Andrei Pleşu

Am obosit. Previzibilitatea evenimentelor curente şi supraabundenţa comentariilor mă demobilizează. Nu avem de a face cu subtilităţi, ci cu evidenţe la îndemînă. Ne mişcăm zilnic într-o supă înecăcioasă, ale cărei ingrediente sînt: mediocritatea, subcultura, tupeul, supremaţia interesului personal, manipularea maselor (oricum) descumpănite.

Nu-mi plac solemnităţile obtuze, stilul ţeapăn, pompa „oficială“. Protocolul poate fi respectat şi fără poze ştaif, fără gesticulaţie teatrală, fără fizionomia împietrită a statuii. Umorul bine dozat e, în politică, dar şi în viaţa curentă, o virtute binevenită, cu incalculabile efecte terapeutice.

În mod normal, loialităţile oarbe şi interesele personale (legate de „carieră“ şi avere) dăunează cu siguranţă caracterului, dar n-ar trebui să destructureze cu totul facultăţile intelectuale. Ba chiar din contră. Cel puţin aşa credeam pînă de curînd. Constat însă, din ce în ce mai des, că m-am înşelat.

Mi s-a oferit prilejul să spun cîteva cuvinte la aniversarea dedicată de Teatrul Bulandra lui Lucian Pintilie, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani. Îmi este mult mai uşor să propun un discurs aniversar decît unul de înmormîntare.

O spun limpede şi apăsat, de la bun început: nu cred că Marx trebuie înlăturat din istoria filozofiei, nu cred că un radical act de cenzură aplicat textelor unui filozof e binevenit, nu cred că avem dreptul să-i excomunicăm pe numeroşii „adepţi“, profani sau academici, ai filozofiei marxiste, al cărei impact asupra lumii moderne este masiv şi complex.