Alungarea religiei creştin-ortodoxe. Noua modă a „pro-occidentalilor” bezbojnici
0Toţi demnitarii români, aleşi într-o funcţie publică, depun un jurământ personal care incepe cu „Jur...” si se incheie cu „Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”. Cei mai mulţi jură cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie.
Ca orice alt popor, noi românii avem o istorie a noastră care este strâns legată de anumite elemente particulare, elemente care ne definesc şi ne arată locul şi rolul între popoarele lumii. Dacă este prea mitizată sau dimpotrivă cam lipsită de miturile care generează forţa motrice a unei naţiuni, aceasta este o dezbatere care generează destule polemici în spaţiul public.
Unul din aceste elemente definitorii este reprezentat de religie. Religia ortodoxă, a cărui păstrător principal este Biserica Ortodoxă Română. Situaţi într-un spaţiu care mereu s-a aflat în mijlocul luptelor pentru putere a marilor imperii, românii (sau vlahii schismatici în alte vremuri) s-au încăpăţânat să nu renunţe la o religie care i-a călăuzit prin încercările istoriei.
S-au opus papei şi puterilor occidentale atunci când aceştia credeau că sunt stăpânii de drept ai acestor teritorii. Şi-au păstrat bisericile atunci când occidentul era în declin şi turcii construiau moschei în toate teritoriile cucerite. Au fentat comunismul ateu şi printr-o atentă abordare şi-au întărit credinţa în loc să o arunce la coşul de gunoi al istoriei.
Ultimii ani au reprezentat o presiune constantă asupra religiei ortodoxe. Nu se acţionează ca pe vremuri cu sabia în mână şi ameninţarea brutală. Vremurile s-au schimbat, societatea a evoluat, armele sunt mult mai subtile dar mult mai puternice.
Nu mai există adversari bine definiţi şi se încearcă o abordarea de-a dreptul perversă. Ca să le fie bine românilor, ca să trăiască decent în noua societate aflată în zodia democraţiei globalizatoare trebuie să renunţe la religia învechită. "Popii sunt, prin esenţă lacomi, şi biserica ne ia pâinea de la gură prin folosirea fondurilor publice pentru construcţia de biserici. Când am putea construi şcoli şi spitale. Vă sună cunoscută această abordare care este din ce în ce mai agresivă şi mai susţinută?"
Că sunt preoţi care nu-şi respectă statutul, acest lucru este binecunoscut de poporul român. Că biserica are problemele ei...este un fapt recunoscut de întreaga societate românescă. ”Fă ce zice popa“ este o zicală care nu este născută de ieri de azi.
Dar ce nu înţeleg adepţii democraţiei alungătoare de Dumnezeu, fariseii care jură pe Biblie şi fac trimiteri la ajutorul divin atunci când se cocoaţă într-o funcţie publică, este că religia ortodoxă este definitorie pentru români.
După cum bine spunea istoricul Ioan Aurel Pop, ”Românii şi-au făcut istoria cum s-au priceput, nici mai bine, nici mai rău decât alte popoare. Istoria lor nu a fost pură sau imaculată, dar nici oribilă şi plină de dezastre. A fost de toate felurile, ca viaţa, fiindcă istoria înseamnă viaţă.“
Religia şi biserica ortodoxă sunt parte indisolubilă a acestei istorii. A încerca să alungi religia naţională din şcoli şi din societate în general, să o trimiţi undeva la marginea satului, acolo unde, de obicei, pe vremuri, stăteau proscrişii sau veneticii, este un semn ori de prostie crasă ori de rea intenţie bine definită.
Oricare din cele două ar fi, abordarea este de-a dreptul păguboasă. Încercarea de a şterge istoria unui popor cu buretele este la fel de periculoasă ca invaziile turceşti sau încercările ruseşti sau maghiare de a dezrădăcina românii şi a-i transforma în străini pe propriul pământ.