Prezență uriașă la vot a românilor: „Ilustrează nivelul ridicat de implicare emoțională”
0Românii s-au mobilizat foarte puternic la vot, venind în număr extrem de mare la urne în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, atât în țară, cât și la secțiile de peste hotare.
Peste 9 milioane de români au votat în țară și în străinătate până la ora 16.45 a zilei de duminică, o prezență de 50,26%, cu aproximativ 2 milioane de persoane mai mult comparativ cu primul tur. Numărul votanților din diaspora a depășit deja 1,36 milioane alegători.
În urmă cu două săptămâni până la aceeași oră votaseră 6.451.450 români din țară și din străinătate, o prezență la vot de 35,98%, procent mai mic față de aceeași oră a zilei de 24 noiembrie 2024, când votaseră 6,6 milioane de români, iar prezența la vot atinsese un procent de 36,68%.
La multe secții de votare oamenii stau la coadă. Puteți citi mai multe AICI
„Miza imensă a dus la mobilizarea electorală. Estimez că prezența la vot în al doilea tur va fi intre 60 și 65%. Alegătorii din rural sunt plecați în străinătate și votează în diasporă”, este de părere politologul Cristian Pîrvulescu.
În opinia analistului politic George Jiglău, „Prezența mare la vot ilustrează nivelul ridicat de implicare emoțională ce s-a acumulat în ultima săptămână. A fost clar de la finalul turului 1 că cheia turului 2 este prezența covârșitor mai mare, întrebarea era dacă echipa campaniei care venea din spate era capabilă să o stârnească. La începutul acestei săptămâni, impresia mea era că încă nu s-a ajuns la nivelul care ar fi fost necesar, dar cred că de joi încoace s-a apăsat decisiv pedala mobilizării emoționale. Mesajele au venit mai ales pe mijloacele mai tradiționale de comunicare - mă refer inclusiv la canalele mai tradiționale de social media - care nu fuseseră exploatate la maxim până atunci, asta și pe fondul absenței celuilalt candidat din interacțiunile cu jurnaliștii și cu publicul general. Deci așa cred că se explică și mobilizarea mult mai mare din mediul urban, aș spune că în special urban mare (deși nu m-am uitat atent în ce măsură se diferențiază până la ora asta urbanul mare de orașele mai mici). Per total, e clar că votează mai mulți tineri, mai mulți maghiari, mai multe femei, dar și mai mulți oameni din diaspora. Sunt mulți alegători care nu au votat la turul 1, genul de alegători care votează doar că ajung să perceapă o miza cu adevărat mare în raport cu politică. Știm din istoria postdecembristă că tururile 2 de la prezidențiale sunt cele care atrag cei mai mulți oameni la vot. Probabil că mâine acești alegători vor avea sentimentul unei datorii împlinite, că prezența lor a contat decisiv în rezultatul alegerilor. Și ar fi o percepție corectă”.
Puteți citi mai multe informații pe site-ul Adevărul privind prezența la vot AICI
George Jiglău subliniază însă că interesul și implicarea față de politica din România nu trebuie să se manifeste doar în zilele în care sunt alegere.
„Totuși, ar fi bine că toți cetățenii, poate mai ales aceștia care votează doar la tururile 2 de la prezidențiale, să înțeleagă că interesul în politică, participarea și implicarea emoțională în raport cu politică trebuie să fie una continuă. Și la alegerile parlamentare și între alegeri. Evident că spiritul critic trebuie să rămână, dar e o diferența între a nu îți place politicienii, a fugi de interacțiunea cu ei, și a nu-ti place și a fugi de politică. Politica ne privește pe toți mereu, nu doar la turul 2”, adaugă analistul politic George Jiglău.