În vara trecută, Vintilă Mihăilescu îmi scria din spital: „Să cogitezi despre descompunere, ce lux! Să o trăieşti, ce mizerie! Mama lor de intelectuali... Asta e tot ce am putut «gîndi» în această perioadă... (...). Îti dau veşti cînd ies din Tunel“ …şi semna: Vintilă intunelitul.
Rapidă diagnoză sociologică. Există patru categorii de oameni (apud Carlo M. Cipolla, Legile fundamentale ale imbecilităţii umane): 1) neajutoraţii („Fraierii“): cînd fac ceva, ei pierd şi alţii cîştigă;
N-am fost în confidenţa domnului Ion Iliescu, n-am făcut parte din partidul lui şi din cercul „apropiaţilor“ şi nu am o imagine proprie despre „evenimentele“ de la sfîrşitul lui decembrie 1989.
Astăzi, cînd asistăm la vioaie şi imprevizibile schimbări de guvern, ne putem gîndi, cu un inocent amuzament, la detalii nesemnificative în aparenţă, dar care, în iureşul schimbării, îşi au pitorescul lor. De pildă, cum laşi, la plecare, un birou ministerial, respectiv ce surprize poate găsi urmaşul cînd se instalează în noul său fotoliu.
Cu mai multe zile în urmă am primit un text din partea doamnei avocat Sandra Grădinaru, din Iaşi, conferenţiar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“. Am avut prilejul să o văd vorbind în cîteva emisiuni de televiziune şi am fost plăcut impresionat de discursul dînsei: ferm, profesionist, convingător şi, mai ales, foarte angajat civic, dincolo de „tehnicalităţile“ propriu-zise ale meseriei (dar fără neglijarea lor).
