A patra amendă GDPR în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amenzi, amenzi şi iar amenzi. Voi nu v-aţi săturat să citiţi despre amenzi? Căci eu sigur m-am săturat să scriu despre ele. Cu toate acestea, este atât de important să fim conştienţi de existenţa lor nu pentru a panica operatorii, ci pentru a învăţa din greşelile altora pentru a înţelege mai bine care sunt riscurile şi cum putem să le diminuăm sau chiar să le eliminăm.

În luna iulie, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrarea a Datelor cu Caracter Personal a finalizat o investigaţie la operatorul UTTIS INDUSTRIES SRL şi a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 12 (adoptarea de măsuri adecvate privind informarea persoanelor vizate privind prelucrarea datelor) şi art. 5 alin. (1) lit. c) (respectarea principiului de reducere la minim a datelor prelucrate), coroborate cu art. 6 (obligatia de a prelua datele cu caracter personal doar in regim de legalitate) din Regulamentul (UE) 2016/679.

Operatorul UTTIS INDUSTRIES SRL a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum total de 11.834,25 lei (echivalentul sumei de 2500 euro) astfel:

  • amendă în cuantum de 4.733,70 lei (echivalentul sumei de 1000 euro) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 12 din RGPD conform cărora Operatorul trebuie ia măsuri adecvate pentru a furniza persoanei vizate orice informaţii prinvind  prelucrarea datelor cu caracter personal, într-o formă concisă, transparentă, inteligibilă şi uşor accesibilă, utilizând un limbaj clar şi simplu, în special pentru orice informaţii adresate în mod specific unui copil. Informaţiile se furnizează în scris sau prin alte mijloace, inclusiv, atunci când este oportun, în format electronic. La solicitarea persoanei vizate, informaţiile pot fi furnizate verbal, cu condiţia ca identitatea persoanei vizate să fie dovedită prin alte mijloace
  • amendă în cuantum de 7.100,55 lei (echivalentul sumei de 1500 euro) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 6 din RGPD conform cărora datele cu caracter personal sunt adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate („reducerea la minimum a datelor“) şi respectarea legalităţii prelucrării datelor cu caracter personal.

Sancţiunile au fost aplicate operatorului deoarece nu a putut face dovada realizării informării persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal/imagini prin intermediul sistemului de supraveghere video, pe care o realiza începând din anul 2016 şi a efectuat dezvăluirea CNP-ul angajaţilor, prin afişarea Referatului pentru instruirea personalului autorizat ISCIR aferent anului 2018 la avizier societăţii şi nu a putut face dovada legalităţii prelucrării CNP-ului, prin dezvăluire, potrivit art. 6 RGPD.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a aplicat sancţiunea ca urmare a unor sesizări din data de 21.03.2019 prin care se semnala faptul că UTTIS INDUSTRIES SRL are instalate camere de supraveghere video, fără a efectua informarea legală privind supravegherea video, precum şi faptul că acesta a dezvăluit în mod ilegal numele şi CNP-ul salariaţilor, prin afişarea acestor date personale la avizierul societăţii.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Dezvăluirea ilegală a datelor personale ale utilizatorilor LGBTQ+ din aplicaţia Grindr a fost amendată cu 6,5 milioane EUR
Farmacia Socială, concept unic în România, s-a deschis în cea mai mare comună din judeţul Mureş
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
După trei ani, GDPR nu este încă înţeles şi respectat de majoritatea operatorilor români, inclusiv de autorităţi!
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron