Ce mai faceţi, Gabriela Lupu?

„În 2013 public o carte despre minerii de cărbune din Valea Jiului. « Carnet de charbon » este o parte infimă de memorie industrială.”

Gabriela Lupu: Prezentarea rubricii tale mă duce cu gîndul la întîmplarea aceasta:

Eram mică. Am crescut într-un mic sat. Parinţii îmi spuneau mereu „să vorbeşti la lume pe drum”. Într-o zi am plecat în excursie la oraş cu şcoala. Mergeam doi cîte doi de mînă urmînd-o pe doamna învăţătoare. Urmînd sfatul părinţilor, încep să-i întreb pe toţi trecătorii oraşului „ce faci?”.

Astăzi, ultima luni din luna aprilie, anul 2013. Luminile străzilor s-au aprins, se lasă noaptea, maşinile trec pe străzile Parisului, turiştii se înghesuie în bistro-uri, se aude murmurul unui rîset. Portocalele sunt sub lampă. Oare ce fac? Nu ştiu. Este luni.

Cu ce vă ocupaţi în 2013?

Gabriela Lupu: În 2013 public o carte despre minerii de cărbune din Valea Jiului, « Carnet de charbon ». Mare mi-a fost bucuria cînd m-am dus la editura Filigranes să văd cartea, proaspăt ajunsă de la tipografie. Mi-a trebuit timp sa mi-o însuşesc.

„Ca să ştii unde mergi, uită-te de unde vii”, spune un proverb.

Ma gîndesc de ce amintirile, istoria, trecutul sunt importante. Sunt baza unei noi construcţii? Ce fac cînd nu ştiu de unde vin? Cînd nu ştiu ce s-a întamplat înainte de a exista? Daca lumea e o continuitate şi această continuitate se destramă? Cine sunt dacă nu ştiu de unde vin?

Copiii minerilor din Valea Jiului nu vor mai fi mineri. Oare ce vor deveni?

Carnet de charbon este o parte infimă de memorie industrială, de memorie colectivă.

În 2013 desenez. Cînd desenez reinventez lumea. Rîd în nas realităţii. Îmi deschide porţi, îmi deschide inima. În 2013 alerg. Cînd alerg oraşul îmi aparţine, străzile devin proprietatea mea. Un sentiment de libertate. În 2013 fotografiez. 

Cine/ ce anume  v-a tăiat răsuflarea (de indignare, de încîntare...) în ultima vreme?

Gabriela Lupu: Trec des, la Paris, pe lîngă Opera Garnier. Mă opresc adesea asupra unui detaliu care îmi bucură privirea: sculptura unor femei zîmbitoare.

Ce întrebare nu vi s-a pus niciodată şi răspunsul era esenţial?

Gabriela Lupu : Mă gîndesc că răspunsurile nu au fost ascultate.

S-a lasat noaptea. E tăcere. Florile de pe glaful ferestrei sunt albe.

Artista-fotograf Gabriela Lupu s-a născut în 1982, în Roman. A studiat Sociologia la Universitatea din Braşov şi fotografia la Şcoala Populară de Artă. Din 2003 s-a stabilit în Franţa. Fotografia „Autobuz în Bucureşti" din ciclul „Figuri de stil", care ipostaziază chipuri din transportul în comun din România, a primit premiul II la concursul „Et pourtant elle tourne" („Şi totuşi, se învârteşte"), organizat de Le Monde 2 şi France Inter. În 2008, este invitată să ilustreze cartea „Quoi-qu’on dise", apărută la Editura Chèvre Feuille Étoilée. Expune în cadrul „Mois de la photo" de la Paris, iar fotografiile sale sunt selecţionate la Festivalul Rio Locco/Fnac Wilson Paris şi la Festivalul „Visa Off"/Perpignan în 2010.

În 2011 expune la Galeria Rue de l’Exposition de la Paris fotoreportajul « Le Platz des Roms ».

În 2013 publică, în Franţa, albumul « Carnet de charbon » (editura Filigranes), un fotodocumentar despre minerii din Valea Jiului.

Nota Bene: „Ce mai faceţi?” este un proiect jurnalistic de salut (etimologic, salut însemnă reverenţă dar şi salvare, mîntuire). Trei întrebări tipizate cu răspunsuri atipice, o invitaţie de a ne saluta unii cu alţii – scriitori, politicieni, artişti, jurnalişti, oameni obişnuiţi şi neobişnuiţi –cînd ne întîlnim la răscruce, prin ecran interpus.

Au răspuns Ana Blandiana, Bodo George Bodocan, Virgil Tănase, Teodor Baconschi, Daniela Nane, Codrina Pricopoaia.