Autopedepsire
0Anticipată oricum a nu fi din cale afară de consistentă cum nu e, de altfel, nici în alte ţări, prezenţa românilor la alegerile europarlamentare programate pentru data de 25 mai are toate şansele să fie una cu totul nesemnificativă.
Motivele anticipatului absenteism sunt numeroase şi nu se limitează deloc la încă slaba implementare de substanţă a ideii europene în marea masă a electoratului sau la încă şi mai precara informare a acestuia nu doar asupra mizei alegerilor, ci la sistemul însuşi de votare care nu ţine deloc cont de delimitări geografice. Televiziunile ar avea întrucâtva misiunea de a le mai lămuri românilor câte ceva din necunoscute şi de a-i familiariza cât de cât cu persoanele ce ar urma să plece pe locurile rezervate României la Bruxelles. Nu-i vorbă, programele lor au fost adaptate în acest sens, directivele CNA au fost formal respectate, plouă cu aşa-zise dezbateri electorale. Problema e însă că la pretinsele dezbateri nu prea se arată candidaţii, ci tot felul de reprezentanţi ai partidelor ce abordează cu totul alte teme decât cele specifice europarlamentarismului.
Privind ecranele televizoarelor şi războiul civil mediatic găzduit de acesta, impresia e că la 25 mai, românii ar fi chemaţi să îşi aleagă preşedintele şi nu pe cei ce îi vor reprezenta în organismele de decizie europene.
E adevărat. Europarlamentarele de anul acesta au fost de la început percepute ca un test pentru prezidenţiale. Într-o declaraţie de presă, preşedintele PNL, dl. Crin Antonescu, îşi lega, nu doar continuarea mandatului în fruntea partidului, ci însăşi candidatura la prezidenţiale de scorul electoral al formaţiunii pe care o conduce la Europarlamentare. Dl. Victor Ponta, în vremea din urmă mai mult preşedinte al PSD decât premier al României, participă la tot felul de manifestări cu caracter electoral, cu gândul clar ca, în cursul lor, să fie insistent, înfocat rugat să îşi anunţe candidatura pentru Cotroceni. Îşi aminteşte totuşi că e prim-ministru când ne anunţă că ne pregătim de război, când previzionează creşterea bugetului pentru armată şi promite comenzi pentru fabrica de armament de la Cugir sau pentru cea de avioane de la Craiova.
Doamna Elena Udrea e mult mai importantă, se pare, pentru Partidul Mişcarea Populară decât domnii Cristian Preda, Siegfried Mureşan sau Teodor Baconschi care cer votul electoratului. Doamna Udrea îşi programează lansări cu paraşuta exact în momentul în care la o emisiune de televiziune afiliată unui ziar cu pronunţate simpatii prezidenţiale e invitat însuşi dl. Traian Băsescu.
Televiziunea de nişă ce găzduieşte respectiva emisiune, cu sentimente asemănătoare ziarului, îşi întrerupe programul spre a transmite în direct pretinsul act de curaj, iar mai apoi totul e comentat elogios şi, neîndoielnic, pe canale reunite, cum altfel decât avizat de preşedinte. Care profită de ocazie şi ne înştiinţează că buzoianca cu pricina ar fi un redutabil şi de înaltă calificare candidat la preşedinţie. Probabil mai redutabil decât domnii Emil Boc sau Daniel Morar, aflaţi în topul simpatiilor prezidenţiale săptămânile trecute, între timp uitaţi. Elena Udrea se pozează pe malul mării alături de dl. Băsescu, ambii în vestimentaţia de campanie a PMP, iar o zi sau două mai târziu, de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale, dl. Băsescu declară că în timpul liber se îmbracă cum vrea. Parcă totul ar fi fost o problemă de vestimentaţie şi nu una de constituţionalitate, ba chiar de respectarea demnităţii instituţiei Preşedintelui.
Apogeul a fost atins duminică seară când dl. Băsescu a prestat la b1tv, stimulat în alegaţiile şi sudălmile sale anti-Ponta de nemoderaţii moderatori Sorina Matei şi Sabin Orcan. Cei doi nu au pus doar întrebări, ci au sugerat, ba chiar suflat răspunsuri. Dl. Ponta nu i-a rămas dator defel preşedintelui. Mai întâi l-a insultat grosier la Antena 3, acompaniat de predicatorul Gâdea, mai apoi la România tv, binecuvântat de bălosul Victor Ciutacu. Reunite, acuzaţiile reciproce ale celor doi şi ameninţările lor cu puşcăria ar fi putut inunda mai abitir decât ploaia de afară magazinul Carrefour Unirea.
Privită prin prisma celor doi aşa-zişi politicieni de uşa cortului, România anului 2014 nu lăsa nicidecum duminică seara impresia că ar fi o ţară europeană. Nici că în 2007 ar fi fost primită cu justificare în Uniunea Europeană. Aderarea la respectivul organism a însemnat atunci, printre altele, speranţa unei îmbunătăţiri calitative a clasei politice româneşti. Încă o iluzie pierdută. Încă o decepţie căreia românii îi vor da expresie, prin absenţa lor la urne, în 25 mai. O absenţă ce va însemna, din păcate, nu un vot de blam acordat politicienilor, în principal trioului Băsescu-Ponta-Antonescu, aşa cum se afirmă adesea, ci o autopedepsire. Nemeritată.