuturi „artistice”, în cadrul unui concurs aşa-zis naţional?
Bineînţeles, faptul că A. Pravicencu, patroana a 50% din pseudo-editura Jumătatea plină a făcut parte din juriul concursului „Cele mai frumoase cărţi” în anul precedent este o simplă coincidenţă.
Faptul că atât Asociaţia Pentru performanţă şi Cultură cât şi Asociaţia Jumătatea plină sunt abonate permanente la banii Administraţiei Fondului Cultural Român (de unde au încasat fiecare peste un miliard lei, una pentru un concurs naţional la care participă 6 edituri obscure, iar cealalaltă pentru o aplicaţie de citit benzi desenate care nu există nicăieri) este, din nou, o simplă coincidenţă.
Tot coincidenţă este şi faptul că Institutul Francez, cel care finanţează aducerea expertului ce conduce juriul concursului, este parazitat de vreo 5-6 ani de cei doi membri ai Jumătăţii Pline, care fac trafic de influenţă pe lângă Biroul Cărţii şi nu lasă nicio editură românească să primească copyright-uri pentru benzi desenate din Franţa, dacă nu le plăteşte obolul (vezi cazul editurilor Art şi Humanitas).
Faptul că impostorul Dârstar, dar şi machetatoarea cărţii sale premiate, Sorina Vasilescu (cunoscută desenatoare pornografă – a se vedea site-ul revistei VICE unde respectiva este colaboratoare), sunt clienţi vechi ai Institutului Cultural Român, pe banii căruia s-au plimbat prin Europa, ca reprezentanţi ai benzii desenate româneşti, deşi nu publicaseră niciodată vreo carte BD este, din nou, o simplă coincidenţă.
Şi lanţul coincidenţelor acestui cerc, nu vicios, ci viciat, poate continua, şi se poate aplica şi la alţi premiaţi ai acestui fals concurs de „cele mai frumoase cărţi”.
Rezumăm: pe banii Administraţiei Fondului Cultural Naţional (666 milioane lei, conform site-ului respectiv) şi ai Institutului Cultural Român (“sprijin consistent“ pentru realizarea expoziţiei) Asociaţia Pentru Performanţă şi Cultură organizează un aşa-zis concurs naţional de design de carte, boicotat de marea majoritate a editurilor din România.
Asociaţia respectivă împarte banii frăţeşte (5.000 lei pentru premiaţi şi 61,000 de lei pentru organizatori – sic!) cu autorii Asociaţiei Jumătatea plină, o falsă editură care anul acesta a editat doar două publicaţii, una tipărită pe banii Institutului Goethe, iar cealaltă pe cei ai Institutului Ceh (în fapt pe cei ai abonaţilor români ai firmei CEZ Distribuţie, care măreşte tarifele la curentul electric pentru a băga banii în buzunarul fără fund al Jumătăţii pline) şi o falsă librărie care de 5 ani de zile ocupă un spaţiu important în cea mai scumpă locaţie din Europa, dacă nu chiar din lume – Palatul Parlamentului/Muzeul Naţional de Artă Contemporană – fără să plătească un leu (asta în vreme ce Muzeul Literaturii Române nu mai are spaţiu unde să-şi desfăşoare activitatea).
Concluziile le trageţi singuri, stimaţi cititori şi iubitori de cărţi bibliofile nepremiate de aceste căpuşe ale instituţiilor culturale de stat.
Personal, cred că viitorul prim-ministru al României, mai ales că va fi propus de Partidul Social Democrat, un partid care pretinde că apără drepturilor celor săraci şi amărîţi şi nu pe ale paraziţilor statului, ar trebui să ia în considerare desfiinţarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional, iar bugetul acesteia să-l distribuie către adevăratele edituri, pentru a tipări manuale şi a le pune cu celeritate pe băncilor şcolarilor provenind din familiile sărace.
„Dixi et salvavi animam meam”! (am spus şi mi-am mântuit sufletul - am spus tot ce am avut de spus - n.r.)
Notă. Ca să fim drepţi şi oneşti, am apreciat enorm expoziţia „Ada Kaleh. Insula din suflet” şi cartea „Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept”, ambele finanţate de AFCN. Dar instituţia respectivă nu are alt merit în această manifestare excepţională şi unică în peisajul cultural românesc, decât că a acceptat finanţarea sa – probabil din greşeală, când căpuşele culturale şi complicii lor din cadrul AFCN dormeau cu burţile pline la soare.
Şi oricum, cu o floare nu se face primăvară…