Când le cerem cetăţenilor să aibă încredere în stat, primul pas este să arătăm că noi, în partide, nu glumim cu adevărul din CV-urile propriilor oameni!

Dincolo de „greșeala jenată”, recentul scandal al CV-ului fostului ministru al Apărării este factura pe care o plătim pentru ani întregi în care, în partide, selecţia oamenilor s-a făcut după simpatii şi conjuncturi. Nu de fiecare dată, dar de suficiente ori.

În ultimele zile, România a discutat despre studiile domnului Moșteanu şi despre un CV oficial în care apare o facultate care spune acum că nu l-a avut niciodată student, cu o specializare care nici măcar nu exista în anii declaraţi. Universitatea respectivă confirmă public că numele lui nu se regăseşte în registre, iar ministrul vorbeşte despre „o greşeală” care îl jenează şi îşi publică, în grabă, o altă diplomă, obţinută la o altă universitate, la mulţi ani distanţă de perioada trecută în CV-urile iniţiale.

Cazul a avut toate ingredientele pentru a deveni ştire de scandal şi subiect de talk-show. Dar, dincolo de numele unui om, problema, după mine, este aceea că în partidele româneşti nu funcţionează cu adevărat niciun fel de „resurse umane”. Nu există fişe de carieră politică, ori există etape de evaluare și nu există un filtru serios care să oprească din timp astfel de situaţii. De aceea, folosesc acest episod ca să vorbesc despre boala de fond, adică felul în care partidele îşi aleg oamenii.

Într-un stat serios, un CV oficial nu este o glumă descărcată de pe internet... El este documentul în baza căruia un om primește acces la funcţii şi responsabilităţi publice. Cu atât mai mult când vorbim despre ministere strategice, despre companii de stat sau despre consilii de administraţie unde legea cere explicit studii superioare.

În cazul care a inflamat (pe bună dreptate) presa acestor zile, avem exact contrariul a ceea ce ar fi trebuit să fie normalul. Nu mai repet acum detaliile și nu mă interesează să transform acest episod într-un linşaj personal. Nu asta îi lipseşte României.

Dar, ca om care a lucrat ani de zile în administraţie şi în politică, ştiu că atunci când astfel de „greşeli” ajung în faţa opiniei publice, ele nu mai sunt doar problema unui om. Din păcate, ele relevă problema unei întregi culturi politice, în care partidele nu îşi verifică oamenii, nu le urmăresc parcursul și nu îi evaluează pe criterii bine stabilite. Repet și în acest punct: nu de fiecare dată!

Să fim sinceri! În acest moment, în majoritatea partidelor româneşti nu există un departament de resurse umane în sensul în care îl înţelegem într-o companie serioasă. Există un departament de organizare, de campanie, de comunicare, dar nu există un sistem profesionist care să gestioneze cariera membrilor de partid.

Cum se iau deciziile, în practică? Uneori (NU ÎNTOTDEAUNA!), se uită liderul local sau naţional în jur, îşi alege oamenii în funcţie de încredere, de relaţii, de loialităţi, de alianţe interne, se caută un echilibru între teritorii sau între facţiuni, şi, de foarte multe ori, criteriile de competenţă şi integritate reală vin abia la final, ca o „bifă” formală.

Nu există fişe de carieră pentru membrii care vor să crească, sau un standard minim de competenţă şi experienţă pentru poziţii publice, sau verificări sistematice ale studiilor, ale CV-urilor, ale conflictelor de interese. Ce să mai vorbim despre evaluări periodice pentru cei care ocupă funcţii. De exemplu, ce ai promis, ce ai făcut, sau ce ai învăţat încercând și greșind.

Rezultatul este acela că oamenii nu trec prin etape normale și nu li se trasează obiective. Sunt promovaţi pentru că „a venit rândul lor” sau pentru că se află în cercul potrivit, la momentul potrivit.

Într-o astfel de cultură, nu este deloc surprinzător că apar CV-uri cosmetizate, diplome trecute superficial, ani de studii încurcaţi sau specializări care, la un moment dat, dispar din biografii. Surprinzător este doar faptul că, uneori, aceste lucruri ies la lumină abia după ce omul respectiv a ajuns în Guvern.

De ani de zile, aud aceeaşi întrebare: „De ce nu intră tinerii buni în politică?”. De parcă tinerii ar fi datori să vină singuri într-un sistem opac, ca să-l „repare”, fără ca sistemul să facă niciun efort să devină predictibil şi corect.

Un tânăr serios, cu diplomă reală, cu muncă în spate, cu profesie, nu funcţionează pe logica „te bagi, poate prinzi ceva”. El (sau ea!) întreabă, pe bună dreptate, ce parcurs poate avea într-un partid, cine îl/o evaluează şi după ce criterii, ce trebuie să facă, concret, ca să ajungă consilier local, consilier judeţean, parlamentar sau ministru, și cum se verifică CV-urile celor care ajung în funcţii înaintea sa. Găsesc că este normal și legitim.

Dacă răspunsul sincer este: „Depinde de relaţia cu şeful, depinde de conjunctură, depinde de cine cu cine se aliază în partid”, nu trebuie să ne mai mirăm că tinerii de calitate aleg firme private, organizaţii internaţionale sau pleacă, pur şi simplu, să-şi construiască viaţa în altă parte. Mai mult, atunci când apare în spaţiul public un nou scandal legat de un CV, tinerii care privesc de pe margine trag imediat concluzia: „Nu este pentru mine. Eu nu vreau să intru într-o lume în care unii îşi umflă diplomele, iar alţii se fac că nu văd”.

Dacă vrem să atragem tineri care să servească comunităţi, atunci trebuie să le oferim claritatea unui parcurs. Da, cu competiţie internă, da, cu concurenţă pentru aceleaşi poziţii, dar cu reguli şi cu respect pentru adevăr. Altfel, vom continua să avem partide pline de tineri „de gaşcă” și nu de tineri de valoare.

Subliniez o ultimă dată: există numeroase excepții notabile! Nu vreau să generalizez ca să îmi susțin argumentele.

Dar, vorbind foarte concret, ce ar trebui să facă un partid modern, în loc să lase selecţia la bunul plac al liderului? Și aș vrea să vă spun despre ce încercăm noi (liberalii) să facem, la Arad.

Fișa de carieră înainte de orice! Fiecare membru care intră pe un traseu de responsabilitate, de la consilier local până la funcţii naţionale trebuie să aibă o fişă de carieră cu studii verificate, cu diplome autentificate, cu o experienţă profesională clară, cu perioade care se leagă logic, cu activitate politică şi civică documentată (campanii, proiecte, iniţiative) ȘI cu evaluări periodice de performanţă în funcţiile ocupate. Această fişă asigură, spun eu, credibilitatea externă a partidului. Când propui cuiva un om pentru o funcţie publică, trebuie să ştii exact ce pui pe masă.

În al doilea rând, etape clare de promovare. Nu toţi pot fi miniştri și nu toţi pot fi parlamentari. Dar toţi trebuie să ştie ce înseamnă să fii un bun consilier local sau ce criterii minime de pregătire profesională se cer pentru portofolii sensibile (Finanţe, Apărare, Transporturi, Energie).

În al treilea rând, un filtru de integritate şi de competenţă înainte de numire. Astfel, înainte de a semna pentru un nume pentru un consiliu de administraţie sau pentru un minister, partidul trebuie să aibă un mecanism intern prin care verifică diplomele direct la universităţi și verifică eventualele incompatibilităţi sau conflicte de interese. Este cumva mai puțin costisitor (politic și MORAL!) să refuzi un om înainte de numire, decât să explici, cu anii, de ce a apărut într-un CV o facultate care spune clar că nu l-a avut niciodată student.

Nu în ultimul rând, formare, formare și iarăși formare! Pe baza celor patru mandate de primar al Aradului, dar și a experienței din Parlamentul European, eu chiar am scris „Manualul alesului local” și am susținut cursuri pentru primarii aflați la început de drum, indiferent de culoarea politică. Pentru că statul, în opinia mea, nu se construiește cu oameni care învață administrație de pe Facebook. El se construiește cu oameni formați, cu oameni care știu ce înseamnă să duci un proiect de la idee la implementare.

Am mai spus-o şi o repet: democraţia se apără cu oameni serioşi în funcţii. Iar oamenii serioşi nu apar din neant şi nu se aleg singuri. Ei trebuie selectaţi, crescuţi și evaluaţi. Permanent!

Tinerii pe care vrem să îi atragem în politică au dreptul să vadă o altă lume decât cea în care unii „încurcă” universităţile, iar alţii se fac că nu observă. Au dreptul să ştie că, dacă îşi văd de treabă, dacă învaţă, dacă muncesc şi dacă îşi construiesc un parcurs curat, nu vor fi depăşiţi la nesfârşit de cei care se bazează doar pe relaţii şi pe improvizaţii.

Eu spun că dacă nu schimbăm modul în care ne alegem oamenii, nu se va schimba nimic esenţial în felul în care arată statul român. Iar următorul scandal legat de CV nu va fi o surpriză.