Automobilul: de la impresia optică şi acustică la cea haptică

Ce contururi, ce rotunjimi, ce trăsături îngereşti! Dar îţi ajunge vreodată un singur simţ pentru a savura o apariţie de vis?

Să mă uit numai aşa la ea? N-aş putea s-o mângâi puţin, s-o pipăi aşa, pe toate părţile, să-i simt în palmă catifeaua, asperităţile, protuberanţele? Da, limuzina, de ea e vorba, ce ai fi crezut? Şi până la limuzină poţi să începi simplu, cu o sută de euro. Dacă te uiţi la ea plăcerea e una, dar să o pipăi, să-i simţi luciul şi forma! O sticlă de Coca Cola o simţi şi o poţi savura în primul moment cu ochii deschişi, dar şi cu ochii închişi, admirându-i forma inconfundabilă cu palma. Un scaun de piele al unui BMW, cu cusături făcute cu aţă groasă, la fel. Sau un borcan de Nutella, o bucată de Toblerone? Pentru o plăcere sporită mai băgăm în priză nişte simţuri – ne zgâim la ea, o mirosim, o lingem puţin...

După design-ul vizual, cel acustic şi cel olfactiv, despre care am scris în articolele trecute, ajungem acum şi la design-ul haptic.

Psihologul Max Dessoir a introdus în 1892 noţiunea de haptică, în extensia celor de optică şi acustică. În anii 1990, haptica a câştigat rapid teren în multe ramuri ale industriei, de la cea de obiecte casnice la cea alimentară, maximul fiind atins – cum s-ar fi putut să fie altfel? – în industria de automobile. Impresia haptică nu este folosită numai pentru diferenţierea produselor, ci şi pentru crearea de adevărate mărci haptice.

Interiorul unei Lada Niva şi cel al unui Ferrari California

Închide ochii şi mângâie un volan de Ford Mustang, unul de Toyota, unul de Skoda, hai să fie şi unul de Lada Niva. Doamne, dar asta ce minune mai e? Ferrari California! Mai bine, nu deschide ochii.

Dar de ce haptica, în fond? Avem un simţ vizual, unul auditiv, unul olfactiv, unul gustativ – şi unul tactil. E simţul tactil acelaşi lucru cu haptica?

Haptica este o formă de cercetare activă a unui obiect, prin pipăit şi mângâiat, pe când simţul tactil este o impresie pasivă.

Haptica are mai multe forme:

• Senzitivitatea în relaţie cu suprafeţele corpurilor, care se transmite prin presiune, vibraţii şi deformarea ţesuturilor sau structurilor
• Propria recepţie, adică înţelegerea propriei poziţii şi a propriilor membre într-un spaţiu
• Kinestezia, adică înţelegerea şi coordonarea propriilor mişcări
• Recepţia viscerală, adică înţelegerea informaţiilor despre activitatea propriilor organe
• Sensibilitatea la durere
• Sensibilitatea la temperatura variabilă

Simţul haptic se bazează pe receptori multipli în piele, muşchi, articulaţii şi ligamente. Numai în piele există 300 până la 600 de milioane de senzori. Mai mult, fiecare din cele aproximativ 5 milioane de fire de păr de pe corp are câte 50 de senzori tactili, care înregistrează orice deformaţie a firului. După care urmează sfârşiturile libere de fibre nervoase pe suprafaţa pielii, câte unul pe fiecare micrometru pătrat.

Simţul haptic se deosebeşte de toate celelalte simţuri – vizual, acustic, olfactiv,  gustativ şi tactil – prin multitudinea informaţiilor din diferite zone ale corpului, care sunt înregistrate cu receptori de tipuri foarte diferite.

Şi dacă începem, simplu, cu simţul tactil, până la ce limită pot detecta senzorii? Mângâie cu palma o suprafaţă lucie ca oglinda, cât de mică poate fi o asperitate pe care o poţi detecta? Incredibil. O miime de milimetru!

Exemplu de haptică funcţională: degetul rămâne în aer deasupra ecranului, care transmite ultrasunete, sugerând degetului un buton, generat şi vizual

Înţelegi acum ce impresii îţi pot lăsa structura pielii sau textura materialului de pe scaunul unei maşini? Şi hai să începem să o combinăm cu formă, culoarea şi mirosul scaunului. Urmează volanul, bordul, instrumentele. Fiecare dintre ele, luate separat, ne pot satisface simţurile până la frenezie. Arta constructorului de automobile constă în armonizarea tuturor elementelor într-un ansamblu armonic, logic şi funcţional. Un ansamblu care trebuie să emane haptica specifică unui Porsche, unui Ford sau a unui Ferrari. Şi, mai ales, să fie al meu, să mă simt în el ca acasă.

Cunoştinţele asupra tipurilor, structurilor şi numărului de senzori şi receptori din corpul uman pe care se bazează simţurile descrise şi ţelul de a realiza ansambluri haptice specifice au determinat dezvoltarea de roboţi înzestraţi cu simţurile cerute. Ford a conceput la centrul său de cercetări de la Aachen, Germania, robotul (sau roboata, numele fiind feminin) RUTH -  Robotized Unit for Tactility and Haptics (unitate robotizată pentru simţ tactil şi haptic).

RUTH -  Robotized Unit for Tactility and Haptics (unitate robotizată pentru simţ tactil şi haptic)

Roboata RUTH pipăie, de exemplu, tot interiorul unui automobil, butoane, manete, volan, scaune, aparate, şi cauta varianta optimă de haptică – armonizând materiale, forme, şi asperităţile suprafeţelor. RUTH dispune de o mare bază de date în care sunt stocate impresii şi păreri ale clienţilor şi ale specialiştilor.

Un interior pentru aproape toate simţurile – haptic, vizual, olfactiv, auditiv (în afară de cel gustativ, mai bine să muşte alţii de volanele lor când o văd trecând)

Aşadar, automobilul ne-a copiat toate simţurile, citindu-ne gusturile, de condus se conduce singur, gândeşte pentru noi, ne bagă pe gât sau în minte informaţiile, imaginile şi sunetele care crede el că ne-ar interesa. Cât timp va mai avea nevoie şi de noi?