Andrei Pleşu: Jurnal de vacanţă
0Nu mă pot abţine! Sînt în vacanţă, dar continui să mă uit, fie şi frugal, la televizor şi să răsfoiesc ziarele. De cîteva zile, ştirea cea mai intens mediatizată, cea mai „breaking“, pe toate canalele, este modificarea dramatică a siluetei lui Gigi Becali. Se pare că omul s-a îngrăşat vreo şase kilograme! Oare de ce?
Jurnaliştii noştri au anchetat profesionist situaţiunea şi au aflat: dl Becali primeşte de-acasă pachete cu mîncare conţinînd mai ales brînză de oaie. Sînt invitaţi să analizeze problema cîţiva specialişti (nutriţionişti, medici, producători de lactate etc). E limpede. Dl Becali mănîncă prea multă brînză de oaie. Cu roşii. Or, brînza de oaie îngraşă. Înghiţi nouă grame şi te alegi cu nouăzeci de calorii. Unde mai pui că, fiind în arest, dl Becali se mişcă mult mai puţin decît o făcea în stare de libertate. Fapt e că Domnia Sa e în pericol. Specialiştii ne explică în ce măsură colesterolul poate cauza grave defecţiuni organice: hipertensiune, scleroză, atac cerebral, infarct, diabet şi cîte şi mai cîte nenorociri de aceeaşi anvergură. După ce o echipă de călugări athoniţi au venit la Bucureşti ca să se roage pentru binefăcătorul lor, ar trebui, poate, ca şi Parchetul, Parlamentul, societatea civilă şi Bruxelles-ul să declanşeze o acţiune competentă pentru oblojirea sănătăţii lui. Să-l rugăm cu toţii să mănînce mai puţin, să-i alcătuim un regim igienic, să-i procurăm oaie „light“.
N-aş vrea să fiu greşit înţeles. N-am o răfuială personală cu dl Becali. Şi nu m-aş bucura să-l ştiu bolnav. Dar ideea că dieta D-Sale a devenit o chestiune de interes general, că gazetarii autohtoni, în plină inaniţie informaţională, mă năpădesc, zile de-a rîndul, cu neliniştile lor ipocrite cu privire la bolul alimentar al ilustrului nostru concetăţean (ajuns, de altfel, vedetă de „prime time“ tot prin strădaniile lor nătînge) mă indispune şi mă îngrijorează. Încet-încet, te identifici cu lucrurile la care eşti atent. Ştiriştii noştri ar merita să trăiască o asemenea metamorfoză: să semene cu ceea ce relatează, să miroasă, tot mai apăsat, a burduf expirat şi a lapte acru. Mă opresc aici. În definitiv, risc şi eu să mă contaminez, zapînd, de vidul insidios al micilor ecrane autohtone.
Articol semnat de Andrei Pleşu.
Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.