Observatorii OSCE, despre prezidențialele din România: „Ziua alegerilor a fost în general bine organizată”

0
Publicat:

Alegerile prezidențiale din România au fost organizate profesionist, însă procesul a fost afectat de lipsa de transparență, dezinformare online și reglementări neclare între cele două tururi de scrutin, arată raportul preliminar al misiunii de observare a OSCE.

Concluziile raportului preliminar al misiunii de observare a OSCE FOTO: Shutterstock

Misiunea OSCE pentru alegerile prezidențiale din România a transmis, într-un raport preliminar, că pregătirile tehnice pentru turul al doilea al scrutinului au fost desfășurate „în mod profesionist și eficient”, în ciuda „lipsei de transparență” în activitatea administrației electorale.

În acest al doilea tur foarte disputat am observat că libertățile fundamentale de întrunire și asociere au fost respectate. Pregătirile tehnice pentru turul doi s-au desfășurat în mod profesionist și eficient în ciuda lipsei de transparență în activitatea administrației electorale”, a declarat Lucie Potuckova, șefa delegației Adunării Parlamentare a OSCE, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat și o problemă privind lipsa de reglementare a perioadei dintre cele două tururi: „Una din sursele de îngrijorare a fost lipsa reglementării perioadei între primul tur de scrutin și începerea campaniei oficiale pentru turul doi. Acest lucru a condus la incertitudine cu privire la activitățile politice permise, regulile de finanțare a campaniei și mediatizare, ceea ce a afectat participarea altor partide politice”.

Probleme în online: dezinformare și retorică polarizantă

Potuckova a atras atenția și asupra mediului online, care a fost dominat de atacuri personale și polarizare: „Comportamentul în online și acoperirea mediatică diversă, dar uneori părtinitoare, au afectat capacitatea alegătorilor de a face o alegere informată. În plus, dezinformarea și informarea greșită pe scară largă, inclusiv legate de procesul electoral, au adus la răspunsuri publice din partea autorităților”.

Cu toate acestea, ea a remarcat că „un număr mai mare de alegători și-au exprimat voința într-un mod calm și ordonat”, iar ziua alegerilor a fost „în general bine organizată și gestionată profesionist”.

Observatorii OSCE cer îmbunătățirea legislației electorale

Potuckova a concluzionat că România trebuie să continue să lucreze la îmbunătățirea cadrului legal privind alegerile, în conformitate cu angajamentele OSCE și cu standardele internaționale. Raportul final al misiunii va fi publicat în termen de 90 de zile de la turul al doilea al alegerilor.

Eoghan Murphy: Reacțiile autorităților, fragmentate și insuficiente

La rândul său, Eoghan Murphy, șeful misiunii Office for Democratic Institutions and Human Rights (ODIHR) a OSCE, a afirmat că procesul electoral a fost implementat „profesionist, eficient și în termene legale”, dar a reiterat lipsa de transparență: „Transparența a rămas limitată, la fel ca în primul tur, deoarece ședințele au continuat să fie închise, iar informațiile publicate de birourile electorale au fost uneori incomplete sau inconsistente”.

Murphy a precizat că „dezinformarea și informarea greșită au fost prezente pe scară largă online”, fiind lansate inclusiv acuzații de fraudă electorală, respinse prompt de autorități.

Critici la adresa CNA și a reglementărilor privind finanțarea campaniei

Murphy a criticat și reacțiile autorităților în fața conținutului online manipulator: „Prevalența continuă a comportamentului neautentic, inclusiv în jurul campaniilor ambilor candidați, a indicat că răspunsurile instituțiilor au rămas fragmentate și, în general, insuficiente pentru a atenua în mod eficient un astfel de comportament. Acest lucru a avut impact asupra capacității alegătorilor de a face o alegere informată”.

Totodată, șeful misiunii a atras atenția asupra eficienței limitate a CNA: „Deciziile CNA cu privire la sesizările legate de mediatizarea campaniei nu au prevăzut o reparare eficientă sau în timp util. Unele decizii au fost luate cu întârziere, iar sancțiunile au avut un efect de descurajare limitat”.

Murphy a semnalat și lipsa cerințelor clare de raportare privind finanțarea campaniei în perioada dintre cele două tururi, ceea ce a afectat transparența și responsabilitatea.

Organizare bună, dar cu probleme de accesibilitate

În concluzie, observatorii OSCE au evaluat pozitiv desfășurarea zilei alegerilor: „Ziua alegerilor a fost în general calmă, bine organizată și condusă cu profesionalism”, a declarat Murphy. Totuși, el a menționat câteva probleme: „În câteva secții au fost prezente persoane neautorizate, inclusiv polițiști și oficiali locali, și accesibilitatea secțiilor de votare pentru persoanele cu dizabilități a rămas o îngrijorare serioasă”.

Observatorii internaționali vor rămâne în România pentru a monitoriza evoluțiile post-electorale, inclusiv eventuale plângeri și contestații.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS