Altfel de români

E greu să vezi România minunată! E şi mai greu când te uiţi la ea din interior, minţindu-te că eşti deasupra. Când simţi până-n rărunchi fiecare aberaţie de politician agramat, prins între o declaraţie cu subsemnatul la DNA, o paranghelie pe malul mării şi un război personal şi întotdeauna pentru bani cu vreun alt politician.

Când războiul lui, din care tu niciodată n-o să câştigi nimic, devine al tău. Când vorbele lui le faci, nici tu nu ştii cum, ale tale. Când promisiunile lui, întotdeauna mincinoase, se transformă în planurile tale de viaţă. Când te trezeşti setat şi parcă bântuit să mai scrii tu ceva pe un forum. Să-i mai arăţi tu dreptatea vreunui comentac - slugoi de partid. Să mai vorbeşti tu pe sticlă, liber, cum altfel?, despre ce buni sunt cei roşii. Şi ce proşti sunt cei portocalii. Ori invers.

Şi e greu să vezi România minunată, când ai învăţat să joci şi tu o alba-neagra cu regionalizarea, sau când asişti la circul cu uite-l pe Hayssam!, nu e Hayssam!, sau când rânjeşti mirat la numiri de miniştri, care nu mai ajung miniştri.

Când orice vorbe de vedetă, ajunse la tine ca unele de duh, te fac să înţelegi, în sfârşit!, c-o frunză de salată te face să trăieşti mai mult decât o halcă de porc. Că iubirile pe viaţă te ţin o vară. Că meditaţia, ah!, mai ales meditaţia, la modă-n Dorobanţi!, te face înţelept doar în pozele pe Facebook! Că Share-ul şi Like-ul sunt, cum altfel?, decât viaţa în sine.

Şi e greu să vezi România minunată când tu, lipit cu retina de un ecran mereu îngălbenit de breaking news-uri de tipul  EXCLUSIV! Afară plouă şi-i ud pe stradă!, nu mai realizezi că lumea ta, că viaţa ta, că gândurile tale nu au nimic în comun cu tot ce ai în jur. Şi crezi că-i grav că afară plouă şi-i ud pe stradă. Şi crezi că-i grav că iubirea ta pe viaţă te ţine chiar o viaţă. Şi crezi că-i grav că ministrul unui preşedinte nu e acelaşi cu ministrul celuilalt preşedinte.

Şi e greu să vezi România minunată, când tu trăieşti doar pentru că alţii trăiesc. Când mintea ta te minte că-i a ta. Când viaţa ta te minte că-i a ta. Când vorbele tale te mint că-s ale tale.

Dar cum ar fi s-o faci? Te-ai întrebat? Cum ar fi să vezi România minunată? Să te ridici deasupra ei. Deasupra băieţaşilor ei în costume de politicieni. Şi deasupra fiţelor de vedete dintr-o capitală provincială. Să te ridici şi să priveşti. Doar tu cu mintea ta. Tu cu sufletul tău. Şi, poate, n-ai să vezi o Românie minunată. Şi, poate, n-ai s-o iubeşti. Dar, măcar, în sfârşit!, ai s-o vezi.

E greu să vezi România minunată. Şi, totuşi, unii dintre noi, puţini, necunoscuţi, deloc la modă, o fac. Campania ”125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”, lansată de ”Adevărul” în urmă cu o săptămână, mi-a arătat un tip de români pe care prea rar îi găsim. Nu-i vezi printre postacii de partid. Nu-i vezi prin Dorobanţi. Nu-i vezi purtând războaie de partid. Îi vezi doar la un semn către frumos. Pasionaţi, entuziaşti, optimişti, sunt oamenii care simt până în măduva oaselor fiecare bucată de munte, fiecare gram de mare, fiecare cotlon de ţară. Sunt oamenii care-ţi vorbesc, într-un ciudat mod natural, despre minuni din vârful unui deal. Sunt oamenii care-ţi scriu, ca nişte zei, despre un colţ de rai din România, doar pentru că o simt. Sunt oamenii cărora prea rar le dăm Like!